Forme elementare ale vieții religioase

Introducere

Putem afirma despre un sistem religios ca este cel mai simplu dintre cele observate, atunci cînd îndeplinelte urmatoarele doua conditii :

a) se întîlneste în acele societati a caror organizare nu este întrecuta în simplitate de o alta

b) poate fi explicat fara a se recurge la elemente împrumutate de la o religie anterioara.

Intr-adevar, despre religii se spune ca nu au o valoare li o demnitate egale ; în general, spunem

ca ele nu contin aceeali doza de adevar.

Iata cum importanta teoretica atribuita uneori religiilor primitive a putut sa treaca drept indicele unei nereligiozitati sistematice care, prejudiciind rezultatele cercetarii, le viciaza de la început. Unul din postulatele esentiale ale sociologiei este acela ca o institutie umana nu se poate antemeia pe eroare li minciuna ; altfel n-ar putea dura

Riturile cele mai barbare sau bizare, miturile cele mai stranii traduc o necesitate omeneasca, un aspect anume al vietii individuale sau sociale. Motivele pe care credinciosul li le ofera lui însuli drept justificare pot fi, li de cele mai multe ori chiar sînt, eronate. In fond, nu exista religie falsa. in felul lor, toate religiile sînt adevarate, toate raspund, în chip diferit, unor conditii date ale existentei omenelti.

Deci, daca facem apel la religiile primitive, nu vrem sa minimalizam religia în general, ele nefiind mai putin demne de respect decît altele. Raspund acelorali necesitati, au acelali rol, depind de aceleali cauze, putînd deci la fel de bine sa slujeasca la relevarea naturii vietii religioase li, în consecinta, la rezolvarea problemei pe care dorim sa o tratam.

Mai întîi, nu am putea întelege religiile cele mai recente decît urmarind modul cum s-au alcatuit ele progresiv în istorie intr-adevar, istoria este singura metoda de analiza explicativa ce le poate fi aplicata.

Un principiu cartezian afirma ca, în lantul de adevaruri ltiintifice, primul inel are un rol preponderent.

De altfel, în afara de repercusiunile indirecte, studiul religiilor primitive are, el însusi, un interes nemijlocit, de o prima importanta.

Problema i-a atras pe filosofii din toate timpurile si nu fara motiv : ea intereseaza omenirea în întregul ei.

Asemanarile exterioare presupun alte asemanari, mai profunde, deoarece la baza tuturor sistemelor de credinte si a tuturor cultelor, exista cu siguranta un numar de reprezentari fundamentale si de atitudini rituale care, în ciuda diversitatii formelor pe care le îmbraca, au peste tot o aceeasi semnificatie obiectiva si îndeplinesc oriunde aceleasi functii.

Totul se reduce la ceea ce este indispensabil, fara de care religia nu ar putea exista. Indispensabil înseamna însa si esential, ceea ce trebuie cunoscut înainte de orice altceva. am fost tentati sa credem ca

notiunea de zeu este caracteristica pentru tot ceea ce este religios. Or, religia pe care o vom studia în continuare este, în mare parte, straina de orice idee de divinitate ; Cu cît progreseaza în istorie, cauzele care au generat-o, înca active, nu mai pot fi observate decît printr-un vast sistem de interpretari de natura sa le deformeze în religiile primitive, faptul religios mai poarta înca amprenta vizibila a

originilor sale : ne-ar fi mai anevoios s-o deducem luînd în considerare doar religiile mai dezvoltate.

Nu exista un moment radical de la care religia a început sa existe si nici nu vom gasi vreo cale ocolita care sa ne permita sa ajungem la el prin intermediul gandirii.

II

studiul fenomenelor religioase furnizeaza un mijloc de a reînnoi problemele dezbatute pîna în prezent doar între filosofi. Nu exista religie care sa nu fie în acelasi timp o cosmologie si o speculatie despre divin. Daca din religie s-au nascut filosofia si stiintele, aceasta s-a întîmplat deoarece religia însasi a început prin a tine loc de stiinte si filosofie. Concluzia generala a cartii pe care urmeaza sa o cititi este ca religia e un lucru eminamente social. Reprezentarile religioase sînt reprezentari colective, exprimînd realitati colective ; riturile sînt moduri de actiune care iau nastere doar în sînul grupurilor reunite si care sînt destinate a suscita, a întretine sau reface anumite stari mentale ale grupului.

