Aplicabilitatea Modelului Managerial Tradițional în Administrația Publică din România

Activitatea din sfera administraţiei publice se realizează prin intermediul unei multitudini de decizii. De la cele mai mărunte sarcini şi activităţi ale unui funcţionar şi până la documentele oficiale semnate de un ministru, conducător sau preşedinte de stat, procesul decizional este prezent; el se concretizează prin elaborarea şi executarea de decizii administrative corespunzătoare atribuţiilor îndeplinite.

Decizia administrative este o manifestare de voinţă a persoanelor sau a organelor administraţiei, premergătoare acţiunilor de întreprins şi prin care acestea optează pentru o soluţie, în vederea atingerii unui scop, sau realizării unei finalităţi. Ea apare numai atunci când există, în planl judecăţii umane, mai multe posibilităţi, metode sau variante adecvate, de a rezolva o problemă şi urmează să se opteze numai pentru una dintre ele, şi anume, pentru aceea care pare a fi cea mai avantajoasă.

Dacă toate soluţiile posibile ar conduce la acelaşi rezultat, problema opţiunii, a preferinţei pentru o anumită variantă, nu ar mai avea sens. În realitate, soluţiile diferă între ele sub multe aspecte, inclusiv în funcţie de perspectiva în care sunt analizate şi de sistemul de referinţă ales. În sfera administraţiei publice, ca şi în alte domenii, deciziile presupun un anumit grad de autonomie a deciziilor. În sfera administraţiei publice deciziile presupun un anumit grad de autonomie a decidenţilor.

Decizia are la bază un proces decisional ce presupune parcurgerea următoarelor etape principale:

• Stabilirea obiectivelor administrative, care pot viza, fie latura internă a administraţiei fie cea exterioară;

• Culegearea, prelucrarea şi analiza informaţiilor administrative;

• Elaborarea de variante alternative şi adoptarea deciziei administrative;

• Execuţia şi controlul rezultatelor obţinute.

O mare parte a activităţii managerilor din administraţia publică constă în elaborarea şi adoptarea deciziilor.

Abordările fundamentale, care practice au apărut încă din primele decenii ale secolului trecut, au marcat semnificativ, în timp conţinutul managementului public. Cunoaterea lor asigură suportul necesar analizei şi facilitează identificarea cauzelor care generează decalajele între diferite state ale lumii.

Principalele abordări fundamentale ale managementului public, care au avut un impact deosebit în ultimii o sută de ani asupra conţinutului acestuia, sunt următoarele:

• Abordarea traditionalist-birocratică;

• Abordarea raţionalistă;

• Abordarea politică;

• Abordarea din punct de vedere legislativ;

• Abordarea managementului ştiinţific;

• Abordarea noului management public.

Luarea deciziilor în administraţia publică constă în a alege dintre diferite alternative şi mijloace de îndeplinire a acestora pe cele care trebuie urmate de o organizaţie. Procesul decizional se bazează pe utilizarea diferitelor modele/abordări.

Abordarea tradiționalist-birocratică

Aceasta abordare a apărut cu aproape o sută de ani în urmă, când există percepţia că sectorul public, în general, poate fi condus pe baza unui singur model considerat ideal. Ideile dezvoltate în cadrul acestei abordări aparţin unui grup de specialişti din SUA, Marea Britanie şi Germania. Se poate afirma că premergătorii gândirii tradiţionaliste au popularizat ideile lor la sfârşitul secolului al XIX-lea. Ei au constatat abordări coerente reunoscute şi acceptate în perioada 1900-1920, în cele mai multe state democratice dezvoltate, unde au fost menţinute formele de manifestare până în ultimul sfert al secolului trecut.