Fenomenul de lenevire socială

In general, prin lenevire sociala se intelege scaderea performantelor individulale, sarcinile fiind lasate sub presiunea grupului.

In 1927, Max Ringelmann, un profesor francez de inginerie agricola a realizat o serie de experimente pentru a stabili eficienta unor grupuri de marimi diferite in realizarea sarcinilor din agricultura. Ringelmann a pus un grup de muncitori agricoli sa traga de funie si a masurat cu dinamometre forta dezvoltata de fiecare individ. El a constatat ca indivizii trag mai tare de funie cand li se cere sa faca asta singuri si ca forta exercitata de o persoana descreste pe masura ce numarul membrilor creste. Acest fenomen a fost denumit "Efectu1 Ringelmann" sau "lenea sociala" (social loafing), si se refera, asadar, la reducerea efortului individual ca urmare a cresterii numerice a grupului.

Asa cum au concluzionat o parte din psihologii sociali contemporani, efectul Ringelmann are doua explicatii posibile:

1. Lipsa de coordonare - in conditia de grup, subiectii se pot incurca unii pe altii tragand de aceeasi funie. Ei nu pot, din cauza celorlalti, sa traga la fel de tare ca atunci cand realizeza singuri sarcina.

2. Pierderea motivatiei - subiectii sunt mai putin motivati sa traga cat de tare pot de funie in situatia de grup - ¬ pur si simplu, ei nu incearca sa traga mai tare, asadar grupul determina o diminuare a motivatiei.

Pentru a stabili validitatea acestor explicatii, cativa cercetatori de la Universitatea Yale condusi de M. Ingham au reluat in 1974 cercetarea lui Ringelmann. Intr-una din conditiile experimentului lor, grupuri de diferite marimi trageau de funie. Intr-o alta conditie, evoluau pseudo-grupuri, alcatuite dintr-un subiect naiv si din complici ai experimentatorilor. Complicii erau instruiti sa se faca numai ca depun efort, fara sa traga intradevar de funie. Subiectul se afla primul in sir si nu stia ca ceilalti nu faceau decat sa se prefaca. Rezulatele au indicat o scadere a performantei individuale in pseudo-grupuri.

Incepand cu acest experiment, tocmai aceasta scadere a motivatiei (executand o sarcina de grup, subiectul nu este interesat sa depuna tot atat efort ca atunci cand o realizeaza singur) a fost numita "lene sociala". Lenea sociala ar fi, deci, o reducere a efortului individual atunci cand se lucreaza in grup si eforturile fiecaruia se confunda cu eforturile celorlalti, in comparatie cu situatia cand individul lucreaza singur. Ea nu apare decat in cazul anumitor sarcini colective (trasatura principala pare sa fie imposibilitatea stabilirii exacte a contributiilor individuale).

Bibb Latane si colegii sai au realizat un experiment asemanator, in care sarcina subiectilor consta in a striga cat pot de tare, singuri sau in grupuri de doi, patru, sau sase. Grupurile se compuneau dintr-un subiect naiv si din complici ai experimentatorilor, carora li se ceruse sa se faca numai ca striga. S-a constatat ca strigatele fiecarui subiect se reduceau in medie, in comparatie cu situatia individuala, cu 29% in grupurile de doua persoane, cu 49% in grupurile de patru persoane si cu 60% in grupurile de sase . Pentru explicarea efectului de lenevire sociala sau eschivare, Latane recurge la teoria impactului social, care utilizeaza ca un concept-cheie responsabilitatea difuza . Aceasta teorie sustine ca, pe masura ce numarul membrilor creste, descreste responsabilitatea fata de indeplinirea sarcinii, aceasta si pentru ca fiecare participant se gandeste ca celalalt va face mai mult.

Experimentele si datele statistice arata ca fenomenul de social loafing este potential prezent in toate grupurile si la toate categoriile populationale : femei, barbati, tineri, batrani, muncitori, tarani, intelectuali. De asemenea, el este raspandit in toate culturile si societatile, desi ponderea si intensitatea difera in functie de varietatea culturala, fiind mai acut in culturile individualiste decat in cele colectiviste.

In 1991, Russell Geen, un cercetator cunoscut din domeniul agresivitatii si al facilitarii sociale, a propus trei explicatii pentru fenomenul de lene sociala: echitatea rezultatelor, frica de evaluare si apropierea de standard.