Modele de Fundamentare a Deciziilor Administrative

1.1. Noţiunea de decizie administrativă

Decizia administrativă este o manifestare de voinţă a persoanelor sau organelor administraţiei, premergătoare acţiunilor de întreprins şi prin care acestea optează pentru o soluţie, în vederea atingerii unui scop, (obiectiv) sau realizării unei finalităţi. Decizia apare numai atunci când există, în planul judecăţii umane, mai multe posibilităţi, metode sau variante adecvate, de a rezolva o problemă şi urmează să se opteze numai pentru una dintre ele, şi anume, pentru aceea care pare a fi cea mai avantajoasă.

1.2. Procesul de fundamentare a deciziilor administrative

În general orice proces decizional are patru faze:

1) definirea şi analizarea problemei;

2) formularea şi evaluarea soluţiilor alternative;

3) alegrea celei mai bune alternative;

4) implementarea deciziei.

Primele doua faze sunt considerate predecizionale, a treia decizională, iar ultima postdecizională.

Decizia administrativă cunoaşte şi ea aceste etape, însa foloseşte o alta terminologie, respectiv, iniţierea, elaborarea, adoptarea şi executarea deciziei. Ele se realizeaza în conformitate cu prevederile legi fundamentale, ale Legii nr. 24/2004, lege specială în domeniu precum şi cu principiile ordinii de drept.

Astfel:

A. prima etapa a elaborarii unei decizii administrative este iniţierea acesteia.

În cele mai multe cazuri iniţiativa deciziei administrative o vom regăsi nu în interiorul administraţiei publice,ci în exteriorul acesteia.Iniţierea deciziei revine în primul rând puterii politice. Ea este rezultatul grupurilor de presiune, care într-o anumită măsură duce la procedura pregătirii deciziei.

B. A doua etapa pregatirea proiectului de decizie sau elaborarea deciziei

Aceasta etapă cuprinde mai multe momente şi anume:

1. determinarea obiectului deciziei;

2. documentarea sau informarea;

3. analiza materialului documentar;

4. elaborarea proiectului de decizie.

C. a treia etapa a elaborării deciziei administrative este adoptarea acesteia

În această fază, deliberarea se va finaliza prin adoptarea deciziei, conform procedurii şi cu majoritatea legală cerută prin vot. Este vorba de formele procedurale concomitente, categorie de forme ce trebuie respectate în momentul manifestării de voinţa care produce efecte juridce.

1.3. Modele de fundamentare a deciziilor administrative

O mare parte a activităţii managerilor din administraţia publică constă în elaborarea şi adoptarea deciziilor. În principiu, luarea deciziilor în administraţia publică constă în a alege dintre diferite alternative şi mijloace de îndeplinire a acestora pe cele care ar trebui urmate de o organizaţie.

Procesul decizional se bazează pe utilizarea diferitelor modele de fundamentare, cele mai importante fiind:

- modelul managerial tradiţional;

- modelul politic;

- modelele mixte.

II. Modelul managerial al decizie

2.1. Consideraţii generale

Modelul managerial al procesului decizional din administraţia publică accentuează necestitatea permanenţei raţionalizări a acestuia şi ofera posibilitatea managerilor publici de a fundamenta decizii raţionale luând în considerare aspectele de eficienţa şi eficacitate.

Acest model presupune,în esenţă, proiectarea unui sistem care să ofere managerilor posibilitatea de a alege cele mai bune alternative decizionale.

În acest sens este permisă :

- reducerea numarului de alternative luate în considerare;

- reducerea numarului de variabile care trebuie luate în considerare în procesul de fundamentare a uneia sau alteia dintre acestea;

- asigurarea că funcţionarii cunosc criteriile pentru o alegere raţională a variantei decizionale;

- în formarea corespunzatoare a funcţionarilor pentru a avea competenţa să selecteze o alternativă din mai multe posibile.

Într-o parte foarte extinsă, un asemenea proiect organizaţional va fi birocratic, el fiind des întalnit în administraţia publică americană. Concepte cum sunt specializarea, ierarhia, oficializarea, meritul însoţesc practicile manageriale ale sectorului public în luarea deciziei

Specializarea reprezintă mijlocul dominant în reducerea numarului de altenative, pe care un administrator public le poate lua în considerare atunci când ia o decizie. Specializarea jurisdicţională în instituţiile publice limitează autoritatea administratorilor publici la zone aproximativ bine determinate ale politicii publice. De exemplu, administratorii publici din instituţii diferite nu trebuie să stabilească valoarea socială a diferitelor programe pe care ei le administrează în comparaţie cu cele implementate de alte instituţii publice. Specializarea din interiorul instituţiei are un efect asemanător Unii administratorii publici vor formula strategii şi reguli, în vreme ce alţi le vor pune în aplicare. Cele două acte sunt în mod evident corelate, individul angajat în executare se poate afla în postura de a face unele alegeri în privinţa mijloacelor, dar, în general, nu este într-o poziţie care ii permite să detrmine obiectivul regulii sau politicii în sine.