Comunicarea Politică în Regimul Comunist

Atracţia ideologiei comuniste la sfârşitul celui de-al doilea război mondial

În contextul infernal al războiului copleşitor prin ură nedreptate discriminare, egoism înverşunat, corupţie şi teroare, ideea comunistă strălucea din ce în ce mai puternic, ca o stea în întuneric.Treptat ea s-a impus multora ca o antiteză a sistemului ale cărei victime, în grade diferite, şi ca unic antidot.

Mulţi supravieţuitori ai răyboiului împărtăşeau convingerea că la fel cum trupele lui Stalin şi Mao înfrânseseră armatele nayiste şi nipone, tot aşa, ideologia pe care sovieticii o propovăduiau ar reuşi să extermine pentru totdeauna rădăcinile Răului. Victime ale propagandei comuniste sau ignoranţi atribuiau comunismului toate virtuţile.

Adeptă a respectării identităţilor naţionale, protectoare declarată a popoarelor oprimate, întemeiată pe egalitate şi dreptate, ideologia comunistă apărea ca un vector privilegiat al democraţiei. Prin participarea la lupta împotriva regimurilor nayist şi fascist, comunştii primiseră un brevet de democraţi. Regimurile nou înfiinţate pe care ei nu întăryiau să le implementeye în Estul Europei erau, de altfel, calificate drept ,, democraţii populare” Această alunecare terminologică a contribuit mult la aura comunismului imediat după război. Înconjurate de această aureolă, împodobită cu mii de virtuţi umane şi politice partidele comuniste atrăgeau ca nişte magneţi. Efectivele lor cresc cu repeyiciune chiar şi in Vestul Europei (în Italia numărul membrilor partidului comunist a crescut de la 5.000 de membri, în anii ’30 la 1.700.000 în anii 1945-1946; în Franţa de la 320.000 la 900.000; în Belgia de la 9.000 la 100.000)

Perioada de după răyboi constituie apogeul filo-comunismului intelectualilor occidentali. Această perioadă este deosebit de complexă, oferind aspecte contradictorii : fie aceea a entuyiasmului şi adeyiunii voluntare la ideologia comunistă, fie aceea a manipulării şi terorii. Fiecare an de la sfârşitul răyboiului marca o nouă etapă în construirea edificiului stalinist în Europa de Est: sovietiyarea tuturor statelor aflate sub ocupaţia Armatei Roşii. Hegemonia sovietică în statele est-europene a determinat o serie de trăsături cu caracter general: partidul unic, ideologia leninist-stalinistă impusă riguros şi acaparând toate aspectele esenţiale ale vieţii colective, un sistem de teroare fizică şi psihologică, controlul complet asupra mass-mediei, centralizarea întregii economii, monopolul organelor de coerciţie şi al armatei.

Toate aceste cuceriri ale comuniştilor români s-au realiyat printr-un amestec complex de manipulări şi acţiuni în forţă.

Sovietizarea României : etape şi metode de sovietizare

Ocuparea Romaniei de către Armata Roşie, o realitate politică pe care propaganda comunistă a prezentat-o vreme aproape de două decenii drept ,,eliberarea ţării de către poporul- frate sovietic”, a însemnat nu numai înrobirea economică, spolierea continuă a bogăţiilor naţionale ci şi instaurarea unui regim dictatorial-totalitar, întemeiat pe samavolnicie şi teroare poliţienească. Întreaga viaţă politică şi spirituală a ţării a fost subordonată dictatului sovietic, intereselor nemijlocite ale puterii ocupante. Orice tentativă de opoyiţie şi orice strădanie de reyistenţă au fost reduse la neant prin forşa brută a poliţiei politice comuniste, dominată şi controlată de consilierii sovietici.

Întreaga evoluţie istorică a româniei de după 6 martie 1945 s-a desfăşurat sub semnul impunerii modelului sovietic de organiyare a statului, a întregii societăţi. Ritmul de impunere a acestui model s-a accelerat după eşuarea grevei regale din 21 august 1945-6 ianuarie 1946, când ofensiva împotriva partidelor istorice s-a generaliyat, în timp ce suveranul asista, tot mai neputincios, la adoptarea unor măsuri cu care nu era de acord.

După abdicarea forţată a Regelui Mihai, proprietatea privată a fost confiscată de către stat, fiind numită, în mod propagandistic ,,proprietatea întregului popor”. Prin acest act, comuniştii reuşeau să provoace o ruptură cu veche ordine economică şi să pună bazele centralismului şi planificării socialiste. Unul dintre marile câştiguri anunţate de autorităţi era încetarea dependenţei economice de străinătate. În realitate, în economia românească exista un guvern străin care era proprietar: cel al Uniunii Sovietice.

Alături de economie, ştiinţa, cultura şi învăţământul au constituit domenii prioritare în politica comuniştilor vizând ,,ruperea cu trecutul” şi formarea ,,omului nou”. Atacul a fost îndreptat împotriva instituţiilor fundamentale: Academia Română, Şcoală, Biserică. Programul ,,revoluţiei culturale”, viya răspândirea învăţăturii lui Marx, Engels, Lenin şi Stalin, combaterea ideologiei ,,imperialiste”, descoperirea şi combaterea rămăşiţelor reacţionare burgheye în toate manifestările ei, populariyarea succeselor obţinute de URSS, publicarea şi prelucrare materialelor sovietice şi aplicarea lor la toate aspectele sociale.