Măsurarea și Evoluția Șomajului în România

Definirea şi conţinutul şomajului

Şomajul, conform opiniei majorităţii specialiştilor a existat în diferite forme şi în perioada ’’edificării societăţi socialiste”. În mod manifest însă, el apare la sfârşitul anilor ’70 şi începutul anilor ’80 ca urmare a epuizării surselor de creştere şi intrarea acestor economii socialiste în criză.

Lipsa unor informaţii precise, de natură statistică nu ne permite să apreciem dimensiunea reală a fenomenului de şomaj, manifestat cu certitudine în perioada la care ne referim. Dacă în legătura cu existenţa şomajului toată lumea este de acord, definirea şi măsurarea acestuia cu precizie formează obiectul unor controverse.

Şomeri sunt toţi cei apţi de muncă, dar care nu găsesc de lucru, formând suprapopulaţia relativă pentru că reprezintă un surplus de forţă de muncă în raport cu numărul celor angajaţi. În aparenţă nimic mai simplu decât a defini şomajul. Dar o astfel de încercare ridică multe semne de întrebare. Este şomer un student care nu găseşte de lucru în sezonul estival- Este şomer actorul care între doua filme nu lucrează- Dar un muncitor care din motive tehnice nu lucrează o săptămână?

Pornind de la astfel de întrebări s-a conturat şi s-a răspândit o definiţie care consideră că sunt şomeri toţi cei care au înregistrat cereri de angajare la oficiile de plasare a forţei de muncă sau toţi cei ale căror cereri n-au fost satisfăcute până la sfârşitul fiecărei luni, indiferent dacă solicită locuri de muncă permanente sau temporare, cu timp de muncă parţial sau deplin, dacă au loc de muncă sau caută altul mai adecvat cu aspiraţiile proprii.

În această accepţie, şomajul apare ca rezultat exclusiv al cererii de muncă sau de forţă de muncă, oferta-cealaltă latură a pieţei muncii nefiind luată în consideraţie. Numai corelarea cererii cu oferta de locuri de muncă, permite aprecierea mai corectă asupra situaţiei de pe piaţa muncii, dacă există sau nu şomaj. O creştere a ofertei concomitent cu scăderea cererii determină o deteriorare a situaţiei ocupării forţei de muncă.

Şomajul este apreciat ca o mărime omogenă, nediferenţiată, ceea ce nu corespunde realităţii, de aceea, se impune delimitarea sa pe domenii de activitate, de pregătire.

Foarte importantă dar şi foarte cunoscută, este şi definiţia şomajului dată de Biroul Internaţional al Muncii (BIM)-organizaţie din sistemul ONU care elaborează statistici, comparaţii, studii şi analize de profil pe baza informaţiilor furnizate de ţările membre având ca scop mai buna cunoaştere a fenomenului şi a experienţei în combaterea sa. Potrivit acestei definiţii este şomer oricine are mai mult de 15 ani, şi îndeplineşte concomitent următoarele condiţii:

- este apt de muncă ;

- nu munceşte;

- este disponibil pentru munca salariată sau nesalariată;

- caută un loc de muncă;

Aplicarea acestor criterii aduce multe clarificări, dar nu înlătură total riscul de a exclude din rândul şomerilor anumite persoane care nu au unde muncii.

Şomajul reprezintă un dezechilibru, un excedent al ofertei faţă de cererea de muncă cu niveluri şi sensuri de evoluţie diferite pe ţări şi perioade, având, iniţial caracter temporar, iar în ultimele decenii unul permanent, dar care nu exclude total şi definitiv existenţa stării de ocupare deplină a forţei de muncă. Acesta mai este definit şi ca starea de inactivitate economică, totală sau parţială, proprie celor care nu au loc de muncă, nu-şi pot găsi de lucru ca salariaţi, au condiţie de salariaţi dar sunt angajaţi numai o parte din timpul de muncă cu scăderea corespunzătoare a salariului. Şomajul poate fi caracterizat prin:

- mărime care exprimă atât în mod absolut ca număr, cât şi relativ, ca rată (numărul şomerilor/populaţia activă sau numărul şomerilor/populaţia ocupată);

- intensitate;

- durată;

- structură2;

Ţinând seama de limitele unor asemenea definiţii, devine clar că măsurarea şomajului nu este decât o problemă de estimare cât mai aproape de realitate.

În fond, ea constituie un aspect major al echilibrului macroeconomic şi este strâns legată de realizarea creşterii economice actuale şi potenţiale, şi din acest considerent reprezintă o componentă importantă a politicilor macroeconomice, având implicaţii atât economice cât şi sociale.

În lucrările de specialitate se dau mai multe definiţii pentru a preciza acest fenomen. De regula, sunt consideraţi şomeri persoanele care fac parte din categoria populaţiei active, disponibile care doresc să lucreze şi nu găsesc un loc de muncă. Este vorba atât de persoanele care au avut un loc de muncă şi l-au pierdut, cât şi de noile generaţii de ofertanţi de mână de lucru care nu-şi găsesc un angajament. Se poate spune deci că şomajul este rezultatul disproporţiei dintre locurile de muncă existente, (care reprezintă cererea) şi oferta de muncă. Oricare ar fi cauzele, acesta este mai întâi o masă mai mult sau mai puţin mare de lucrători lipsiţi de locuri de muncă. Analiza nu o poate ignora. Aceasta ne arată că examenul statistic se află confruntat cu o realitate „umană” a fenomenelor ocupării, amestecând fără distincţie economicul cu socialul.