Pressingul politic și niveluri de acțiune

Referat
8/10 (1 vot)
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 14 în total
Cuvinte : 7646
Mărime: 35.20KB (arhivat)
Publicat de: Ovidiu Voicu
Puncte necesare: 7
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Mioara Nedelcu
FEAA, Administratie publica, id, anul II

Cuprins

  1. Cap. I - Partide şi sisteme de partide 3
  2. 1.1 - Partidele, actori politici ai democraţiei moderne 3
  3. 1.2 - Studiul partidelor politice 3
  4. 1.3 - Conceptul de partid politic 4
  5. 1.4 - Clivaje partizane şi familii ideologice 5
  6. 1.5 - Tipuri şi sisteme de partide 6
  7. 1.6 - Sisteme de partide în România 8
  8. Cap. II - Grupurile de presiune 9
  9. 2.1 - Grupurile de presiune 9
  10. 2.1.1 - Delimitări conceptuale 9
  11. 2.2 - Tipuri de grupuri de presiune 11
  12. 2.2.1 - Grupurile de presiune internaţionale 11
  13. 2.3 - Domenii şi mijloace de acţiune 12
  14. 2.3.1 - Căi de acces şi rezultate 12

Extras din referat

Cap. I - Partide şi sisteme de partide

1.1 - Partidele, actori politici ai democraţiei moderne

Apariţia partidelor politice se corelează cu edificarea sistemului democratic modern şi, în special, cu introducerea treptată în ţările avansate în a doua jumătate a secolului al XIX-lea a votului universal. Partidele s-au născut ca urmare a ascensiunii maselor pe scena politică occidentală, rezolvarea paşnică a conflictelor social-economice şi a complicatelor probleme publice necesitând apelul la voinţa populară şi legitimitatea democratică. Originile partidelor sunt, aşadar, electorale şi parlamentare. “Difuzarea modelului reprezentativ – scria Jean Baudouin - , produce în cadrul adunărilor formarea unor grupuri ce reunesc aleşii pe baza unor afinităţi strict politice.

De asemenea, universalizarea sufragiului masculin atrage după sine crearea unor comitete electorale însărcinate cu mobilizarea şi încadrarea alegătorilor. Partidul se formează atunci când se instituie raporturi regulate între < grupurile parlamentare > şi < comitetele electorale locale >”.

Există, de asemenea, origini externe, nonparlamentare, pentru unele tipuri de partide politice. Astfel, apariţia partidelor socialiste este legată de ziarele şi sindicatele muncitoreşti, a partidelor agrariene de asociaţiile ţărăneşti, a celor confesionale de Biserică sau unele secte religioase. Originea partidelor comuniste se află în succesul revoluţiei bolşevice din Rusia şi crearea Kominternului. Istoria este, aşadar, martoră a faptului că fenomenul partidist poate apărea chiar în condiţiile în care practicile de vot nu sunt decât nişte simulacre ale democraţiei şi ale votului liber exprimat.

Cazurile partidelor de masă din epoca pseudo-democraţiilor comuniste este reprezentativ, în acest sens. Multiplicarea partidelor ca urmare a proliferării unor state după al doilea război mondial, sau după căderea zidului Berlinului exprimă, de asemenea, capcanele şi iluziile unor democraţii superficiale funcţionând prin mimetism instituţional şi politic. Partidele şi grupurile de presiune fac parte din categoria actorilor politici colectivi. Existenţa partidelor politice care intră în competiţie pentru cucerirea puterii etatice, alternarea paşnică la putere, dinamica raportului dintre putere şi opoziţie rămân, în continuare, caracteristicile democraţiei reale.

1.2 - Studiul partidelor politice

Studierea scenei politice dintr-o ţară sau alta presupune analiza actorilor al căror joc animă viaţa democraţiei. Aceasta înseamnă monitorizarea partidelor,cercetarea puterii şi obiectivelor acestora, precum şi a relaţiilor care se stabilesc între partide şi grupurile de presiune, între partide şi instituţiile statului, între partidele aflate la putere şi cele din opoziţie. Tip special de acţiune socială, acţiunea politică este rezultanta angajării actorilor individuali (lideri, militanţi, aderenţi) sau colectivi (partide politice, grupuri de presiune, grupuri sociale, elite politice, mase populare) în lupta pentru cucerirea, exercitarea sau influenţarea puterii

etatice, în funcţie de interesele unor grupuri sociale anume.

