Predică la Duminica dregătorului bogat

Iubiti frati si surori intru Domnul,

Cuvintele evangheliei rostite astazi, pentru unii dintre dumneavoastra, cu siguranta, par a se repeta. Motivul e unul simplu, pericopa evanghelica a acestei duminici e o paralela apropiata a celei din duminica a XII-a dupa Rusalii (Mt. 19, 16-26).

Intrebarea care se naste in mod natural in mintea noastra este de ce a fost necesar ca textul acestei Sfinte Evanghelii sa fie citit de doua ori, de-a lungul anului bisericesc, in cadrul Sfintei Liturghii?

"Invatatorule bun!" (Lc. 18, 18) e un titlu cu totul nou pentru iudei. Talmudul zicea ca "Nu exista nimic bun, decat Legea (Torah)".

A avut dregatorul din Evanghelie intuitia adevaratei identitati a lui Iisus? Nu! De aceea, probabil, si refuza Mantuitorul titlul pe care acesta I-l da: "Pentru ce Ma numesti bun? Nimeni nu este bun, decat unul Dumnezeu" (Lc. 18, 19).

Dar Iisus este Dumnezeu, este Fiul lui Dumnezeu si El este absolut bun prin persoana Sa divino-umana. Astfel Hristos este bun ca Dumnezeu desavarsit. Dar este deopotriva bun si ca om desavarsit. Ca Om, Iisus n-a avut pacat. Ca orice om, a fost ispitit (Evr. 2, 17), dar n-a cazut in ispita. "Cine dintre voi Ma vadeste de pacat?", intreaba Mantuitorul (In. 8, 46).

El este invatatorul desavarsit al oamenilor, "Niciodata n-a vorbit un om asa cum vorbeste acest Om" (In. 7, 46), marturie data chiar de vrajmasii Lui, arhiereii si fariseii trimisi sa-l prinda.

Bun fiind Invatatorul, buna si desavarsita este si Invatatura Lui.

Nedesavarsiti fiind, chiar si cei mai buni invatatori omenesti nu pot oferi decat o invatatura pe masura lor.

Sa luam aminte! Nu numai de mesajul sau de invatatura lui Hristos are nevoie omenirea. Ci de Hristos Insusi. Nu poate fi separata invatatura lui Hristos, de prezenta Sa vie in Biserica, prin Duhul Sfant.

Pentru Sfantul Ioan Teologul, Hristos este Logosul, Cuvantul (In. 1, 1), deoarece in cazul invatatorului celui bun, Cuvantatorul si Cuvantul sunt una.

Cand paganii din vechime ii intrebau pe crestini "Ce a adus lumii Hristosul vostru?", acestia raspundeau: "El S-a adus pe Sine Insusi".Hristos se da pe Sine Insusi nu numai prin Jertfa de pe Cruce, ci si prin invatatura Evangheliei Sale.

Mantuitorul a invatat nu numai cu cuvantul, ci prin puterea exemplului propriu. El Insusi, este un exemplu desavarsit al ascultarii de Tatal, pana la moarte. El Insusi S-a lepadat de Sine, de slava dumnezeiasca, Si-a luat si Si-a dus Crucea, pe care a si fost rastignit pentru mantuirea noastra.

Si tanarul nostru dregator era dornic sa faca ascultare. In pericopa acestei Duminici nu auzim despre un tanar oarecare, ci despre unul deosebit care a venit la Mantuitorul. Spunem ca era deosebit nu pentru ca era bogat, ci pentru dorinta sa de a dobandi viata vesnica si pentru ca, desi era tanar, se silea sa implineasca poruncile lui Dumnezeu. "Stii poruncile: Sa nu savarsesti adulter, sa nu ucizi, sa nu furi, sa nu marturisesti stramb, cinsteste pe tatal tau si pe mama ta."

Mantuitorul citeaza chiar cinci porunci din partea a doua a Decalogului. Tanarul nu vede ceva nou in aceasta invatatura. "Toate acestea le-am pazit din tineretile mele".

Urmeaza astfel partea a doua a raspunsului:

"Auzind Iisus i-a zis: Inca una iti lipseste: Vinde toate cate ai si le imparte saracilor si vei avea comoara in ceruri; si vino si urmeaza Mie".

Un indemn pe care tanarul nu l-a ascultat. "Iar el, auzind acestea, s-a intristat, caci era foarte bogat.

Este de notat faptul ca toate cele 3 relatari sinoptice paralele leaga vanzarea averii de urmarea lui Iisus.

Lepadarea de avere este pentru acest tanar o conditie a mantuirii; ea este astfel pentru toti oamenii aflati in situatia sa.

Se ridica in fata constiintei crestine o problema importanta: "Care e atitudinea justa a credinciosului crestin fata de bunurile materiale?"

Iubiti credinciosi, sa nu uitam ca darurile materiale sunt daruri ale iubirii lui Dumnezeu. Recunoscand in aceste bunuri semnul iubirii si al purtarii de grija a lui Dumnezeu; omul trebuie sa-I arate numai Lui cea mai adanca dragoste si recunostinta. Astfel va fi ferit de ispita idolatra de a sluji fapturii in locul Facatorului (cf. Rom. 1, 25).