Constituirea Monografiei Sociologice

Definitoriu pentru caracterizarea monografiei sociologice gustiene este dubla sa configuraţie: sistem de gândire sociologică şi, simultan, metodă de investigaţie empirică.

Sistemul sociologic gustian este un ansamblu articulat de teorii, concepte, teze care se structurează pe următoarele principii:

a. societatea se compune din unităţi sociale;

b. esenţa societăţii este voinţa socială;

c. voinţa socială se actualizează în manifestări constitutive economice şi spirituale, reglementate de manifestări juridice şi politice;

d. voinţa socială este condiţionată în manifestările ei de cadrele vieţii sociale: cadrul cosmic, biologic, psihic şi istoric;

e. schimbările suferite de societate în timp prin activităţile desfăşurate şi sub influenţa factorilor condiţionanţi sunt denumite procese sociale;

f. începuturile de dezvoltare surprinse în realitatea prezentă şi care pot fi prevăzute se numesc tendinţe sociale.

1. VOINŢA SOCIALĂ

Teoria voinţei sociale constituie dimensiunea cea mai contestată şi etichetată în termenii de ,,înfundătură” a sistemului sociologic, caracter confuz, neştiinţific, eclectic, etc. al sociologiei lui Dimitrie Gusti, atribuite atât de către unii discipoli cât şi de majoritatea exegeţilor şi comentatorilor operei profesorului. Evaluarea critică a acestei teorii a voinţei sociale a condus în anii postbelici la cristalizarea, aproape fără controverse, a unui stereotip de interpretare a concepţiei gustiene de factură reducţionistă. Dacă în ceea ce priveşte celelalte teorii care alcătuiesc sistemul sociologic întemeiat de D. Gusti – teoria ,,cadrelor”, a ,,manifestărilor”, a ,,unităţilor sociale” a ,,paralelismului sociologic” – a existat o dezbatere, o evaluare critică a consistenţei şi validităţii lor teoretice, operaţionale, nu acelaşi lucru se poate afirma despre teoria voinţei sociale. Aceasta din urmă a fost respinsă ab initio şi etichetată fără nici un drept de apel ca neştiinţifică, confuză, eclectică. Sub presiunea normativă a paradigmei marxiste acestui segment din gândirea şi concepţia lui Gusti nu i s-a putut găsi nici o legitimitate, nici o posibilitate de recuperare ştiinţifică.

1.1. Statutul teoriei voinţei sociale în ansamblul sistemului sociologic gustian

Repunerea în câmpul dezbaterilor ştiinţifice a problematicii gustiene a voinţei sociale, a capacităţilor explicative şi interpretative ale teoriei voinţei sociale constituie un demers reparatoriu, de normalizare a criticii sociologice.

Teoria voinţei sociale deţine un loc central atât în procesul genezei sistemului său de sociologie cât şi în ansamblul concepţiei sale cristalizate. Cu această teorie şi prin ea, Gusti şi-a sincronizat gândirea teoretică cu cele mai înalte contribuţii ştiinţifice ale sociologiei europene, îndeosebi germane, generate de disputele cunoscute sub termenul ,,methodenstreit”. Spirite strălucite ca W. Wundt, F. Tonnies, M.Weber, Fr. Paulsen, G. Schmoller, C. Simmel, L. Von Wiese ş.a. au imaginat o varietate de teorii ale ,,voinţei de a exista”, ,,voinţei de a fi”, ,,voinţei de a putea”, ca argumente valabile în ,,cearta metodelor”, pentru a susţine legitimitatea ştiinţifică a disciplinelor spiritului, din care făceau parte şi sociologia, psihologia, filosofia, istoria etc. Gusti însuşi a fost studentul şi doctorandul lui W. Wundt, în seminarul căruia şi-a pregătit teza de doctorat cu un subiect semnificativ ,,Egoism şi Altruism: Asupra motivaţiei sociologice a voinţei practice” (1904) publicată în prestigioasa revistă de filosofie şi sociologie condusă de Paul Barth.

În lucrările succesive pe care le-a elaborat, îndeosebi în Ştiinţele sociale, sociologia, politica şi etica în interdependenţa lor unitară: prolegomene la un sistem (1909-1910), Despre natura vieţii sociale (1910), Realitate, ştiinţa şi reforma socială (1919), Sociologia monografică, ştiinţă a realităţii sociale (1934), Problema sociologiei. Sistem şi metodă. Trei comunicări (1940, Academia Română), Dimitrie Gusti îşi precizează şi desăvârşeşte teoria voinţei sociale, căreia îi conferă un statut de centralitate în ansamblul sistemului sociologic.