Guvernul României vs Guvernul Franței

Dintotdeauna a existat problema separaţiei puterilor în stat şi astfel s-a discutat şi a fost analizat acest aspect în vederea specializării activităţilor statale , cu alte cuvinte stabilirea unor organe cu autoritate care să deţină anumite responsabilităţi şi să desfăşoare acelaşi tip de activităţi.. Această cerinţă cu caracter obiectiv este importantă şi necesară în orice stat pentru ca procesul de conducere să fie unul eficient .De asemenea este considerat a fi adevărat că dacă s-ar atribui toate puterilor statului unei singure persoane sau unui grup de persoane, s-ar ajunge la tiranie şi ar constitui o ameninţare pentru libertatea individuală . Totuşi, prin esenţa sa, procesul de conducere al unui stat trebuie să fie unitar, asemenea caracterului unitar al puterii statului.Statul are de îndeplinit trei funcţii fundamentale cărora le corespund trei puteri: funcţia legislativă, funcţia executivă şi funcţia jurisdicţională. Punerea în echilibru a acestor puteri, prin mijloace de control a uneia faţă de celelalte, împiedicând astfel tendinţa de a acapara toată puterea şi de a abuza de ea, este condiţia armoniei sociale şi garanţia libertăţii umane.. Aşadar, nu este atât de mult vorba de o separaţie a puterilor, cât despre un „echilibru al puterilor ”.

Cu alte cuvinte,separaţia puterilor sau principiul fundamental al statului de drept îşi datorează succesul faptului că oferă o alternativă la guvernarea despotică, în care întreaga putere este concentrată în mâna unei singure autorităţi (de natură individuală sau colectivă). Conform principiului separaţiei puterilor, nici una dintre cele trei puteri nu ocupă o poziţie dominantă asupra celeilalte,nu se subordonează una alteia şi nu îşi asumă caracteristici specifice celorlalte.Cu toate acestea, separaţia puterilor nu a fost niciodată (şi nici nu ar trebui să fie) una perfectă, absolută deoarece ar fi condus la un blocaj instituţional.

Aşadar, în cadrul puterilor statului se distinge, prin conţinut şi trăsături specifice, puterea executivă. Executivul se ocupă cu implementarea legilor în practică și cu administrarea birocrației de stat. În fruntea guvernului se află prim-ministrul. Astfel, rolul acestei puteri nu este emiterea legilor (rol al legislativului) și nici nu este interpretarea lor (rol al judiciarului). Guvernul însă poate propune legi spre aprobare de către legislativ.Această putere este nominalizată în ştiinţă şi legislaţie fie prin expresia de «putere executivă», fie prin cea de «autoritate administrativă», fie prin cea de «administraţie de stat». Constituţia României, sub titlul III intitulat Autorităţile publice, reglementează în ordine Parlamentul (cap. I), Preşedintele României (cap.ÎI.), Guvernul (cap. III), Administraţia publică (cap.V). Practic sunt numite direct autorităţile. Terminologia folosită exprimă corelarea cu teoria separaţiei şi echilibrului puterilor în stat .

Dacă în sistemul monarhiei absolute, monarhul deţinea toate funcţiile supreme în stat, în baza dreptului de suveranitate, în timp ,acestuia i se va alătura un corp de consilieri, care se va perfecţiona, formând „casta" marilor dregători, a marilor funcţionari, a miniştrilor, în sensul modern al termenului.În sens larg, termenul de guvern semnifică exercitarea suveranităţii de către titularul ei, adică suveranitatea în acţiune, care desemna cele două puteri politice: legiferarea şi menţinerea ordinii legale, aplicarea legilor în cuprinsul teritoriului.În sens restrâns, termenul de guvern desemna numai puterea executivă ori ministerul sau cabinetul ministerial.

În România, procedura de constituire şi investire a Guvernului începe cu desemnarea de către Preşedintele României a unui candidat la funcţia de prim-ministru în urma consultării partidului său formaţiunii politice care are majoritatea absolută în Parlament, ori dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament (art. 103, alin. 1 din Constituţie). În alin. 2 al art. 103, se prevede ca persoana desemnată drept candidat la funcţia de prim-ministru va cere în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului. Acestea se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţa comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Data depunerii jurământului reprezintă data de la care Guvernul şi fiecare membru în parte îşi exercită mandatul.

„ Potrivit art. 4 din Legea nr. 90/2001, Guvernul este alcătuit din : miniştrii, care asigură aplicarea, în condiţiile legii, a politicilor guvernamentale în domeniul de activitate al ministerului pe care îl conduc şi răspund de activitatea acestuia în faţă Guvernului; prim-ministru; miniştrii de stat, care asigură reprezentativitatea politică şi, sub conducerea nemijlocită a Primului-ministru, coordonează realizarea politicilor guvernamentale în anumite ramuri sau domenii de activitate, conlucrând cu miniştrii;

Textul revizuit al Constituţiei prevede că “Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii, de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară. Statul român garantează egalitatea de şansă între femei şi bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii.”