Relația dintre aparență și esență în religie

Moto: „Cel care este propus să vestească cuvântul Domnului să fie model de virtute în fața altora, împlinind mai întâi el însuși ceea ce învață. ”

1.Scopul Lucrării

Scopul acestei lucrări este de a comenta argumentat una dintre cele mai profunde întrebări ale spiritului uman – esență sau aparență? Ce aspect primează și ce aspect ar trebui tratat cu prioritate în devenirea noastră spirituală. Deși în aparență un subiect ce poate fi dezbătut la infinit, cu ajutorul Bibliei putem defini anumite situații în care primează esența și altele în care primează aparența. În cele ce urmează vom încerca să detaliem acest minunat paradox.

2.Introducere

Frumusețea temei reiese din complexitatea aplicării unei astfel de teorii. Se poate observa că întrebarea este recurentă în tot ceea ce înconjoară natura umană, de la artă, la biologie si matematică. Astfel, în literatura română avem teoria formei fără fond, în contradicție cu dezvoltarea lentă, dar continuă, cu umplerea treptată a formei inițial goale cu un fond creat de însăși existența formei. O minunată întrebare care va rămâne într-o frumoasă stare enigmatică, nebeneficiind de un ghid al răspunsurilor.

Teoria formelor fără fond, tratată pe larg de Titu Maiorescu, presupune o viziune dură, de tip binar, în ceea ce privește creația. Astfel, Titu Maiorescu lăsa scrise următoarele Al doilea adevăr, și cel mai însemnat, de care trebuie să ne pătrundem, este acesta: forma fără fond nu numai că nu aduce nici un folos, dar este de-a dreptul stricăcioasă, fiindcă nimicește un mijloc puternic de cultură. Și, prin urmare, vom zice: este mai bine să nu facem o școală deloc decât să facem o școală rea, mai bine să nu facem o pinacotecă deloc decât să o facem lipsită de arta frumoasă; mai bine să nu facem deloc statutele, organizarea, membrii onorarii și neonorați ai unei asociațiuni decât să le facem fără ca spiritul propriu de asociare să se fi manifestat cu siguranță în persoanele ce o compun; mai bine să nu facem deloc academii, cu secțiunile lor, cu ședințele solemne, cu discursurile de recepțiune, cu analele pentru elaborate decât să le facem toate aceste fără maturitatea științifică ce singură le dă rațiunea de a fi“ .

Idea de binar, de alb și negru este deosebit contracarată de o gândire flexibilă și o viziune largă asupra dezvoltării. Astfel, Mihai Eminescu, un spirit măreț și un geniu publicistic, vine cu o idee marcată de incluziune și încurajare a pașilor mărunți în direcția progresului. Mihai Eminescu vedea progresul ca pe un drumeț ai cărui pași trebuie să cunoască doar puțina potecă pe care o cuprinde vederea momentan, având încrederea că fiecare pas duce către o viziunea finalului și atingerea scopului - „se poate realiza un adevărat progres, pe care nu-l vedem și nu-l aprobăm decât în dezvoltarea treptată și continuă a muncii fizice și intelectuale. Căci cine zice «progres» nu-l poate admite decât cu legile lui naturale, cu continuitatea lui treptată“ .