Modelul tradițional versus modelul politic al deciziilor administrative

1. Consideraţii generale asupra modelelor de adoptare a deciziilor în Administraţia Publică

Activitatea din Admnistraţia Publică este orientată întotdeauna spre rezolvarea probemelor cetăţenilor din unitatea administrativ-teritorială respectivă ,dar în acelaşi timp şi spre realizarea obiectivelor generale stabilite de politica guvernamentală pentru a putea creşte gradul de eficienţă şi progres atât economic cât şi social al ţării.

Pentru ducerea la îndeplinire a acestor obiective guvernamentale şi pentru ca Administraţia şi în special funcţionarul public să fie în „slujba cetăţeanului”este necesară adoptarea unor decizii administrative ce au ca scop rezolvarea cât mai eficientă a problemelor cetăţenilor atât direct prin intermediul serviciilor desfăşurate la nivelul instituţiei,deoarece interesul public este imposibil de realizat fără serviciile publice cât şi indirect prin politica de dezvoltare dusă de acea instituţie publică.

Luarea deciziilor administrative necesită însă şi anumite linii de orientare pentru a găsi rezolvarea eficace a problemelor apărute,instituţiile publice folosind în acest scop acele modele de adoptare a deciziilor şi anume modelul tradiţional şi modelul politic de adoptare a unei decizii.

Modul de adoptare a unui anumit tip de rezolvare a unei probleme depinde însă şi de tipul problemei cu care se confruntă administraţia dar şi timpul în care această problemă trebuie rezolvată,apărând în acest sens o aşa numită înclinaţie „administrativă” sau „politică” a activităţii din instituţia publică respectivă.

2.Modelul tradiţional de adoptare a deciziilor în Administraţia Publică

Acest model de luare şi implementare a deciziei administrative necesită în primul rând experienţă şi profesionalism al funcţionarului public cât şi implicare a acestuia pentru realizarea acelui obiectiv dorit de către Administraţie Problema profesionalismului aduce cu sine după cum se observă şi problema competenţei atât a funcţionarului public în sine cât şi a instituţiei în care acesta este incadrat deoarece pentru a implementa o decizie administrativă folosind acest model tradiţional trebuie în primul rând ca autoritatea ,instituţia care trebuie să rezolve o anumită problemă să aibă puterea,autoritatea de a adopta decizia dar şi funcţionarii participanţi la această decizie trebuie să aibă acel grad de autoritate şi de experienţă privind găsirea a celei mai eficiente metode pentru a rezolva problema respectivă.

Bazat pe specializare, ierarhizare, formalizare şi competenţă,modelul tradiţional se concentrază pe rezolvarea problemelor interne a unei organizaţii prin reducerea timpului de intervenţie a funcţionarului public specializat acesta, trebuind să se bazeze în general pe experienţa sa acumulată în timp cât şi pe posibilitatea sa de a găsi metode de rezolvare rapidă a problemei ,de a aplica metoda cea mai rapida dar şi cea mai eficientă.

Pornind de la conceptul de specializare a modelului ,putem afirma faptul că întreaga activitate a funcţionarilor publici trebuie să se incadreze în activitatea generală a instituţiei respective dezvoltând în acest sens profesionalismul atît instituţional cât şi al funcţionarilor publici.

Legat de specializare trebuie să amintim şi de ierarhizarea pe care această specializare o necesită,deoarece legând acest model de sfera managementului,acesta a fost denumit „model piramidal”deoarece se pleacă de la premiza specializarii pe diverse grade ierarhice de adoptare a deciziilor implicand în mod implicit subordonarea între diferite grade de decizie, deciziile fiind date în executare nu în funcţie de „distincţiile”celui care decide ,ci în funcţie de domeniul care îi acoperă decizia ,existând în acest scop trei grade de implementare a deciziilor şi anume primul nivel piramidal este „specializat „pe implementarea unor decizii strategice, cu efecte pe termen lung ,al II-lea nivel include deciziile tactice incluzând aici deciziile ce se iau pentru administrarea unui bun iar ultimul nivel piramidal include decizile operaţionale ce se realizează în general la nivelul „cetăţeanului”prin ducerea la îndeplinire evidentă a obiectivelor.

R.Anthoni spune faptul că deciziile ce se implementează cu ajutorul acestui model vizează obţinerea şi utilizarea eficientă a resurselor disponibile pentru atingerea obiectivelor prevăzute.

Din punctul meu de vedere este evident faptul că se incearcă dar şi ar trebui ca activitatea administrativă trebuie să fie separată de influienţele politice (aşa se doreşte) dar nu există în zilele noastre o activitate administrativă transparentă din punct de vedere politic deoarece dacă observăm doar la nivelul Administraţiei Publice Centrale există o legătură strânsă între aceasta şi puterea politică puterea politică stabilind obiectivele,liniile generale de dezvoltare a ţării pe care Administraţia Publică trebuie să le ducă la îndeplinire.

Ideea de implementare a acestui model în cadrul adoptării unei decizii administrative apare în contextul când Administraţia în general doreşte să satisfacă nevoile cetăţeanului dar în acelaşi timp să se folosească şi de forţa sa coercitivă.

Apare din această perspectivă o nouă problemă cât de eficient este acest model în luarea deciziilor administrative şi cum reuşeşte administraţia unei unităţi teritoriale să se apropie conform principiiului subsidialităţii de cetăţeni.În acelaşi timp dacă se implementează acest model la nivelul administraţiei publice locale apare acel fenomen nedorit şi anume datorită mecanismelor ,etapelor pe care trebuie să le parcurgă o problemă până să fie rezolvată ,apare fenomenul birocratic,ce „oboseşte”cetăţeanul în relaţia sa cu instituţiile publice.