Politică monetară

Introducere

Secolul XX a fost unul al marelor dezastre. Conflicte militare dar şi ideologice, masacre, genociduri, toate au făcut acest secol cel mai sângeros, din câte a avut a le trăi omenirea. Lumea a fost dominată de lideri ce stăteau în fruntea unor regimuri totalitare. Lideri care, prin pârghiile imense de care dispuneau, duceau o politică cruntă întru ideea ce o promovau.

Elementul esenţial al a dictaturii fasciste a fost prezenţa unui lider puternic, ferm şi carismatic în fruntea statului. Acest lider simboliza statul. Imaginea i-a fost creată cu ajutorul maşinilor propagandistice ale acestor state, dar şi prin hotărârea şi cruzimea de care dădeau dovadă aceşti lideri. Un popor se lasă condus de un regim autoritar şi de un tiran atunci când individul ce face parte din acest popor se simte slab şi neîncrezut. Pe fondul acestor predispuneri psihologice, cultul personalităţii a dat roade. Conducătorul statului însemna totul pentru fiecare şi, desigur, era îndreptăţit să elimine pe cei ce nu acceptau acest fapt sau pe cei care ar fi putut sta în calea unui viitor luminos.

După cum am menţionat, regimului fascist îi erau caracteristice represaliile de masă, însă spre deosebire de cel comunist, epurările din interior erau mai puţin frecvente, ele fiind îndreptate mai ales asupra evreilor şi ale teritoriilor nou-cucerite.

O psihologie de masă puternică a fost comună regimului fascist. Ideea de stat era atât de puternică, încât individul nu mai apela deloc la personalitate, locul ei fiind luat de „gândirea” de masă. Individul nu mai comportă ceva important în sine, el are valoare doar în grup. Paradele de masă demonstrează perfect acest fenomen: mii de oameni executând gesturi în unison, împinşi de puterea înfricoşătoare a acestui regim. Manipularea societăţii avea un efect miraculos.

Adevăratele cruzimi ale acestui regim au avut loc, însă, în timpul celui de-al doilea război mondial. Miza era enormă pentru regimul fascist, scopul scuza orice mijloace, oricât de crude ar fi fost ele.

În aceşti ani s-a accentuat fenomenul numit Holocaust, adică nimicirea evreilor. Evreii erau impuşi să trăiască în lagăre de concentrare, în ghetouri. Asupra lor se efectuau tot felul de experimente medicale şi militare, introducându-li-se substanţe experimentale în sânge pentru a urmări efectul lor, expunându-i în camere de intoxicări cu gaze, arşi în crematorii. Corpurile lor neînsufleţite puteau fi încărcate în camioane şi duse spre crematorii asemeni celui mai ordinar gunoi. Copiii şi femeile ajunse în aceste lagăre nu erau excluşi de la tratamente inumane: erau desparţiţi de ceilalţi membri ai familiilor lor, erau impuşi la munci istovitoare pe fond de malnutriţie, schilidoţi de către gardieni, iar în caz de hotărâri ale unor funcţionari, arşi în crematorii, înpuşcaţi şi aruncaţi într-o groapă comună cu cea mai mare cruzime. În anii războiului victime ale fascismului au devenit peste 50 milioane de oameni. Prizonierii de război aveau şi ei parte de tratamente similare.

Pe lângă violenţa criminală, ca trăsătură similară esenţială a acestui regim, trebuie analizat şi alt aspect al sincronicităţii în pregătirea către un război de talie mondială.

Cel de-al II-lea Război Mondial cu preţul a zeci de milioane de jertfe a contribuit la distrugerea fascismului ca sistem de guvernare. Acest regim a fost la fel de crud atât în Germania, cât şi în alte state în care era instituit. Fascismul a fost si rămâne un fenomen macabru şi tragice ale secolului XX.

Sperăm că această sistemă odioasă – fascismul va constitui doar o filă tragică, dar trecută ale istoriei omenirii. Nici o explicaţie şi nici o scuză nu poate fi valabilă pentru a motiva existenţa lui.

Capitolul 1- Regimurile nedemocratice: regimul totalitar

Regimul politic defineşte modul de organizare şi executare a puterii politice appreciate dintr-o dublă perspectivă, şi anume realizarea principiului separaţiei puterilor în stat şi natura raporturilor dintre puterea etatică şi cetăţeni, participarea acestora la luarea celor mai importante decizii la nivel central şi local.

Regimul totalitar.Termenii “totalitar” şi respectiv, “totalitarism” sunt introduşi în circulaţie de către Benito Mussolini într-un articol din Enciclopedia Italiană, în 1932; Ducele se caracterizează pe sine drept “totalitar”, iar statul fascist Italian - lo stato totalitario. Cei mai mulţi istorici au luat această caracterizare “mai mult ca o laudă decât ca o descriere a realităţii fasciste italiene”. Mai târziu, refugiaţii au preluat termenul pentru a caracteriza şi a reuni trăsăturile commune ale dictaturilor. Uneori, cercetătorii îl folosesc cu rezerva acceptării unor trăsături mai izbitoare. Astfel, Robert C. Tucker preferă să caracterizeze realităţile totalitare cu expresia statul-coşmar în sensul subliniat de Leszek Kolakowski, al extinderii proprităţii de stat şi asupra minţii. Alţii scot în evidenţă dimensiunea de revoluţie instituţionalizată a regimurilor totalitare, unele care, vrând să exprime şi să traducă politic interesul masei, recurg la masificarea naţiunii; crează mase prin distrugerea premeditată a instituţiilor şi al altor legături tradiţionale existente.