Coordonate ale regionalizării și globalizării

În ultimele decenii au avut loc schimbari în ceea ce priveste centrele de putere economica. Unele dintre acestea au disparut sau si-au pierdut din importanta, în schimb altele au aparut si au tendinta sa se dezvolte. Având în vedere numai trei centre de putere din Europa Occidentala, America de Nord si Asia de Sud-Est si un singur indicator (PIB) este evident ca Asia de Sud-Est si, în primul rând Japonia continua sa avanseze spre primul loc, SUA are tendinta sa decada, dar vin puternic din urma tarile din Europa Occidentala.

Cresterea sau scaderea preturilor la materii prime, materiale si combustibili (de exemplu petrol), majorarea sau reducerea dobânzilor la creditele acordate diferitelor tari, precum si ponderea mare a datoriilor externe ale unor tari, au facut sa creasca sensibilitatea economiilor nationale fata de evolutia si tendintele vietii economice internationale, ceea ce au imprimat interdependentelor dintre tari o dinamica pe care n-au avut-o pâna acum.

Globalizarea, o forta dominanta în ultima decada a secolului XX, construieste o noua era a interdependentei între natiuni, economii si oameni. Sunt în continua crestere contactele dintre oameni, granitele dintre tari nemaifiind o bariera  în economie, în tehnologie, în cultura si guvernare. Dar, totodata globalizarea fragmenteaza procesele de productie, piata muncii si societatea. Deci, globalizarea are atât aspecte dinamice, inovatoare si pozitive, cât si aspecte de marginalizare, distructive si negative.

Globalizarea nu este ceva nou, dar, în prezent, ea capata trasaturi distinctive. Limitarea spatiului, condensarea timpului si disparitia frontierelor unesc viata popoarelor mai profund, mai intens, mai repede ca niciodata.

În prezent, interactiunile dintre natiuni si oameni sunt tot mai adânci. Astfel:

- exporturile în lume au ajuns la 7 miliarde de dolari, reprezentând în medie 21% din PIB în anii 1990, fata de 17% din valoarea cea mai mica a PIB-ului din anii 70.

- investitiile straine directe au atins un vârf în anul 1997 de 400 miliarde dolari, de 7 ori mai mari decât în anii 70.

- schimburile pe pietele de schimb valutar au crescut de la cca 10-20 miliarde dolari în anii 1970 la 1,5 trilioane dolari în 1998.

- împrumuturile efectuate de bancile internationale au crescut de la 265 miliarde dolari în 1975 la 2,4 trilioane dolari în 1994.

- turismul s-a dezvoltat continuu, numarul de turisti dublându-se din 1980 în 1996, de la 260 miliarde la 590 miliarde pe an.

- Mai mult de 1,5 trilioane dolari se schimba acum zilnic pe pietele lumii si aproape o cincime din bunurile si serviciile produse în fiecare an sunt comercializate. Dar, globalizarea înseamna mai mult decât circuitul banilor si al marfurilor  ea înseamna interdependenta crescânda dintre oamenii lumii. Globalizarea este un proces ce integreaza nu numai economia si cultura, tehnologia si guvernul. Oamenii de pretutindeni sunt implicati si afectati de evenimente din cele mai îndepartate colturi ale lumii. Falimentul din Thaibaht nu numai ca a scos în somaj milioane de oameni din sud-estul Asiei, dar a antrenat si declinul cererii globale, ceea ce a dus la o slabire a investitiilor sociale din America Latina si o crestere brusca a costului importului de medicamente în Africa.

Globalizarea nu este un fenomen al secolului XX. Ea aminteste de începutul secolului al XVI-lea si de sfârsitul secolului al XIX-lea. Dar, în prezent, globalizarea este diferita:

Piete noi  schimburi internationale si piete importante opereaza 24 din 24 h afaceri monetare de la distanta într-un timp record. In ciuda restrictiilor severe, migratia internationala a continuat sa creasca.

Actori noi  Organizatia Mondiala de Comert (OMC), cu autoritate asupra guvernelor nationale, corporatiile multinationale cu o putere economica mai mare decât a multor state, retele globale de organizatii nonguvernamentale (ONG) si alte grupuri, care transcend granitele nationale.

Reguli noi  tratate multilaterale, cu privire la comert, servicii si proprietate intelectuala, întarite de tehnici solide, care sa stabileasca punti între guvernele natiunilor si sa reduca orizontul politicii nationale.

Globalizarea ofera oportunitati însemnate pentru evolutia societatii, dar numai în conditiile unei guvernari riguroase. Comertul intens, noile tehnologii, investitiile straine, extinderea mass-mediei si reteaua Internet atrag dupa sine atât dezvoltarea economica cât si evolutia societatii. Toate aceste ofera un potential enorm de a eredica saracia în secolul XXI si de a continua progresul culminant din secolul XX. Avem mai multa bogatie si tehnologie si mai multe proiecte de a realiza o comunitate globala decât am avut vreodata.

Pietele globale, tehnologia globala, ideile globale si solidaritatea globala pot îmbogati viata indivizilor de pretutindeni, largindu-le posibilitatea de a face o alegere. Cresterea interdependentei dintre viata oamenilor necesita împartasirea acelorasi valori si acceptarea unui proiect comun de dezvoltare a tuturor natiunilor. Perioada care a urmat razboiului rece mondial din 1990 a accelerat progresul în definirea acestor valori: în adoptarea drepturilor omului si în stabilirea unor scopuri precise de dezvoltare în cursul conferintelor asupra mediului, populatiei, dezvoltarii sociale din Natiunile Unite.

Azi, globalizarea este determinata de largirea pietei, de deschiderea frontierelor nationale spre comert, capital, informatie si de urmarirea îndeaproape a administratiei acestor piete si a consecintelor lor asupra populatiei. S-a înregistrat un progres mai important în normele, standardele, politicile si institutiile legate de pietele deschise globale, decât fata de cele legate de populatie si drepturile sale. Este necesar un acord în ceea ce priveste etica universala prevazuta în Declaratia Universala a Drepturilor Omului. Pietele concurentiale ar putea fi garantul optim al eficientei, dar nu si al echitatii. Liberalizarea si privatizarea pot fi un pas spre piete concurentiale, dar nu si un garant al lor. Multe activitati si bunuri care împiedica dezvoltarea umana sunt realizate în afara pietei, dar acestea sunt limitate de presiunile exercitate de competitia globala. Exista o limita fiscala asupra bunurilor publice, o limita de timp asupra activitatilor de îngrijire medicala si o limita de interes asupra mediului. Când piata merge prea departe, dominând rezultatele sociale si politice, sansele si recompensele globalizarii se raspândesc în mod inegal si inechitabil, concentrând puterea si câstigul într-un grup bine definit de oameni, de natiuni sau corporatii, marginalizându-le pe altele. Când piata îsi depaseste atributiile, instabilitatile apar în boom-ul economic si faliment, ca de pilda crizele financiare din Asia de Est si repercursiunile lor asupra lumii întregi, reducând productia globala la 2,5 trilioane de dolari în 1998-2004. Când