Psalmul L - Numit Psalm al Pocăinței

Psalmul L - numit psalm al pocăinţei

Elementele istorisite de Cartea II Samuel, capitolul XI-XII, ne descriu păcatul săvârşit de David, mărturisirea lui şi pocăinţa care a urmat după ce profetul Natan prezintă psalmistului fărădelegea săvârşită. Ca o urmare a acestei pocăinţe şi ca o cerere de iertare, David scrie Psalmul 50.

Iudeii purtau război cu amoniţii şi toată oastea lor asedia cetatea Raba. In acest timp David se găsea la Ierusalim, într-o zi, ieşise să se plimbe pe terasa palatului său, văzu în apropriere o femeie îmbăindu-se. Frumuseţea chipului ei 1-a atras pe rege pe drumul ispitelor. El află că femeia aceasta era soţia lui Urie Heteul, unul din ofiţerii lui ce se găseau la război. Neputând să-şi înfrâneze pornirile David o cheamă la palat şi săvârşeşte păcatul adulterului.

Acesta era doar începutul, căci el va mai atrage după sine călcarea încă a uneia dintre cele zece porunci, care sună : „să nu ucizi" (Exod 20,13).

Prin săvârşirea adulterului, David calcă Legea, situându-se în felul acesta în afara ei, iar pedeapsa acestei greşeli era moartea celor doi adulterini.

Situaţia se înrăutăţeşte şi mai mult pentru că el aşteaptă ca Batşeba să nască şi prin această faptă a lui ruşinoasă va fi dată în vileag, iar reputaţia lui în faţa poporului va fi ştirbită. Cuprins de această teamă, David recurge la o viclenie, cu ajutorul căreia speră să înlătur scandalul ce ar fi putut avea loc la naşterea unui prunc ilegal. David, profită de situaţia lui în Israel şi trimite după Urie să vină la Ierusalim că trebuie să-1 informeze pe rege de situaţia armatei ce se afla în plină campanie.

Venind la Ierusalim, Urie, David nu-şi putea închipui că el nu va trece pe la soţia lui s-o vadă. Odată ce acesta va intre în casă, David credea că va fi scutit de bănuieli, iar mirarea ar fi manifestat-o Urie la faptul că Batşeba îi va dărui un copil ceva mai devreme decât ar fi fost normal, va fi înlăturată punându-se pe seama întâmplării.

Numai că Urie nu se duce la soţia sa, iar când regele David îl roagă de câteva ori să se ducă acasă acesta îi serveşte prima lecţie regelui adulterin: „Când chivotul şi Israel şi Iuda locuiesc în corturi şi generalul meu lacob şi oştenii stăpânului stau tăbărâţi în câmp deschis, cum o să mă duc la mine acasă , să mănânc, să beau şi să mă mai culc cu nevasta mea? Pe viaţa mea şi pe viaţa sufletului tău că treaba aceasta n-o voi face-o". (XI,11).

David dându-şi seama de caracterul supusului său, îşi vede planul năruit şi încearcă o ultimă şansă, dar nici aceasta nu îi surâde.

David este prezentat ca un adevărat despot al orientului, pentru care viaţa unuia dintre cei mai buni ofiţeri ai săi n-are nici o importanţă, când se pune problema propriilor sale plăceri şi interese spune Bentsch.

David hotăreşte că Urie trebuie să dispară cât mai repede cu putinţă şi apelează la ajutorul generalului loab.

Loab nu întârzie în aplicarea sentinţei, astfel încât Urie, moare în prima ciocnire pe care o au israeliţii cu apărătorii cetăţii Raba. Un sol duce mesaj lui David spunându-i că Urie este mort şi atunci regele satisfăcut, transmite încurajări generalului cotrădător, spunându-i : „nu-ţi fie inima grea din această pricină, fiindcă aşamănâncă sabia, când pe unul când pe altul, îndârjeşte-te la luptă împotriva cetăţii şi dă-o la pământ." (l 1,25).

Mulţumit că nimeni nu-i mai stă în cale după ce au trecut zilele de doliu pentru Batşeba, David o aduce la palat, devenindu-i soţie. Batşeba la puţin timp după aceasta, dă naştere unui prunc — fructul nelegiuirilor.

Fapta lui David n-a fost plăcută înaintea Domnului şi din această cauza Natan, profetul este trimis în casa lui pentru ca să vestească nelegiuitului păcatul pe care-1 săvârşise şi de care el nici nu-şi dădea seama. Intrând la David, profetul dă dovadă de un tact pedagogic şi nu-1 acuza de la început pe rege ci încearcă să-i istorisească o întâmplare care semăna foarte mult cu fapta ce o făcuse el.

David îşi dă seama de fapta săvârşită în momentul în care profetul îl mustră: „pentru toate acestea Domnul te va pedepsi căci sabia nu se va depărta niciodată de casa ta" (12,10). Deşi David nu a murit cum ar fi meritat totuşi urmările acestui păcat se vor face simţite.

Răspunsul lui David la toate învinuirile aduse de Natau, este : „Păcătuit-am înaintea Domnului! (12,13) — o mărturisire spontană, izvorâtă din adâncul unui suflet ce-şi dă seama de păcatul săvârşit, în această propoziţie scurtă se cuprinde întreaga mărturisire a păcatului, însoţită de o pocăinţă sinceră care-i aduce iertarea. „Şi totuşi Dumnezeu a iertat păcatul tău. Nu vei muri îl asigura Natan, dar fiindcă ai dispreţuit pe Domnul, pruncul ce ţi s-a născut va trebui să moară." (12,13-14)

Păcatul săvârşit de David îi întunecă conştiinţa în aşa măsură, încât el nu îşi dă seama de toate păcatele ce le săvârşeşte în continuare. Sentimentul vinei sau cel al săvârşirii păcatului dispăruse cu totul din el, si singura preocupare era pasiunea pentru frumuseţea Batşebei şi teama de a nu fi descoperit şi defăimat de popor .