Focus grup

Focus-grupul este un procedeu de cercetare ce are la bază dialogurile colective libere, ce dezvoltă o anumită întrebare sau o totalitate de întrebări. Acest procedeu de cercetare evoluează schimburile pe care cercetătorul le invocă.

Ivana Markova consideră că focus-grupurile sunt dialoguri situate pe plan social, unde părtași negociază semnificații, concep diversității și divergențe de opinii. Astfel aceste dialoguri permit analizarea proceselor colective de rezolvare a problemelor.

În științele sociale folosirea focus-grupului nu este o metodă de cercetare nouă, dimpotrivă este o metodă folosită încă din timpul celui de-al doilea război mondial, unde a și cunoscut puncte de minim și maxim.

Sociologi, Robert Merton și Paul Lazarsfeld, foloseau acest de procedeu de dialoguri libere pentru comentarea și analizarea emisiunilor de radio, din timpul celui de-al doilea razboi mondial. Aceste dilaoguri tematice aveau ca scop studierea influentelor de masa în timpul războiului, de exemplu: propaganda de război, patriotismul, starea de spirit din brațele armatei, etc.

După perioada războiului, focus-grupurile s-au lansat în domeniul marketingului, se fixau pe dezvăluirea motivațiilor și alegerile inconștiente ale unui anumit produs. Prin urmare, Merton, surprins și confuz de această nouă dezvoltare, care înseamnă cercetare prin focus-grup, obiectul este transferat necruțător în scopul prezentării simplu. El a vrut să spună că datele focus-grupului nu au fost testate calitativ, ci doar explicate superficial. În schimb, Merton consideră că cercetarea ar trebui sa lase loc de investigații calitative și cantitative. Socilogul, Merton, a estimat că din punct de vedere calitativ, focus-grupurile trebuie să ofere resurse și să aducă idei noi de ipoteze. Aceste ipoteze trebuiau apoi verificate cu ajutorul unui sondaj.

În ultimele două decenii, pe lângă marketing, metodele de cercetare focus-grup au avut succes și în alte domenii. Multe organizații, cum ar fi grupuri oficiale și universitare, educație pentru sănătate, experții în relații publice și mass-media folosesc focus-grupuri în scopurile lor diverse, în diferite departamente, cum ar fi explorarea politicilor corporative, activități extracurriculare, programe de educație pentru sănătate etc. Putem concluziona că în aceste cazuri acest aspect este acordat în principal din teoriile primelor lucrări, ale lui Merton și Lazarsfield. În zilele de azi, focus-grupurile sunt utilizate pe scară largă fără probleme teoretice din această perspectivă și sunt folosite doar pentru a oferi răspunsuri rapide la întrebările reale.

Unul dintre aspectele cele mai trecute cu vederea ale științelor sociale este că „gândim cu gura” (Moscovici, 1984). Limbajul este absolut esențial în existența noastră umană, când interacțiunea, formarea opiniei, cunoașterea, credința și ideologia se manifestă în comunicare, acest adevăr este aproape complet ignorat în metodologie. Atunci când investighează atitudini, opinii, credințe etc., majoritatea cercetătorilor ignoră trăsăturile comunicative, gramaticale și semantice ale limbajului, care sunt purtătorii acestor atitudini, opinii și credințe.

Dimpotrivă, Moscovici (1984) a insistat asupra necesității de a ghida cercetarea în științe sociale pe baza a patru principii metodologice.

Primul principiu este oportun, deoarece dialogul care are loc în cadrul societății, fie că este între două sau mai multe persoane, dialogul oferă date cheie ale cercetării. Astfel putem afla pasiunile oamenilor, motivul ce îi neliniștește, modul de exprimare asupra idealurilor lor, etc.

Al doilea principiu este că analiza comunicării, ne oferă să știm modul de exprimare al sensului sau crearea unei noi semnificați ale fenomenelor sociale relatate de oameni.

Al treilea principiu, se manifestă atunci când societatea trece prin criză sau evoluție din cauza turbulențelor politice, economice sau de altă natură, gândurile, imaginile și realitatea socială vor deveni mai evidente. În acest caz, oamenii vor fi deranjați și gânditori, ceea ce îmbogățește foarte mult comunicarea.

Al patrulea principiu metodologic se referă la o descoperire rezonabilă a oamenilor, ca origine, ca opinie publică și a reprezentărilor sociale, care au caracteristici asemănătoare cu erudiți amatori, care au popularizat știința și educația prin diseminare cu aproape un secol în urmă.