Traficul de ființe umane

Crima organizată, în multiplele ei forme de manifestare, poate fi percepută ca un process pătruns în viaţa noastră socială şi politică, ce izvorăşte din tendinţa diferitelor grupuri de a folosi criminalitatea ca mijloc de mobilitate socială şi chiar de acaparare a puterii, la baza crimei organizate aflându-se un proces social. Internaţionalizarea fenomenului crimei organizate a fost favorizată şi este încă favorizată de caracterul geografic limitat a legilor elaborate în scopul combaterii acestuia, precum şi datorită disfuncţionalităţilor dintre legile naţionale şi procedurile internaţionale privind strângerea probelor, reţinerea şi condamnarea infractorilor din acest domeniu.

Crima organizată modernă este prezentă pretutindeni, sub diverse forme, în funcţie de tradiţii, condiţii economice şi politice specifice şi de tipul de activitate şi afaceri implicat, angajându-se în toate tipurile de tranzacţii sau trafic, legale sau ilegale, cu menţiunea să fie profitabile şi să ofere posibilitatea investirii banilor câştigaţi pe căi ilegale.

Organizaţiile criminale constituite pe teritoriul unei ţări îşi formează, de regulă, legături cu indivizi afacerişti sau chiar grupări din alte ţări, dispuse într-o anumită zonă geografică, îşi internaţionalizează acţiunile criminale după anumite strategii bine conturate. Infracţionalitatea este hrănită de anumite medii, zone care au devenit terenuri propice pentru bande şi structuri ale crimei organizate. Bunăstarea traficanţilor şi a altora implicaţi în activităţi criminale constituie modele demne de urmat pentru tineri, acolo unde nu există alternativă. Sursa crimei organizate îşi găseşte astfel locul în destrămarea şi proasta funcţionare a sistemului. Comportamentul criminal este un comportament deprins, învăţat, fapt ce implică ceva mai mult decât simpla imitare. Cei ce devin criminali cunosc o asemenea evoluţie atât datorită contactului lor permanent cu cei care încalcă legea, cât şi datorită relativei lor izolări de cei care respectă legea.

Definirea conceptului de organizaţie criminala

În accepţiunea Legii nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, grupului criminal organizat ,,este format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat, în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine, direct sau indirect, un beneficiu financiar sau alt beneficiu material”. Iar, ,, per a contrario”, „nu constituie grup infracţional organizat, grupul format ocazional în scopul comiterii immediate a unora sau mai multor infracţiuni şi care nu are o continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului”.

Având în vedere definiţia dată în cuprinsul Legii nr. 39/2003 grupului criminal organizat, probabil cea mai exactă definiţie învestită cu puterea unei legi, pot fi extrase principalele trăsături ale fenomenului de grup criminal organizat. Acestea sunt pluralitate de persoane cu o structură bine cristalizată, continuitate în timp, existenţa unui program criminal.

Procedând la analiza fiecăreia din aceste caracteristici vor fi relevate următoarele aspecte:

a) Cu privire la numărul minim de membri, din studiul cazuisticii în domeniu, un grup criminal nu ar putea fi constituit cu mai puţin de trei persoane. Din punct de vedere al doctrinei penale interne, se arată că subiecţii activi care au calitatea de coautori, trebuie să fie cel puţin în număr de trei. Dacă ar fi fost suficiente două persoane, legea ar fi arătat-o aşa cum s-a procedat prin specificarea expresă în cuprinsul unor texte de lege, unde se stabileşte situaţia în care ,,fapta este săvârşită de două sau mai multe persoane”.

De menţionat că în setul de Criterii pentru definirea asociaţiilor criminale elaborat de Grupul de Experţi asupra Crimei Organizate din cadrul Consiliului Europei, primul criteriu este colaborarea a trei sau mai multe persoane. Ca o menţiune utilă trebuie ştiut faptul că în unele legislaţii penale, numărul minim de asociaţi nu figurează ca o condiţie necesară pentru existenţa infracţiunii.

Din punct de vedere al existenţei unei structuri determinate, cu roluri prestabilite, aceste grupări sunt cunoscute cu o diviziune a muncii foarte bine definită, în care membrii ei, sub comanda unui şef recunoscut îşi folosesc diferitele ,,cunoştinţe” într-un efort coordonat de a realize sarcini dificile şi cât mai profitabile. Este interesantă traiectoria care se dezvoltă în plan socio-psihologic al ,,bandei”, unde se tind a se realize ataşamente de loialitate şi emoţionale faţă de alţi membri ai grupului, asemenea camaraderiei între soldaţii angajaţi într-o luptă. Infractorii care fac parte din categoria celor ce comit infracţiuni în mod organizat, au ca cel mai înalt nivel de organizare aşa-zisul ,,sindicat” care, de fapt, este o asociaţie cu caracter permanent, în care infractorii operează într-un mod asemănător unei organizaţii de afaceri.

b) A doua condiţie importanta pentru definirea asociaţiei criminale priveşte stabilitatea grupului, respectiv existenţa organizaţiei o perioadă îndelungată sau nedefinită în timp.

Această condiţie derivă din necesitatea diferenţierii grupurilor de pluralitate constituită de infractori, de cele de pluralitate ocazională.

Din perspectiva criteriilor propuse de Grupul de Experţi asupra Crimei Organizate din cadrul Consiliului Europei, se consideră obligatorie existenţa organizaţiei o perioadă îndelungată sau nedefinită în timp şi numai facultativă, diviziunea muncii în cadrul asociaţiei, respectiv stabilirea rolului şi sarcinilor pentru fiecare participant.

c) Altă trăsătură definitorie pentru asociaţiile criminale presupune ca obiectivele lor să fie exclusiv sau preponderent criminale. Cu alte cuvinte, este nevoie ca grupul să dispună de un program criminal, care să vizeze săvârşirea uneia sau mai multor infracţiuni.

În acelaşi timp, programul criminal trebuie însuşit cu voinţă liberă de către membri, fie chiar în momentul ,,adoptării” sale, fie ulterior, prin aderare conştientă. Însemnul de organizaţie criminal semnifică activităţile infracţionale ale unor grupuri constituite pe principii conspirative, în scopul obţinerii unor importante venituri ilicite la cote deosebit de ridicate.

Traficul de fiinte umane si migratia ilegala

Traficul de persoane este un fenomen subteran cu dimensiuni globale, o încălcare gravă a drepturilor omului, un fenomen economic şi social cu consecinţe pentru întreaga societate. Traficul de fiinţe umane este o activitate infracţională prin care se obţine un profit mare cu riscuri scăzute, ce are efecte grave pentru siguranţa şi bunăstarea victimelor sale.

Principalele documente internaţionale definesc traficul de persoane astfel:

Convenţia de la Palermo din 13 decembrie 2000 – Protocolul privind prevenirea, reprimarea şi pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor şi copiilor, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transfrontaliere organizate – defineşte traficul de persoane ca fiind „recrutarea, transportul, transferul, adăpostirea sau primirea de persoane, prin ameninţare sau prin recurgere la forţă ori la alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă, înşelăciune, abuz de autoritate sau de o situaţie de vulnerabilitate ori prin oferta sau acceptarea de plăţi ori avantaje pentru a obţine consimţământul unei persoane având autoritate asupra alteia în scopul exploatării. Exploatarea conţine, cel puţin, exploatarea prin prostituarea unei alte persoane sau alte forme de exploatare sexuală, munca sau serviciile forţate, sclavia sau practicile analoage sclaviei, folosirea sau prelevarea de organe .