Serviciul public - protecția civilă

La 28 februarie 1933, prin Decretul Regal nr.468, se aprobă "Regulamentul de funcţionare a Apărării Pasive contra atacurilor aeriene" având ca scop "să limiteze efectele bombardamentelor aeriene asupra populaţiei şi resurselor teritoriului, fie asigurându-le protecţia directă, fie micşorând eficacitatea atacurilor". Prin prevederile sale detaşează net apărarea pasivă de apărarea activă. Acest moment este considerat data de naştere a protecţiei civile.

Pe timpul celui de al doilea război mondial structurile cu atribuţii de protecţie civilă au funcţionat în cadrul Ministerului Aerului şi Marinei, sub denumirea de Comandamentul Apărării Pasive, iar după 1945 şi pe toată durata postbelică a războiului rece în cadrul Ministerului Forţelor Armate. De-a lungul timpului, cadrele acestor structuri s-au aflat mereu acolo unde oamenii au fost în suferinţă, ameninţaţi de numărul tot mai mare de riscuri şi dezastre, care s-au produs tot mai des pe întregul cuprins al ţării.

Revoluţia din decembrie 1989 a creat condiţii perfecţionării activităţii pe linie de apărare civilă, înscriindu-se în procesul de democratizare iniţiat de acest act istoric. Astfel, România a ratificat prin Decretul nr.224 din 11 mai 1990 Protocoalele adiţionale I şi II la Conveţiile de la Geneva din 12 august 1949 privind protecţia victimelor conflictelor armate.

În Legea apărării naţionale nr.45/01.07.1994 apare în mod oficial denumirea "protecţia civilă". În octombrie 1996, se aprobă Legea protecţiei civile în care sunt stipulate atribuţiile acestor structuri.

Pe plan extern, încă din anul 1994, prin structurile de lucru ale Comitetului Superior Pentru Planificarea Urgenţelor Civile din NATO - SCEPC, s-a acţionat în direcţia promovării cu prioritate a unor proiecte privind managementul situaţiilor de criză, prevenirea dezastrelor, ajutorul de urgenţă, schimbul rapid de informaţii.

îndeplinirea în bune condiţii a misiunilor de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă nu ar fi posibilă fără sprijinul nemijlocit al celorlalte structuri din compunerea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, a prefecţilor şi primarilor - în calitate de şefi ai protecţiei civile din zona de responsabilitate, a ministerelor Apărării; Agriculturii şi Dezvoltării Rurale; Mediului şi Dezvoltării Durabile; Transporturilor; Educaţiei, Cercetării şi Tineretului; Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor, a Societăţii Naţionale de Cruce Roşie, SMURD, Salvamont, a altor asociaţii şi organizaţii neguvernamentale.

Prin Ordonanţa de Urgenţă nr.179 din 26 octombrie 1999, Comandamentul Protecţiei Civile cu structurile subordonate, trece din subordinea Ministerului Apărării Naţionale în subordinea Ministerului de Interne.

Din decembrie 2004 Protecţia Civilă din România funcţionează ca structură a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă - instituţie aflată în subordinea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, integratoare şi coordonatoare la nivel naţional a instituţiilor cu atribuţii în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă..

Protecţia civilă a României, parte componentă a sistemului securităţii naţionale, reprezintă un ansamblu integrat de activităţi specifice, măsuri şi sarcini organizatorice, tehnice, operative, cu caracter umanitar şi de informare publică, planificate, organizate şi realizate conform legii din 08/11/2004 (actualizată la data de 27/07/2007), în scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populaţiei, bunurilor şi mediului împotriva efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă, conflictelor armate şi înlăturării operative a urmărilor acestora şi asigurării condiţiilor necesare supravieţuirii persoanelor afectate.

Activitatea de protecţie civilă este de interes naţional, are caracter permanent şi se bazează pe îndeplinirea obligaţiilor ce revin autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, celorlalte persoane juridice de drept public şi privat române, precum şi persoanelor fizice.

Concepţia, organizarea, desfăşurarea şi managementul activităţilor de protecţie civilă se stabilesc şi se realizează la nivel local şi naţional pe principiile autonomiei, subsidiarităţii, legalităţii, responsabilităţii, corelării obiectivelor şi resurselor, cooperării şi solidarităţii.

Atribuţiile protecţiei civile sunt:

a) identificarea şi gestionarea tipurilor de riscuri generatoare de dezastre naturale şi tehnologice de pe teritoriul României;

b) culegerea, prelucrarea, stocarea, studierea şi analizarea datelor şi informaţiilor referitoare la protecţia civilă;