Discursul Public

Intr-un studiu efectuat cu ceva ani in urma de revista londoneza Sunday Times, frica de a vorbi in public ocupa primul loc intre fobiile „populare”, obtinand 41% din sufragiile publicului britanic.

In cele ce urmeaza voi propune un model simplu de construire a discursului propriu, al modului de prezentare si al detaliilor tehnice care il pun in valoare.

Prima cauza a acestei frici se datoreaza ideii preconcepute conform careia acei oratori care electrizeaza multimea apar acolo brusc, se urca pe o chestie (camion, in cazul lui Lenin, TAB in cazul lui Eltin, portavion cand ne referim lui Bush) si intr-un acces de genialitate, rostesc discursul vietii lor. Ei bine, nu e chiar asa, sau cel putin nu mai e astazi chiar asa.

Scenele „improvizate” sunt in 90% din cazuri exemple excelente de regie. Cele mai bune discursuri pe care le-ati auzit sunt in mod sigur munca unor echipe profesioniste de Relatii Publice.

Construirea discursului :

Pregatirea unui discurs este un proces tehnic, care necesita timp, resursa de care figurile publice nu prea dispun. La fel ca in sah, regulile sunt totusi relativ usor de invatat, excelenta cerand totusi practica frecventa a discursului.

O prima regula este ca atunci cand incepeti sa scrieti discursul sa va ganditi intai la cateva detalii:

Caracteristicile audientei, ocazia si locatia

Practic aceste elemente vor dicta atat tema, cat si tonalitatea discursului. Nivelul de educatie, asteptarile, valorile proprii vor trebui respectate si luate in calcul. Informati-va asupra acestora si ganditi discursul in functie de acestea.

Riscul nerespectarii acestei prime reguli este usor de intuit: "Cred ca exista o multime de cazuri in care ne-am plictisit deoarece intr-o conferinta in care participam ca specialisti ni s-a vorbit ca unor studenti la curs, sau invers, s-a asumat ca suntem in cunostinta de cauza, cu toate ca nu eram.

Un exemplu excelent este acela al scriitorului Mark Twain care intr-una din conferintele sale cu o vadita tenta umoristica, nu a reusit sa smulga un zambet de la audienta, punandu-si mari semne de intrebare asupra performantei proprii. La finalul conferintei, cateva persoane din public se apropie, ii strang mana si ii spun:

„A fost o conferinta extraordinara, domnule Twain. Ne-am chinuit foarte tare sa nu radem!”

Cat despre locatie, probabil ca nu veti fi placut foarte tare daca veti urca pe scena salutand publicul ca trupa Era, in concertul de la Bucuresti: „Buna seara, Budapesta!”

Incepeti sa notati structura discursului

Desi nu pare foarte important acest lucru, este uimitor cate lucruri se uita in lipsa acesteia si cate idei bune pot veni cand structura e clara pe hartie. In plus, se ajunge sa se memoreze involuntar punctele obligatorii ale discursului.

Profesionistii fac asta: fanii serialului Seinfield isi aduc aminte de episodul in care comedianul pierde hartia pe care isi notase o idee amuzanta de discurs, intregul episod fiind o goana continua dupa acea bucatica de hartie.

Pasul urmator este intrebarea:

Care este scopul acestui discurs? ...

Poate fi un discurs informativ, persuasiv, sau pur si simplu divertisment. Se pot gandi chiar proportii din cele 3 metode, nimic nu trezeste publicul mai bine dacat trecerea de la un ton la altul. Insa trebuie avut grija sa nu se abuzeze.

In masura in care atat tema, scopul si publicul sunt cunoscute, un lucru foarte util ar fi fixarea unui obiectiv clar in legatura cu discursul pe care urmeaza sa il tineti. Acest obiectiv poate fi chiar impartasit audientei, in deschiderea discursului.

Un exemplu foarte bun de obiectiv il gasiti in alineatul al doilea al acestei prezentari: scopul meu este sa va ofer un model structural de discurs si, de ce nu, sa folosesc simplitatea acestuia pentru a inlatura temerile cu privire la frica pentru discursuri.

Pasul urmator este acela al generarii ideilor principale ale discursului.

In cele mai multe situatii este nesesara folosirea argumentor in discursuri, indiferent de natura sa. Ele se organizeaza astfel incat sa fie usor de urmarit de catre public. Nu se folosesc niciodata mai mult de 3 argumente majore, pentru ca oricat de bun este argumentatorul, publicul va obosi.