Teoria etichetării și a delicvenței

Sociologia şi antropologia urbanului şi-au concentrat atenţia în analiza urbanului şi pe una dintre caracteristicele acestuia şi anume delicvenţa.

Identificarea factorilor sociali, culturali, economici şi individuali care structurează configuraţia delincvenţei sub raportul enunţurilor explicative vizează cauzele şi condiţiile de apariţie ale comportamentului delincvent.

Conturarea unei problematici a urbanului ca entitate globală reprezintă obiectul de studiu al şcolii de la Chicago. Şcoala de la Chicago este, şi-a orientat atenţia asupra delincvenţei (Thrasher-The Gang, Shaw şi Mckay-Delinquency in Urban Area), culturalismului (A. Cohen Delinquent Boy) şi teoriei etichetării (H. Becker- The Outsiders, E. Shur- Our Criminal Society).

Teoria “etichetării” ( labeling theory ), susţinută de Howard S. Becker, Edwin Lemert, Kai Erikson, Erving Goffman, Thomas Scheff are ca ideea de bază „reacţia socială”, rolul jucat de reacţia de răspuns şi contrarăspuns în fundamentarea cauzală a delincvenţei.

Conform acestor teorii, delincvenţa nu este o trăsătură intrinsecă actului sau acţiunii unui individ, ci mai curând o însuşire conferită prin „etichetarea” unui grup sau individ de către indivizii ce deţin puterea.

Această viziune de abordare a delincvenţei implică o inter-acţiune, o relaţie complementară între cei care comit şi restul societăţii, o reacţie de răspuns dată sub forma etichetării, de către indivizii cu putere sau de unele instituţii sociale.

Pentru explicarea mecanismului definirii şi etichetării delincvenţei, adepţii acestei teorii analizează interacţiunea dintre norme şi comportamente sociale considerând că, în orice societate, sunt indivizi care încalcă normele prescrise şi indivizi care se pronunţă asupra conduitelor celor ce violează normele. Norma reprezintă, de fapt, etalonul în funcţie de care conduita individului este valorizată pozitiv sau negativ. Ele impun sau interzic anumite acţiuni evaluând la modul impersonal în ce măsură un individ poate sau nu să îndeplinească un anumit rol social, în funcţie de poziţia lor socială. Normele prescrise nu stipulează cum trebuie să acţioneze indivizii, ci doar mijloacele ce trebuiesc folosite în acest scop. Astfel, în societate apar diverse tipuri de comportament. În funcţie de modelul normativ care întruchipează faptele tradiţionale, de sistemul valoric al unei societăţi, de rolurile prescrise prin norme şi de rolurile efective jucate, grupurile vor aprecia şi sancţiona diferite comportamente ca fiind legitime sau ilegitime.

Teoriticienii etichetării sociale concep delincvenţa ca tip special de „reacţie socială”, de apărare din partea societăţii sau a anumitor grupuri, iar natura şi intensitatea reacţiei depinde de factori cum sunt: puterea, statusul, bogăţia, prestigiul unei anumite categorii de indivizi. Fiecare dintre aceste grupuri, care deţin puterea şi dominaţia, au o imagine bine stabilită referitor la scara de valori, interese protejate, comportamente dezirabile pe care le impun celorlalţi. De multe ori, deţinătorii puterii sau ai bogăţiei, fiind membrii grupurilor privilegiate, au tendinţa de-a „eticheta” ca deviante acţiunile indivizilor din clasele de jos sau mijlocii ale societăţii.

Reacţia celor etichetaţi poate fi de acceptare sau de respingere, neutralizare, adoptând alte conduite.

În Outsiders, Becker, construieşte o teorie interacţionistă a devianţei ca reacţie tradiţiei funcţionaliste. Pentru el, actul deviant este rezultatul unui dublu proces: în primul rând, actul trebuie să fie definit ca deviant de către societate iar pe de altă parte este necesar ca actorul care întreprinde o acţiune deviantă, să fie etichetat astfel.

Noţiunea de etichetaj îi este proprie lui Howard Becker, nonconformitatea unui individ după judecata grupului său sociale, adică, fapta percepută ca transgresiune de la norma stabilită, îi va pune eticheta de deviant. Astfel, putem spune că etichetarea reprezintă mecanismul prin care membrii unui grup sau instituţiile unei colectivităţi desemnează un individ ca fiind deviant.