Nu timpul meu este astfel organizat, ci timpul obiectiv, gîndit de indivizii unei civilizatii

Reprezentarea spatiala consista intr-o prima coordonare introdusa în datele experientei sensibile

Principiul identitatii domina astazi gîndirea stiintifica, dar exista sisteme de reprezentari vaste, cu un rol considerabil în istoria ideilor, în care el este adeseori necunoscut : mitologiile, de la cele

mai rudimentare pîna la cele mai elaborate2 Pîna în prezent, aveau întîietate doar doua doctrine. Pentru unii, categoriile nu pot fi derivate din experienta : ele îi sînt în mod logic anterioare, conditionind-o

Pentru ceilalti, dimpotriva, categoriile ar fi constituite din fragmente, individul fiind fauritorul acestei constructii1. sa refuzi orice realitate obiectiva vietii logice pe care categoriile au functia de a o regla si organiza. Empirismul clasic duce la irationalism si poate ca prin acest nume s-ar si cuveni sa-l

desemnam. Categoriile gîndirii umane nu sînt niciodata fixate intr-o forma definita ; se fac, se desfac si se refac fara încetare ; se schimba dupa loc si timp. Din contra, ratiunea divina este imuabila. Teorema fundamentala a apriorismului afirma ca, precum doua straturi distincte si suprapuse, cunoasterea este alcatuita din doua tipuri de elemente ireductibile unul la celalalt1 intre cele doua

tipuri de reprezentari exista acea distanta care separa individualul de social, si nu putem sa le derivam pe cele din urma din cele dintîi, tot asa cum societatea nu poate fi dedusa din individ, întregul din parte si complexul din simplu2. Societatea este o realitate sui generis ; ea are trasaturile ei proprii care nu se regasesc, sau nu se regasesc sub aceeasi forma, în restul universului. Reprezentarile colective sînt produsul unei cooperari imense care se întinde nu numai în spatiu, ci si în timp

Exista în el doua fiinte, una individuala, cu baza in organism si avind, prin urmare, o raza mica de actiune, si o fiinta sociala, reprezentind în noi realitatea superioara în ordinea morala si intelectuala, pe care o putem cunoaste prin observatie, si anume societatea. Dualitatea naturii noastre are drept consecinta practica ireductibilitatea idealului moral la mobilul utilitar, iar în ceea ce priveste gîndirea,

ireductibilitatea ratiunii la experienta individuala. Acest caracter social ne permite sa întelegem de unde rezulta necesitatea categoriilor.

Necesitatea cu care ni se impun categoriile nu reprezinta deci efectul unor simple deprinderi, de care am putea sa ne lipsim cu un oarecare efort, nici o necesitate fizica sau metafizica, de vreme ce categoriile se modifica în timp si spatiu ; este o anume necesitate morala care constituie pentru viata intelectuala ceea ce înseamna obligatia morala pentru vointa2. a interpreta in acest mod teoria sociologica a cunoasterii înseamna a uita ca, daca societatea este o realitate specifica, ea nu este totusi stat în stat, ci face parte din natura, fiind o manifestare superioara a acesteia

Relatiile fundamentale dintre lucruri . cele pe care functia categoriilor le exprima . nu s-ar putea diferentia in esenta lor in functie de regnuri. Din faptul ca notiunile de timp, spatiu, gen, cauza, personalitate sînt construite pe baza elementelor sociale, nu trebuie trasa concluzia ca sînt golite de orice valoare obiectiva. Dimpotriva, originea lor sociala ne face sa presupunem ca ele nu sînt lipsite de fundament în lumea lucrurilor.

Astfel reînnoita, teoria cunoasterii pare chemata sa reuneasca avantaje de semn contrar, ce tin de doua teorii rivale, fara sa le preia si inconvenientele. Ea pastreaza principiile esentiale ale apriorismului si, totodata, se inspira din spiritul pozitivist pe care empirismul încearca sa-l satisfaca