Politica este jocul numerelor mari, al angajării destinului colectivităţilor şi maselor dar, dincolo de acestea evoluează “elitele”, “clasa politică”, “nomenklatura”, “clica militară”, “camarila” etc., toate acestea desemnând acele persoane şi grupuri de persoane cu o contribuţie specială în desfăşurarea vieţii politice, în jocurile de putere sau în culisele acesteia.

V. Pareto, R. Michels, J. Burnham ş.a. au opus elitele maselor, datorită superiorităţii lor, naturale sau dobândite. În general, se operează distincţia “clasă dominantă” – “clasă politică”. Un punct de vedere relativ acceptat susţine că într-o societate împărţită din punct de vedere economic în clase, există elitele, clasa dominantă şi clasa politică. Clasa politică ar fi acea parte a clasei dominante care exercită puterea în mod direct, care deţine funcţii de conducere în conformitate cu propriile sale interese şi dorinţe. Elitele, la rândul lor, sunt de mai multe feluri: tradiţionale, economice, tehnocratice, charismatice, simbolice, dar dincolo de toate acestea important este elementul valoric. Elitele concentrează valorile din diferitele domenii de activitate.

Analiza fenomenului partidist cunoaşte o bogată tradiţie, cercetările vizând cele mai diverse aspecte: latura ideologică, corelaţia cu baza socială, structurile organizatorice interne, rolul partidelor în cadrul sistemului politic, perspectivele de evoluţie, etc. În evoluţia cercetării fenomenului partidist se pot distinge mai multe etape: într-o primă etapă, care ar corespunde preistoriei ştiinţelor politice, diferiţi filosofi, eseişti, ideologi (D. Hume, E.Burke, B.Constant ş.a.) au practicat un discurs normativ cu privire la partidele politice. A doua etapă, supranumită şi

cea a “părinţilor fondatori” (M. Weber, J. Bryce, M. Ostrogorski, R. Michels), a inaugurat cercetarea propriu-zisă în domeniul ştiinţei partidelor la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea.

Cunoaşterea partidelor devine cu adevărat cuprinzătoare şi sistematică odată cu publicarea în 1951 de către Maurice Duverger a celebrei lucrări Les partis politiques. În această carte, politologul francez prezintă o teorie asupra originii şi multiplicării partidelor dintr-o perspectivă instituţionalistă şi o tipologie bazată pe maniera organizării partidelor. Tipologia partidelor politice se îmbogăţeşte în această etapă datorită lucrărilor lui S.Neumann, S.J. Eldersveld, O.Kirckheimer, J.Charlot, R.Dahl, S.M.Lipset.

Analiza sistemelor de partide şi sociologia electorală cunosc noi dimensiuni datorită lucrărilor lui Stein Rokkan, G. Sartori, J. Blondel, R. Rose, D. Butler. Nu trebuie omis nici aportul unor gânditori români, precum A.D.Xenopol, D. Gusti, P.P. Negulescu, D. Drăghicescu sau M. Manoilescu la definirea şi studierea sistematică a partidelor politice.

1.3 - Conceptul de partid politic

Definiţiile partidelor politice sunt numeroase, ele depinzând de elementele ce califică o organizare oarecare ca organizare de partid. Astfel, unele definiţii accentuează asupra obiectivului şi a intereselor urmărite, altele asupra doctrinei, a modului de organizare sau a bazei electorale. În concepţia lui Joseph La Palombara şi Myron Wiener, pentru ca un grup să poată fi considerat partid politic, trebuie să îndeplinească anumite condiţii: continuitatea în organizare, deci o organizare durabilă, care nu este direct dependentă de conducătorii în funcţie; organizare vizibilă şi permanentă la nivel local, ceea ce implică relaţii sistematice între elementele locale şi cele naţionale; determinarea conştientă a conducătorilor de a cuceri şi păstra puterea de decizie, singuri sau în coaliţie cu alţii; preocuparea constantă de a caştiga partizani la alegeri sau de a obţine prin orice mijloace sprijinul popular.

