Prescurtare la Istoria Bisericii

I. BISERICA PRIMAR A (sec.I d. H.)

I. 1. Intemeierea Bisericii

Se considera, in general, ca Biserica a luat fiinta prin coborarea Duhului Sfant in ziua Cincizecimii ( Pentecoste ), probabil, dupa calendarul nostru, pe la 27 mai anul 30 d. H.

I. 2. Caracterisrica Bisericii Primare

Biserica primara din sec. I d. H. se caracterizeaza mai ales prin activitatea apostolilor si scrierea cartilor Noului Testament.

I. 3. Persecutiile anticrestine

Persecutiile impotriva Bisericii au fost incepute la evrei prin uciderea diaconului Stefan, primul martir, pe la 33-34 d. H. . Primul apostol martirizat a fost Iacov fiul Zevedei, decapitat pe 43 d. H. din ordinul ultimului rege evreu care a domnit peste toata Palestina, Irod Agripa I. Cele zece persecutii anticrestine ale imparatilor romani incep cu persecutia lui Nero din 64 d. H.

I. 4. Inceputul ereziilor

Primele grupari si invataturi eretice apar din sec. I d. H., consemnate in Noul Testament, de pilda cei ce nu credeau ca Isus Hrstos a venit in trup, ci afirmau ca a fost un Duh cu aparenta umana ( docetistii ).

I. 5. Organizarea Bisericii Primare

In Biserica Primara erau ordinati conducatorii numiti presbiteri sau episcopi, cum a fost de exemplu Timotei. Numele de pastor nu desamna o functie specifica, asa cum este astazi, ci era un nume dat in general conducatorilor bisericesti.

II. PERIOADA PATRISTICA (sec. II- VIII d. H.)

II. 1. ”Parintii bisericesti”

Conducatorii bisericesti erau numiti de credinciosi “parinti”. Dintre acestea fac parte scriitorii bisericesti care i-au cunoscut pe apostoli si sunt numiti “parinti apostolici” si fac parte in general scriitorii bisericesti de seama din sec. II-III, numiti “parinti ai Bisericii”. Scriirile lor formeaza literatura patristica ( adica “parinteasca” ), aflata la baza traditiei bisericaesti nebiblice. Primul scriitor patristic, “parintele apostolic” Clement din Roma a scris la sfarsitul sec. I d. H.

II. 2. Inceputul teologiei crestine

In lupta impotriva persecutiilor imperiale apare in sec. II d. H. “Teologia apologetica”, iar in lupta contra ereziilor apare spre sfarsitul sec. II d. H. “Teologia polemica”.

II. 3.Canonul Noului Testament, crezurile si “regula de credinta”

Prima lista a cartilor inspirate de Duhul Sfant ale Noului Testament, numita canonul Noului Testament, asemanatoare canonului actual, apare la sfarsitul sec. II d. H., odata cu crezurile in forma fixa, folosite la botez, si odata cu “regulile de credinta” ( principii de credinta expuse mai pe larg in forma libera ).

II. 4. Manifestari de tip penticostal ( sec. II d. H. )

Episcopul Ireneu din Lyon scrie in sec. II d. H. ca existau in biserici crestini care vorbeau in limbi si proroceau, pe care ii numeste “crestini duhovnicesti”.

II. 5. Originile unor traditii contrare Scripturii (sec. III d. H.)

Comemorarea anula a martirilor se afla la originea viitorului cult al sfintilor. Slujba de preot ordinat (hirotonit) incepe in sec. III d. H. prin tansformarea antiscripturala a Cinei Domnului intr-o liturghie despre care se afirma ca ar repeta la infinit jertfa Domnului Isus Hristos.

II. 6. Inceputurile Bisericii de stat (sec. IV d. H.)

Crestinismul primeste libertatea de credinta in Imperiul Roman de la imparatul Constantin cel Mare prin edictul de la Niceea (313 d. H.). Constantin si urmasii sai au subordonat Biserica, transformaind treptat crestinismul in religie de stat.

II. 7. Inceputurile manastirilor (sec. IV d. H.)

Organizarea vietii manastiresti, incepute pe la 320 d. H., a fost general reglementata in sec. IV d. H. de catre Vasile cel Mare din Cesareea.

II. 8. Marile contraverse teologice si cele sapte concilii sau sinoade ecumenice (sec. IV-VIII d. H.)

Marile contraverse trinitare, hristologice, antropologice si iconoclaste au dus la cele sapte concilii sau sinoade ecumenice (mondiale) care au avut rolul hotarator in intemeierea Traditiei bisericesti. In sec. IV, sinoadele de la Niceea si Constantinopol au intemeiat doctrina despre Sfanta Trinitate. In sec. V, sinoadele de la Efes si Halcedon au intemeiat doctrina despre om si cele doua naturi (divina si umana) ale lui Isus Hristos. Conciliul de la Halcedon (451 d. H.) a fost ultimul sinod cu pozitie predominant corecta si rasunet major. Conciliul VI (Constantinopol, sec. VI) a minimalizat natura umana a lui Isus Hristos; sinodul VI (Constantinopol sec. VII) s-a pierdut in probleme de amanunt; sinodul VII (Niceea 787) a aprobat inchinarea la icoane.

II. 9. Miscarea iconoclasta (sfaramatoare de icoane) din Rasarit (sec. VIII).

Aparitia islamului (religia mulsulmana) la arabi in sec. VII a scos in evidenta caracterul idolatru pagan al cultului sfintilor si icoanelor. In Imperiul Roman de rasarit (numit imperiul bizantin) a avut loc o miscare impotriva acestei inchinari idolatre (miscarea iconoclasta). Ultimul sinod ecumenic (Niceea 787) a condamnat insa iconoclasmul.