Miturile Comunismului Românesc

Cele două feţe ale mitologiei comuniste (Lucian Boia)

Lucian Boia afirmă că mitologia comunistă este deterministă şi voluntaristă, libertară şi totalitară, democratică şi elitistă, internaţionalistă şi naţionalistă, iar la nivelul discursului istoric, structurală şi evenimenţială. Precursorul comunismului, marxismul s-a bazat pe teoria valorii şi a plusvalorii ca principiu determinist. Marx lua în considerare ca valoare munca fizică a proletarului. Exploatarea clasei proletare de către capitalişti este un prim pas către societatea comunistă, pas înfăptuit prin eliminarea păturii parazite şi exploatatoare. Dar secolul XX nu oferă niciun punct de convergenţă cu teoria lui Marx.

Începuturile comunismului au apărut în ţările cele mai sărace ale lumii, Rusia, China, Angola sau Etiopia. Prin Trotsky şi Lenin, comunismul nu mai este determinist, el devine voluntarist. Adică o economie nouă, o societate nouă, un om nou, un mediu natural nou, nimic nu este imposibil.

Proiectele lui Ceauşescu care astăzi par aberante, se încadrau în marele proiect ideal al comunismului. Reconstruirea satelor şi oraşelor, asanarea Deltei, nivelarea formelor de relief, secarea lacurilor şi inventarea altora noi îşi propun schimbarea lumii din temelii, conform cu acordurile Internaţionalei sau cu Tezele despre Feuerbach.

Comunismul înfăptuit de mase pentru mase este o construcţie artificială consolidată şi menţinută prin forţă pentru a nu se dizolva de la sine. Partidul reprezintă exponentul maselor. El trebuie să dea un lider. Acesta devine întruchiparea partidului.

Comunismul se afirmă însă ca o teorie universalistă. Dictonul care a stat la baza acestei teorii, "Proletari din toate ţările, uniţi-vă !" avea ca principiu lupta împotriva burgheziei din toate ţările. Clasa muncitoare trebuie să se răscoale împotriva îmbogăţiţilor sorţii, a capitaliştilor, un om nou este egal cu alt om nou, societatea de mâine este radioasă.

Evoluţia comunismului spre naţionalism este evidenţiată prin exacerbarea celui din urmă, accentul nu mai cade pe viitor ci pe trecut. Modelul românesc este o ramificaţie a celui rusesc (protocronism), astfel, în anii '50, cu puţine excepţii, întreaga ştiinţă şi tehnologie mondială fuseseră create de savanţii ruşi.

Un Făt-Frumos de laborator, un Făt-Frumos de tip nou: "Omul nou" (Antoaneta Tănăsescu)

"Omul nou este înzestrat cu o voinţă extraordinară, cu o putere de muncă nu mai puţin extraordinară, un spirit de abnegaţie neîntâlnit, cu o disciplină de fier si cu o hotărâre din cele mai dârze El este omul civilizaţiei noi şi necunoscute, unei morale noi, unui umanism adânc, al realismului înaripat "

(Gheorghe Dinu - poetul modernist interbelic Ştefan Roll, 1946)

Cele zece porunci din finalul eseului Homo sovieticus de Alexandr Zinoviev acreditează triumful urii, lipsei de speranţă, disperării. "Nu iubiţi ! Am iubit şi am fost iubit odată. A fost o tortură. În propria noastră fiinţă personificam de fapt imposibilitatea iubirii adevărate şi de aceea ura reciprocă ne-a cuprins etern sufletele". "Omul nou", văzut ca un Făt-Frumos de laborator este îndemnat să dispreţuiască nu numai iubirea, ci şi speranţa, să nu se încreadă în nimeni, "să scuipe pe prieteni", să nu se cunoască pe sine. Moartea trebuie să reprezinte pentru el cea mai de preţ răsplată a propriei nimicnicii. Gabriel Liiceanu conchide cu privire la ce reprezintă omul nou: "Omul nou este inovaţia care a costat omenirea cel mai mult. Pagubele pe care le-a produs această inovaţie sunt în principiu incalculabile. La limită, ele nu pot fi evaluate decât prin pierderea unei calităţi fundamentale: viaţa. Comunismul, generalizat pe scara planetei şi perpetuat, ar avea ca efect dispariţia speciei umane. Pentru că distruge adăpostul acestei specii, societatea".

În anii '60 - '70, pe pereţii şcolilor şi ai universităţilor din România, întâlnim lozinci ca "Interesele colectivului sunt mai presus decât interesele individului" sau "Trebuie să educăm nu pentru fericirea individului, ci pentru fericirea comună, pentru lupta comună".

În 1974, la cel de-al XI-lea Congres al Partidului Comunist Român, este adoptat în unanimitate Codul principiilor şi normelor muncii comuniştilor, al eticii şi echităţii socialiste. Premisa pe care se ridică întregul edificiu este asumată cu mândrie: "P.C.R. acordă o atenţie primordială formării omului nou". Concluzia este că omul nu mai trăieşte decât pentru "a servi cu credinţă cauza partidului şi a patriei", sau cel puţin aşa pare. El pune mai presus de orice " înflorirea materială şi spirituală a patriei socialiste, afirmarea ei în rândul naţiunilor lumii".

Ce este deci, omul nou ? Inamicul numărul unu al omului. El este antielitism, antiindividualism, antiintelectualism, este omul de mâine destinat uniformizării, colectivismului şi politizării. Fiinţa lui este pătrunsă şi direcţionată de un mesianism cu totul superior. "Punând accentul pe mesianic, părintele Gala Galaction, printr-o minunată metaforă, asemăna opera popoarelor sovietice, răspunderea asumată de ele în 1917 şi calvarul îndurat de ele, cu Golgota Mântuitorului Iisus Hristos" (Veac Nou, 1947).