Organizația de Securitate și Cooperare în Europa

Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a apărut în anii '70, iniţial sub numele de Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa. Cunoscută ulterior drept "procesul de la Helsinki", CSCE a constituit un forum de dialog şi negocieri multilaterale intre Est şi Vest. Istoria CSCE se împarte în două perioade:

a. Între anii 1975-1990 (semnarea Actului Final de la Helsinki şi, respectiv, a Cartei de la Paris pentru o nouă Europa), în care CSCE a funcţionat ca un proces de conferinţe şi reuniuni periodice.

b. Evoluţiile pe planul securităţii europene apărute în anii ‘90 au impus schimbări fundamentale atât în ceea ce priveşte structura şi caracterul instituţional al procesului început la Helsinki, cât şi rolul acestuia. Conferinţa la nivel înalt de la Budapesta, 1994, a hotărât adoptarea denumirii de Organizaţie pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE).

În prezent, OSCE cuprinde 56 de state din zona ce se întinde de la Vancouver pana la Vladivostok, incluzând toate statele europene, SUA, Canada şi toate republicile din fosta URSS Toate statele membre au statut egal, iar regula de bază în adoptarea deciziilor este consensul.

OSCE, asemeni altor structuri de securitate regională, a cunoscut transformări substanţiale, ca urmare a faptului că a devenit tot mai evident că nici o instituţie europeană nu-şi poate asuma de una singură gestionarea întregului complex de probleme cu care se confruntă continentul. În etapa actuală, OSCE se află în faza de definire a identităţii de securitate europeană, bazată pe patru elemente: geopolitic, funcţional, normativ şi operaţional. Avantajele OSCE în această privinţă rezidă in: abordarea atotcuprinzătoare a securităţii (militară, politică, economică şi umană); participarea, pe bază de egalitate, a tuturor ţărilor participante; principii, norme, valori şi standarde comune; instrumente, mecanisme şi experienţă unică în domeniul diplomaţiei preventive.

Organizaţia ocupă un loc unic în sistemul organizaţiilor internaţionale. Caracteristicile principale ale OSCE se referă la numărul de membri (toate statele spaţiului euro-atlantic), abordarea atotcuprinzătoare a securităţii, instrumente şi mecanisme specifice pentru prevenirea conflictelor, procesul decizional, bazat pe consens, realizat în urma consultărilor intense, dialog politic constant şi deschis, normele şi valorile comune asumate de state prin documentele adoptate, precum şi un sistem de contacte şi cooperare cu alte organizaţii şi instituţii internaţionale.

Priorităţile OSCE sunt:

• consolidarea valorilor comune şi asistarea statelor membre în edificarea unor societăţi democratice, civile, bazate pe statul de drept;

• prevenirea conflictelor locale, restaurarea stabilităţii şi păcii în zone de tensiune;

• eliminarea unor deficite reale şi perceptibile de securitate şi evitarea creării de noi diviziuni politice, economice sau sociale, obiectiv ce se realizează prin promovarea unui sistem de securitate prin cooperare.

Avantajele Organizaţiei rezidă din :

-abordarea atotcuprinzătoare a securităţii (militară, politică, economică şi umană);

-participarea pe bază de egalitate e tuturor ţărilor membre;

-principii, norme şi valori commune;

-instrumente, mecanisme şi experienţă unică în domeniul diplomaţiei preventive.

Pe baza acestor elemente, OSCE acţionează în sensul: consolidării valorilor comune şi al asistării statelor membre în edificarea unor societăţi democratice bazate pe statul de drept; prevenirii conflictelor locale; al restaurării păcii în zona de tensiune; al eliminării unor deficite reale şi perceptibile de securitate şi al evitării creării de noi diviziuni politice, economice sau sociale, obiectiv ce se realizează prin promovarea unui sistem de securitate prin cooperare.