Impactul sociologiei ca știință asupra societății

Aristotel (383-322 î.e.n.), gânditorul grec din Stagira, discipol al lui Platon si opozant al acestuia, conceptia sa sociala si-o bazeaza pe observatia sistematica, pe cercetarea masei de fapte, fenomene si procese, dezvoltând o teorie despre societate si viata sociala în concordanta cu legile care guverneaza societatea umana. Face referiri geniale la unele aspecte ale vietii sociale si ale omului, pe care îl defineste ca "fiinta sociala", respectiv "zoon politikon". În lucrari precum "Etica Nicomachica", "Politika", "Constitutia atenienilor" ( singura constitutie care s-a pastrat din cele 185 pe care gânditorul le-a studiat),Aristotel cauta "entelehiile" (en-în, teles-scop, ehein-a avea) desemnând în fapt scopul launtric propriu fiecarui fapt, fenomen, proces, scopul în fiecare lucru ca tendinta spre perfectiune. Realitatea sociala la Aristotel se prezinta sub patru aspecte: Philia- reprezinta sociabilitatea; Coinoma- exprima structura grupala a societatii; Politeia- are drept continut statul care este identificat cu societatea globala; Nomos- ca ansamblu al regulilor, normelor de conduita, obiceiurilor, practicilor, moravurilor, normelor de drept si morale, devenind o forma a controlului social.

Al doilea moment presociologic este constituit din întemeietorii "fizicii sociale", respectiv: Thomas Hobbes (1588-1679), gâ 10410d319k nditor englez care în abordarea sociala concepe societatea si omul ca existente care se caracterizeaza prin anarhie, concurenta si individualism. Din aceasta cauza starea naturala a omului este anterioara statului si este prezentata prin judecati de tipul, "omul este lup pentru om", "razboiul tuturor împotriva tuturor". Statul este rezultatul contractului social realizat între oamenii societatii date pentru a elimina razboiul, pentru a instala pacea în societate. Gânditorul englez este împotriva democratiei si militeaza pentru un stat despotic de regula optând spre monarhie. De retinut este faptul ca Th. Hobbes îsi contureaza opiniile pe baza unor observatii directe si ample care stau la baza elaborarii teoriei sociale autoritare, a teoriei ordinii sociale, afirmând natura irevocabila a contractului social si fundamentând principiul puterii suverane nelimitate a cârmuitorului. Utilizeaza pentru prima oara conceptul de fizica sociala, preluat de la Saint Simon si Auguste Comte.

Spinoza, Baruch (Benedict), (1632-1677) adera la conceptia contractualista a lui Hobbes dar se detaseaza de aceasta militând pentru o forma democratica de guvernare. Acesti doi gânditori- Hobbes si Spionoza, nu fac altceva decât înlocuiesc entelehiile lui Aristotel cu forte mecanice, fizice în explicarea fenomenelor si faptelor sociale; au integrat fortele individuale în fortele colective ca forma de explicare a societatii pe care o înteleg ca fiind ansamblul indivizilor umani aflati în relatii interdependente.

Un moment distinct al acestei etape este prezentat prin activitatea lui Montesquieu (1689-1755), gânditor iluminist francez considerat un principal precursor al sociologiei. El sustine ca statul este o institutie naturala, opus viziunilor providentialismului; forta motrice a dezvoltarii sociale o constituie legislatia; preconizeaza separatia puterilor în stat; este adept al determinismului geografic prin care sustine ca legislatia si moravurile unui popor sunt determinate de factorii de clima, de conditiile geografice; a intuit legitatea proceselor sociale si caracterul lor obiectiv, legi pe care le vede ca fiind raporturi necesare ce decurg din natura lucrurilor.

Asadar, Montesquieu descopera în cadrul legilor legislatorului- obiceiurile, moravurile, manierele etc .privite ca institutii ale natiunii- natura guvernului, ceea ce îl face sa fie ceea ce este; sa stabileasca legi care sunt privite ca raporturi necesare care deriva din natura lucrurilor, si explica geneza guvernelor; sa demonstreze ca aceste legi depind de lucruri, de factori generali si speciali, de determinismul natural, geografic.