Elementul definitoriu al partidelor politice, care îl diferenţiază net de alte organizaţii sau asociaţii, este poziţia faţă de puterea etatică. Ca instituţii politice principale implicate în lupta pentru putere, partidele au ca obiectiv fundamental cucerirea, exercitarea, influenţarea puterii în stat. Partidul constituie însă o realitate dinamică, notele sale definitorii cunoscând modificări înfuncţie de condiţiile particulare în care-şi desfăşoară activitatea. Astfel, în anumite momente de schimbări sociale profunde, elementele doctrinare şi programatice pot avea un rol foarte important în delimitarea şi caracterizarea partidelor. Raportul dintre trăsăturile definitorii ale unui partid depinde şi de semnificaţia pe care le-o conferă acestora activitatea sa practică.Un partid politic se defineşte prin funcţiile sale. Se poate spune că scopul fiecărui partid este acela de a obţine puterea, dar pe lângă acesta un partid îndeplineşte o multitudine de funcţii.

Una dintre cele mai complete sistematizări aparţine lui Peter Merkl, care vorbeşte despre următoarele funcţii ale partidului: recrutarea şi selecţionarea personalului conducător pentru posturile de guvernământ; elaborarea programelor şi politicilor de guvernare; coordonarea şi controlul organelor guvernamentale; integrarea socială a indivizilor prin mobilizarea sprijinului lor şi prin socializarea politică; contraorganizarea sau subversiunea. Prin aceste funcţii, partidele mediază între societatea civilă şi societatea politică, canalizând, în fond, interesele şi revendicările cetăţenilor, aspiraţiile spre conservare sau schimbare, exprimare şi legitimare. În felul acesta, partidele contribuie la articularea şi agregarea intereselor, formarea opiniei publice, menţinerea şi adaptarea sistemului politic dintr-o societate anume.

Preview document

Pressingul politic și niveluri de acțiune - Pagina 1
Pressingul politic și niveluri de acțiune - Pagina 2
Pressingul politic și niveluri de acțiune - Pagina 3
Pressingul politic și niveluri de acțiune - Pagina 4
Pressingul politic și niveluri de acțiune - Pagina 5
Pressingul politic și niveluri de acțiune - Pagina 6
Pressingul politic și niveluri de acțiune - Pagina 7
Pressingul politic și niveluri de acțiune - Pagina 8
Pressingul politic și niveluri de acțiune - Pagina 9
Pressingul politic și niveluri de acțiune - Pagina 10
Pressingul politic și niveluri de acțiune - Pagina 11
Pressingul politic și niveluri de acțiune - Pagina 12
Pressingul politic și niveluri de acțiune - Pagina 13
Pressingul politic și niveluri de acțiune - Pagina 14

Conținut arhivă zip

  • Pressiungul Politic si Niveluri de Actiune.doc

Alții au mai descărcat și

Analiza Sistemului Logistic a Companiei Irina Schrotter

Cap. 1 Prezentare firmei 1.1 Aspecte generale Numele Irinei Schrotter este unul dintre cele mai cunoscute nume de designeri de la noi. Ea s-a...

Partidele Politice din Europa

Prima parte a acestei carti incearca sa stabileasca o tipologie a partidelor politice clasificate pe familii si care acopera intreaga Europa...

Administrație Publică

Administratia publica 1. Sfera de cuprindere a notiunii de administratie publica. 2. Distinctia dintre administratia publica centrala si locala....

Uniunea Europeană - Olanda

Istoric Uniunea Europeana - Pe 16 aprilie 1948 este semnata conventia instituind Organizatia Europeana de Cooperare Economica. Saisprezece state...

Subiecte Sisteme Administrative Comparate

Subiecte Sisteme Administrative Comparate ASE Administratie Publica 2011-01-24 Nr.1 1. Elaborati o analiza comparativa in ceea ce priveste...

Te-ar putea interesa și

Grupuri de Presiune - Activitatea de Lobby, Sindicalism

A. Conceptul de “grup de presiune” Grupurile de presiune fac parte din structura vieţii politice alături de partidele politice şi sunt...

Bazele științei politice

1. PARTIDUL POLITIC – CONCEPT ŞI FUNCŢII Existenţa partidelor – instituţii politice care intră în competiţie pentru cucerirea puterii este una...

Bazele științei politice

1. TRĂSĂTURILE ŞI FUNCŢIILE STATULUI. STATUL DE DREPT ŞI SOCIETATEA CIVILĂ. Statul, principala instituţie politică, de fapt un complex...

Ai nevoie de altceva?