Teorii Motivaționale

1.1-Motivaţia. Teorii motivaţionale

Studiile despre motivaţia muncii, dinte care multe au apărut începând cu mişcarea relaţiilor umane, tind să reflecte preocupările manageriale de a descoperi ce se petrece în mintea muncitorului şi, pe această cale, de a asigura o implicare mai puternică asupra sarcinilor. Un impuls important a fost dat de eşecul sistemelor de stimulente salariale şi de faptul că muncitorii păreau a se comporta iraţional, limitându-şi productivitatea sub nivelul la care ar fi putut, teoretic, să-şi maximizeze câştigurile băneşti pe termen scurt. În cele mai multe cazuri, motivaţia s-a dovedit că reflectă ceva mai mult decât un instrumentalism pe termen scurt, fiind afectată, printre altele, de reacţia încurajatoare a conducerii faţă de muncitorii care câştigă peste salariul mediu datorită aprecierii stimulative a slujbelor.

Satisfacţia la locul de muncă este, de asemenea, un termen asociat în primul rând cu interesul conducerii de a asigura o productivitate înaltă şi o forţă de muncă loială. Este o noţiune care ridică probleme metodologice acute. Faptul de a nu fi satisfăcut în muncă poate fi privit în multe societăţi occidentale ca o recunoaştere a eşecului personal, studiile cele mai vechi, deşi oarecum simpliste, descoperind că o proporţie foarte mare de muncitori se declarau satisfăcuţi. Cu toate acestea, se observă cu claritate că atunci când componentele satisfacţiei în muncă sunt prezentate separat, criteriile de judecare a satisfacţiei variază mult. O distincţie foarte bine cunoscută este cea dintre satisfacţiile extrinseci ale unui loc de muncă (în special salariul, numărul de ore şi condiţiile) şi satisfacţiile intrinseci sau expresive care ar putea să existe pe lângă celelalte, ca de pildă oportunităţile de creativitate, sociabilitate, promovare şi mobilitate socială.

Privită global, literatura de specialitate tinde să sugereze că satisfacţiile intrinseci se regăsesc cel mai frecvent printre profesiile şi printre posturile deţinute de clasa mijlocie, acestea necesitând educaţie şi instruire şi oferind deopotrivă bune recompense extrinseci. În opoziţie, foarte multe slujbe industriale prost retribuite, disponibile muncitorilor slab calificaţi, oferă în acelaşi timp şi satisfacţii intrinseci minime.

Sursa: Dicţionar de sociologie „Oxford”, Bucureşti, Univers Enciclopedic, 2003, 229.

1.1.1 Abraham Maslow - „Ierarhizarea nevoilor”

O teorie de referinţă în studiul motivaţiei umane îi aparţine lui Abraham Maslow. Cercetătorul susţine în lucrarea sa din 1943, A Theory of Human Motivation, că există cinci grupe de nevoi pe care le ierarhizează grafic cu ajutorul unei piramide: fiziologice, de siguranţă, de apartenenţă şi afectivitate, nevoi de stimă (sau de status), şi nevoi de autoactualizare. Maslow susţine că indivizii sunt motivaţi de nevoile inferioare până la satisfacerea acestora, după care ele încetează să mai motiveze intervenind necesitatea satisfacerii nevoilor superioare. Forţa motivaţională a fiecărei nevoi este determinată nu numai de poziţia în ierarhie, dar şi de către gradul în care nevoia respectivă, precum şi cele de sub ea au fost satisfăcute. Satisfacerea relativă a unei nevoi, spune Maslow, transferă o doză de insatisfacţie nivelului imediat următor de nevoi „sporirea satisfacţiei descreşte importanţa unei nevoi, sporind importanţa nevoilor superioare următoare, acest lucru repetându-se până la cel mai înalt nivel, autorealizarea” (Maslow, apud Ursachi, 2007).

-Nevoile fiziologice – sunt nevoile legate de supravieţuirea şi întreţinerea vieţii umane. Fiind nevoi de bază, primare, ele trebuie satisfăcute înaintea tuturor celorlalte nevoi. Ele includ nevoia de aer, apă, mâncare, sex, odihnă, adăpost, îmbrăcăminte etc;

-Nevoile de siguranţă (sau securitate) – odată cu satisfacerea nevoilor fiziologice şi aducerea acestora la un nivel rezonabil intervin nevoile de siguranţă, devenind dominante. Acestea se referă la nevoia de independenţă economică precum şi la condiţii de viată stabile precum integritate corporală, siguranţa locului de muncă, asigurări pentru situaţii neplăcute etc;

-Nevoile de apartenenţă şi afectivitate – omul este un animal social, după cum spunea Aristotel, aşa că tânjeşte după asociere, afecţiune, apartenenţă, prietenie şi dragoste. Altfel spus, cele enumerate reprezintă nevoia de a căuta afecţiunea şi afilierea semenilor, oameni sub forma grupurilor informale cu care să se asocieze şi să relaţioneze într-un mod plăcut;

-Nevoile de stimă (sau de status) – sunt legate de conştientizarea propriei importanţe şi de recunoaşterea din partea celorlalţi. Nevoile de stimă constau în lucruri precum respect de sine, încredere în foţele proprii, independenţă, putere, prestigiu, autorealizare şi status social;