Extras din referat
l Devianţă şi delincvenţă
Devianţa desemnează ansamblul comportamentelor ce încalcă normele existente într-o cultură dată, norme care corespund unor roluri şi statusuri bine definite şi prin aceasta pot ameninţa echilibrul sistemului (Neamţu, 2003, p.26).
Delincvenţa juvenilă reprezintă aspectul juridic al comportamentului delincvent al minorilor avand drept nucleu notiunea de infracţiune, delict (Arhip, 2005, p.15).
Delinvenţa juvenilă şi devianţa şcolară se suprapun parţial, o parte din conduitele de devianţa şcolară putânt fi considerate şi infracţiuni, în măsura în care există o coincidenţă între normele juridice şi cele şcolare (furt, violenţă şcolară, vandalism).
II. Forme de manifestare a delinvenţei juvenile
• Furt;
• Violenţă pentru obţinerea unui avantaj material;
• Încalcarea regulilor de statut (abandon şcolar, absenteism);
• Comportament de grup sau bandă receptat de ceilalţi ca ameninţător din cauza zgomotului şi activităţilor fizice implicate
III. Forme de manifestare a devianţei şcolare
• Copiatul este o formă specifică de înşelăciune prin care un anumit elev sau student prezintă drept rezultatul propriului efort de învăţare o serie de cunoştinţe pe care nu le-a asimilat, ci le-a împrumutat din anumite surse;
• Fuga de la şcoală sau/ si de acasă reprezintă o conduită de tip evazionist avand o motivaţie precisă, derulându-se într-un interval de timp variabil;
• Absenteismul şcolar este definit ca o problemă socială;
• Abandonul şcolar repezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecvenţei şcolii, părăsirea sistemului educativ,înaintea obtinerii unei calificări sau înaintea încheierii ciclului de studii început;
• Vandalismul şcolar reprezintă actele de violenţă specifice orientate către bunuri, proprietăţi;
• Violenţa în şcoală este cea mai frecventă conduită de devianţă şcolară
• Specificul toxicomaniei la elevi – toxicomania reprezintă o conduită deviantă de tip evazionist, care se poate asocia cu alte acte de infracţionalitate;
• Suicidul la elevi – s-a remarcat o creştere vizibilă a numărului de elevi cu tentative de suicid şi cu suicid finalizat.
IV. Strategii de prevenţie a devianţei şcolare care pot fi iniţiate de Mec
• Schimbarea tipului de organizare care susţine funcţionarea sistemului de învaţământ pentru ca învăţământul sa devină un subsistem flexibil, capabil să se adaptaze la schimbările tot mai rapide de pe piaţa muncii;
• Accelerarea descentralizării învăţământului, dându-se posibilitatea unităţilor şcolare de a adapta cele mai adecvate conţinuturi, strategii şi stiluri de disciplină în funcţie de specificul local şi de condiţiile concrete de activitate;
• Autorizarea înfiinţării şcolilor alternative (Waldorf, Freinet) ca modalitate de diversificare a ofertei educaţionale.
V. Strategii de prevenţie a devianţei şcolare ce pot fi iniţiate la nivel local de ISJ
• Identificarea partenerilor interesaţi şi iniţierea de colaborări în funcţie de resursele locale, pentru determinarea unor strategii adecvate de diminuare a devianţei şcolare;
• Autorizarea înfiinţării unor clase de recuperare pentru elevii cu tulburări precoce de adaptare şcolară;
• Ameliorarea capacităţii manageriale, gestionarea mai eficientă a resurselor existente şi atragerea de noi resurse;
• Realizarea unui control mai eficient al calităţii psihopedagogice a activităţii pofesorilor şi sancţionarea promptă şi drastică a tuturor conduitelor cadrelor didactice care prejudiciază formarea elevilor;
• Realizarea la nivel judeţean de programe pentru reinserţia socială, şcolară şi profesională a elevilor devianţi.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Devianta Scolara si Delincventa Juvenila.doc