Extras din referat
I. Motivatie si introducere
În ultimii ani, odată cu finalizarea primelor promoţii de absolvenţi de învăţământ superior de specialitate, s-a produs o evoluţie a domeniului asistenţei sociale. Prin implicarea statului prin diferite programe, finanţări, etc., se încearcă prevenirea sau diminuarea problemelor specifice societăţii contemporane care afectează grupurile de indivizi.
Din cercetările proprii, în lucrarea de licenţă „Control social realizat de Biserica de la Rusalii prin forme ale Asistentei sociale in Romania anului 2008”, am putut observa că în intreaga societate Biserica in mod direct impune anumite valori si principii, ajutand la prevenirea si combaterea problemelor specifice fiecărei societăti, cat si la diminuarea existentei aspectelor sociale care influentează negativ viata indivizilor acesteia.
Totodată am obţinut şi informaţii privind părerea membrilor diferitelor dominatiuni religioase cat si a diferitior membri aflati in functii de conducere in cadrul bisericilor crestine, care prezintă beneficiile aduse de biserica crestină societătii prin activitatea sa directă. Deasemenea Biserica crestină este implicată in mod direct in activităti de prevenire si combatere a consumului ilicit de droguri prin diferite programe printre care se poate enumera Asociatia Cuvantul Vietii si Teen Challenge, care lucrează in parteneriat cu Agentia Nationala Antidrog.
De aceea prin lucrarea de faţă urmăresc să accentuez necesitatea si importanta parteneriatului dintre Biserica crestină prin morala acesteia cu programele de reabilitare a dependentilor de drog cat si a combaterii si prevenirii consumului ilicit de droguri mai ales prin accesul si impactul ridicat pe care aceasta il are in randul membrilor ei.
II. Consumul de drog. Definitii. Cauze.
Consum de drog, conform Dr. Sanda Luminita Mihai poate fi definit pe mai multe nivele:
• Consum recreational: in timpul căreia uzul de drog este controlat si limitata la o stare particulară cum ar fi uzul de marijuana inaintea unui concert de rock
• Consum experimental: se manifestă mai degrabă curiozitatea individului, fiind luată ca o formă de distractie sau de a face fată sentimentului de insatisfactie
• Consum regulat: se ajunge la momentul in care drogul devine parte integrantă a vietii si care duce la deteriorarea functiilor in sfera familiala, socială, scolară
• Consum compulsiv: in care există o implicare covarsitoare, un mare interes si un inalt grad de dependentă psihică si fizică fată de drog. La acestia drogul domină existenta lor si exclude alte preocupări sociale. Această categorie cuprinde cel mai mic număr de persoane.
Dependenţa de droguri poate fi psihologică, fizică, sau ambele. Dependenţa psihologică se petrece în mintea omului; consumatorul simte că nu poate gândi normal şi să supravieţuiască fără ajutorul drogului. În cazul dependenţei fizice, nervii, muşchii, inima şi alte organe ale corpului au nevoie de drog pentru a-şi continua funcţionarea.
Dacă este privat de droguri, dependentul poate suferi probleme fizice şi mintale. Aceste probleme variază de la tremurături şi friguri, la transpiraţii, crampe şi dureri, inconştienţă şi chiar convulsii fatale. Organismul se obişnuieşte treptat cu unele droguri. Cu timpul este nevoie de o cantitate mai mare de drog pentru a da aceleaşi rezultate ca înainte. Această nevoie de cantităţi din ce în ce mai mari de drog, în vederea obţinerii aceluiaşi efect, poartă denumirea de toleranţă.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Consumul de Droguri si Morala Crestina.doc