Instituții ale Uniunii Europene

INTRODUCERE

Curtea Europeană de Conturi (CEC) este una din cele cinci instițutii ale UE, denumită de către unii „conștiința financiară“ a UE, iar de către alții „gardianul“ finanțelor sale, având sediul la Luxemburg.

Misiunea sa este de a consolida sistemul Comunităților Europene de finanțare din resurse proprii, de a audita independent bugetul UE (venituri și cheltuieli) și de a evalua modul în care instituțiile UE își îndeplinesc rolul, în scopul asigurării unei bune gestiuni financiare. Potrivit definiției din dreptul primar comunitar ,,Curtea de Conturi asigură controlul conturilor”.

Încă de la începutul activității sale în 1977, CEC a urmărit să îmbunătățească gestiunea finanțelor UE și să contribuie la asigurarea răspunderii publice pentru colectarea și cheltuirea bugetului UE prin activitatea sa de asigurare și prin recomandările oferite.

În calitatea sa de auditor extern independent, CEC apără interesele contribuabililor din UE. Nu dispune de puteri juridice, dar are misiunea de a îmbunătăți gestionarea bugetului UE de către Comisia Europeană și de a raporta pe marginea situației financiare a Uniunii.

CONSTITUIRE, COMPONENȚĂ

Curtea de Conturi nu a fost prevăzută în tratatele de constituire a celor trei Comunități Europene, fiind înființată în iulie 1975 prin Tratatul de revizuire a dispozițiilor bugetare de la Bruxelles și și-a început activitatea în octombrie 1977, ca urmare a cererii Parlamentului European.

Anterior CEC, controlul financiar extern era dat în competența Comisiei de Control a Comunității Economice.

Recunoscută ca o instituție europeană de sine stătătoare la 1 noiembrie 1993, prin Tratatul de la Maastricht, Curtea de Conturi a fost ridicată la rangul de instituție comunitară alături de Parlament, Consiliu, Comisie și Curtea de Justiție. Prin devenirea unei instituții, a dobândit noi competențe, cum ar fi capacitatea de a introduce acțiuni în fața Curții Europene de Justiție.

Rolul Curții a devenit și mai puternic în 1999, odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam, care a reafirmat independența Curții și i-a extins competențele de audit în mai multe domenii de politică.

Tratatul a subliniat rolul Curții în lupta împotriva fraudei și i-a permis să formuleze acțiuni în fața Curții de Justiție pentru a-și proteja prerogativele de eventuale încălcări din partea celorlalte instituții ale UE.

La început, puterea sa de audit s-a referit doar la pilonul Comunității Europene a UE, însă, prin Tratatul de la Amsterdam, a câștigat toată puterea de a controla finanțele întregii UE.

Tratatul de la Nisa din 2003 a confirmat principiul conform căruia colegiul Curții trebuie să fie format din câte un membru din fiecare stat membru și a subliniat importanța cooperării Curții cu instituțiile naționale de audit.

Tratatul de la Lisabona, care a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009, a reafirmat mandatul Curții și statutul acesteia de instituție a UE. O altă evoluție care prezintă un interes deosebit pentru Curte o constituie modificările aduse de tratat în ceea ce privește gestiunea și controlul fondurilor UE, acesta consolidând competențele bugetare ale Parlamentului European și subliniind responsabilitatea statelor membre pentru execuția bugetului.

Structura Curții s-a dezvoltat în paralel cu evoluția UE. De la nouă membri și 120 de angajați în 1977, în prezent Curtea este compusă din 27 de membri1, câte unul din fiecare stat membru, aleși dintre persoanele care aparțin sau au aparținut în țările lor instituțiilor de control extern sau care posedă o calificare deosebită pentru această funcție, aceștia sunt numiți de Consiliu, după consultarea Parlamentului, pentru un mandate de șase ani, cu posibilitate de reînnoire. Membrii își aleg dintre ei un Președinte, pentru un mandat de trei ani, care, de asemenea, poate fi reînnoit.

Membrii CC, în exercitarea funcțiilor lor nu acceptă și nu solicită instrucțiuni de la nici un guvern sau organism, abținându-se de la orice act incompatibil cu caracterul funcției lor. Pe durata exercitării funcției lor nu pot să îndeplinească nici o altă activitate profesională, remunerată sau nu. La preluarea funcției ei depun un angajament solemn privind îndeplinirea cu onestitate a obligațiilor ce le revin. Funcția membrilor CC încetează prin reînnoirile periodice, deces, demisie voluntară sau din oficiu, declarată de Curtea de Justiție la cererea CC. Membrii CC beneficiază de aceleași privilegii și imunități ca și ceilalți funcționari comunitari.