Protejarea vieții private

Scurt istoric si definitii. Legislatia vietii private, corelativ al legislatiei libertatii de informare, este probabil unul din cele mai tinere domenii ale dreptului si a fost adesea perceputa de oamenii presei drept o noua limitare a liberei circulatii a informatiilor, numai ca, de aceasta data, limitarea parea sa fi venit o data evolutia modelului democratic, ca fruct al extinderii drepturilor omului.

Parintii legislatiei vietii private sunt 2 juristi americani, abia iesiti de pe bancile scolii, anume Samuel D. Warren si Louis D. Brandeis. Ei au publicat in 1890, in Harvard Law Interview, un articol in care sustineau necesitatea aparitiei unui nou domeniu de drept, care sa favorizeze, atat pe calea legilor propiu-zise cat si pe cea a jurisprudentei, protejarea universului intimj al persoanei. In epoca, articolul nu a produs schimbari majore, dar treptat a ajuns sa fie adoptat de legislatia celor mai importante state din SUA si apoi Europa.

Legislatia de protectie a vietii private nu se refera la publicarea de informatii false, care intra, fireste, sub incidenta altor articole de lege, ci se refera la fapte reale, care dintr-o pricina sau alta, nu ar fi trebuit date publicitatii. Subsecvent de avantajele acestei protectii nu se pot bucura in mod egal si persoanele publice si cetatenii de rand., dupa cum spune Miruna Runcan. Eu nu sunt de acord cu aceasta afirmatie pentru ca in fata legii, totii oamenii sunt sau ar trebui sa fie egali, plecand de la premisa universala ca nimeni nue mai presus de lege si ajungand la judecatile discriminatorii, care sunt de asemenea interzise. Argumentul Mirunei Runcan este ca nicio persoana publica, fie ea politician, judecator, stea de cinema sau sportiv nu a fost obligata de cineva sa devina publica, ci si-a asumat liber o asemenea conditie. Astfel, universul sau intim este restrans, mai ales in cazurilor oamenilor politici, care in baza interesului public, sunt vanati de presa.

O legislatie cu adevarat moderna asupra vietii private ar trebui sa contina articole conferind urmatoarele drepturi individuale:

- Dreptul persoanei de a dispune de propria sa intimitate, daca viata sa nu produce efecte negative asupra altor persoane: Cazul Mihaelei Radulescu, arhi-vanata de paparazzi, desi din puct devede legal nu a incalcat legea cu nimic prin faptul ca are un iubit mai tanar si nici nu a facut rau nimanui;

- Dreptul ceateanului de a avea acces la continutul dosarelor si bazelor de date care il implica, indiferent daca sunt deschise de o institutie publica sau privata;

- Dreptul cetatenilor de a preveni sau de a refuza publicarea datelor aflate in dosarele personale ( cu exceptia dosarelor unor procese penale incheiate cu hotarare definitiva care sunt, prin definitie, publice): In cazul acesta, ziarul „Adevarul”, care a publicat incepand din 19 martie, numele celor care si-au obtinut permisul in Arges, ar putea fi actionat in instanta de cei 3500 de cetateni, persoane publice (precum primarul Sectorului 4 din Bucuresti, Cristian Popescu, alias Piedone, manelistii Vali Vijelie sau Florin Salam) sau oameni simpli. „Până la o hotărâre judecătorească definitivă nu putem şti despre câte permise obţinute ilegal vorbim. Mai adăugăm faptul că un proces durează ani întregi. Mii de oameni pot fi privaţi de un drept obţinut legal. Practic, prin această Ordonanţă se antamează dispozitivul unei viitoare hotărâri judecătoreşti”, a explicat avocatul Marian Tudor. – declaratia avocatului sustine faptul ca numele celor in cauza trebuiau protejate intrucat permisele lor nu au fost suspendate in urma unei hotarari judecatoresti.

Articolul 10 din Legea 677 /2001 reglementeaza prelucrarea datelor cu caracter personal referitoare la fapte penale sau contraventii astfel: “Prelucrarea datelor cu caracter personal referitoare la savarsirea de infractiuni de catre persoana vizata ori la condamnari penale, masuri de siguranta sau sanctiuni administrative ori contraventionale, aplicate persoanei vizate, poate fi efectuata numai de catre sau sub controlul autoritatilor publice, in limitele puterilor ce le sunt conferite prin lege si in conditiile stabilite de legile speciale care reglementeaza aceste materii.”

In plus, legislatia vietii private este aceea care cosnfinteste si obligatiile institutiilor satutului in privinta urmaririi persoaneleor, in viata lor intima, cu mijloace obisnuite sau electronice. O asemenea urmarire nu este permisa intr-un stat democratic decat pe baza hotararii unei instante partiale. In Romania insa, urmaririle conventionale sau electronice sunt avizate de Parchet (Este organul judiciar ce face parte din structura Ministerului Public, incadrat cu procurori care exercita atributiile ce revin acestui minister), si nu de un judecator, lucru rams mostenire de la comunisti.

Intruziunea in viata privata

Cea dintai categorie de violare a vietii private este intruziunea. Aici pot fi cuprinse un numar mare de fapte foarte diverse, avand ca punct comun spatiul privat, actiunile si relatiile intime, ca si documentele persoanei care o privesc numai pe ea. Intruziunea presupune deci, de la clasic recunoscuta violare de domiciliu, la orice alt fel de parundere si procurare de informatii din universul personal, fara acordul direct al persoanei sau al unui organism abilitat (politie, procuratura). In Romania, Andreea Marin a câştigat impotriva revistei Star, în 2003, un proces, prin care publicaţia trebuia să îi plătească 100 milioane de lei, ca daune morale, şi să achite taxele de judecată, de 88,5 milioane de lei. Motivul era constituit de publicarea, în aprilie 2002, a unor imagini surprinse în apartamentul fostei prezentatoare a emisiunii "Surprize, surprize".