Implicațiile statului birocratic în deciziile din administrația publică

1. Noţiuni de teoria birocraţiei.

Conceptul de birocraţie defineşte în sfera administraţiei publice sistemul formal de organizare şi funcţionare a autorităţilor, instituţiilor şi serviciilor publice, conform unei ierarhii de tip piramidal în care deciziile se iau la „vârf” şi se execută necondiţionat la „bază”. În cadrul sistemului piramidal puterea se exercită invariabil de sus în jos aşa cum sugerează, de altfel, şi termenul grecesc „cratia” care înseamnă putere.

În sens larg birocraţia este puterea birourilor, sau, mai exact, al celor care ocupă birourile. Atunci când funcţionarii din structurile autorităţilor sau instituţiilor publice folosesc puterea în mod discreţionar noţiunea capătă un sens peiorativ, aşa cum reiese din aserrţiunea lui Tullock cu privire la faptul că atitudinea de birou se caracterizează prin ineficientă economică, la fel ca pierderile în administraţie.

În caz contrar, atunci când birocraţii sunt capabili de un înalt nivel de raţionalitate, după cum afirma Weber, birocraţia este eficientă.

Birocraţia poate fi definită ca fiind ”sistemul în care preponderenţa în direcţia realizării afacerilor publice, aparţine serviciilor administrative, adică birourilor”

Birocraţia a intrat în limbajul curent datorită modului defectuos de organizare şi funcţionare a serviiciilor publice, datorită lipsei de solicitudine a funcţionarilor de la ghişee, din birouri sau din instituţii publice.

Datorită structurii ierahice de tip piramidal în care funcţionarii (subordonaţi) trebuie să execute dispoziţiile şefilor ierarhici (supraordonaţi), fiecare dintre aceştia va defini birocraţia în mod diferit; funcţionarii subordonaţi vor spune că birocraţia este se manifestă prin atitudinea autoritară a şefilor, în timp ce şefii vor afirma că funcţionarii incorecţi, incapabili sau indisciplinaţi constituie cauza birocraţiei.

Din perspectiva utilizării resurselor umane trebuie precizat faptul că administraţia se organizează şi funcţionează după acte normative extrinseci; instituţiile publice de stat (deconcentrate) sunt reglementate prin legi, ordonaţe şi hotărâri de guvern, iar instituţiile de interes local (descentralizate) sunt reglementate prin hotărâri ale consiliilor judeţene sau ale consiliilor locale. În ambele cazuri, funcţionarii din aceste instituţii sau servicii nu au nici o posibilitate de a interveni şi cu atât mai puţin puterea de a schimba ceva.

Regulamentele de organizare şi funcţionare (ROF) precum şi regulamentele de ordine interioară (ROI) sunt expresia voinţei puterii politico/administrative de la nivel central sau local şi, ca atare, nu pot satisface pe deplin nici interesele funcţionarilor, nici cele ale cetăţenilor.

Din punct de vedere socio-moral, birocraţia exprimă indiferenţa funcţionarilor publici şi lipsa de voinţă pentru a rezolva problemele cetăţenilor fie în calitatea lor de clienţi, sau de utilizatori ai serviciilor publice.

Funcţionarului birocrat îşi justifică ineficienţa (inactivitatea) prin faptul că funcţia nu-i permite să aibă iniţiativă, nu-i dă dereptul să ia decizii, sau că nu poate să schimbe modul de organizare şi funcţionare a servicului/instituţiei la care este angajat.

2. Factorii care determină birocraţia administrativă

După cum a văzut, noţiunea de birocraţie comportă mai multe definiţii, teorii şi reprezentări sociale destul de diferite, dar care au în comun un sens peiorativ. Birocraţia administrativă se carcaterizează prin următoarele fenomene:

a) Multiplicarea compartimentelor.

Abuzul de putere s-a generalizat datorită extinderii structurilor orizontale care, teoretic, sunt necesare pentru a asigura asistenţă şi/sau expertiză într-un domeniu specializat; financiar, juridic, tehnic, contabil, ecologic, pază şi ordine publică, de gestiune etc. Multiplicarea şi extinderea acestor structuri organizaţionale a fost iniţial necesară pentru realizarea sarcinilor administrative specifice autorităţilor, instituţiilor şi serviciilor publice. Acesta era de fapt modelul clasic, descris de Max Weber, potrivit căruia orice organizaţie trebuie să funcţioneze pe baza unor reguli de raţionalitate, impersonalitate, ierarhie, diviziune a muncii, în care posturile să fie ocupate pe criterii de competenţă şi carieră