Organizația Separatistă Bască ETA

Oraganizaţia separatistă Euskadi Ta Askatesunosno, (Ţara Bascilor şi Libertate) cunoscută în toată lumea drept ETA, s-a desprins din rândurile Partidului Naţionalist Basc şi luptă în primul rând pentru obţinerea autonomiei. Simbolul său este un şarpe încolăcit pe un topot iar deviza sa este Bietan jarrai ("Continuă ambele")

Organizaţia separatistã bascã ETA şi-a edificat puterea pe sentimentul naţionalist basc, care are îndepãrtate origini şi tradiţii medievale. Bascii, a căror limbă nu se înrudeste cu nici o alta, sunt ultimii reprezentanţi ai populaţiei supuse în restul Europei de Vest de către indo-europeni. Provinciile basce Guipuzcoa, Biscaya şi Alava au trecut, între secolele al XII-lea şi al XIV-lea, de sub suzeranitatea navareza sub suzeranitatea castiliana, menţinându-şi însă privilegiile (fueros). În secolul al XIX-lea, acestea se manifestau încă prin absenţa serviciului militar, scutiri fiscale, un regim vamal special. Fueros care apartineau Biscayei şi zonei Guipuzcoa (nu şi Alavei) sunt suprimate în 1876, după ultimul război carlist. Navarra, alipită coroanei Castiliei în 1530, şi-a păstrat şi ea propriile fueros. La nord de Pirinei, Labourd şi Soule, iniţial fiefuri ale ducatului de Guyenne, trec în cadrul coroanei Franţei, unul la mijlocul secolului al XV-lea, celălălt în 1510. Navarra Inferioară, desprinsă de Navarra în 1530, va reveni coroanei Franţei abia în 1620. În secolul al XVIII-lea, aceste trei provincii şi-au păstrat instituţiile reprezentative (Bilçar în Labourd, Stari în Navarra Inferioară, Curtea Ordinii în Soule). Revoluţia desfiinţează toate privilegiile şi reuneşte cele trei provincii împreună cu Béarn într-un departament al Pirineilor Inferiori (astăzi Pyrénées-Atlantiques).

În 1895, Sabino Arana Goiri (1865 - 1903) întemeiază, la sud de Pirinei, Partidul Naţionalist Basc (în spaniolă PNV, în limba bască Eusko Alderdi Jeltzalea, "Partidul basc al lui Dumnezeu şi al drepturilor"). Este un partid democratic, favorabil în principiu independenţei, foarte ataşat catolicismului (la fel ca marea majoritate a populaţiei basce), opus în acelaşi timp socialiştilor anticlericali şi dreptei centraliste. PNV consideră drept basce toate persoanele care poartş un patronim de origine bască, chiar dacă acestea nu vorbesc limba (Arana Goiri, el însuşi, a învăţat basca la vârsta adultă). Ideea de bază a lui Arana era că “dacă poporul basc va avea o patrie, va constitui o naţiune, şi această naţiune este incompatibilă cu alte proiecte naţionale sau alte identităţi. Naţiunea bască şi cea spaniolă se autoexclud reciproc, iar dacă Euskadi face parte din statul spaniol este împotriva voinţei sale, fiind cucerit prin forţa armelor”.

Mişcarea bască s-a perpetuat şi s-a întărit ca reacţie a unor studenţi şi intelectuali naţionalişti başti, cu rădăcini în burghezia mijlocie şi vederi radicale, la represiunea franchistă, şi, credeau ei, din necesitatea de revitalizare a identităţii başte în pericol să se piardă din cauza valului de emigranţi sosiţi aici din motive pur economice.

În anul 1952 un grup de intelectuali şi studenţi fondează revista “Ekin » orientată către studiul şi reflexia critică a trecutului şi a prezentului naţiunii başte şi care avea ca scop crearea în jurul ei de astfel de grupuri de reflexie, grupuri numite grupurile Ekin aflate sub patronajul mişcării de tineret a PNV.

În această perioadă a anilor 1950 - 1960 “tinerimea nouă” a PNV primeşte un sprijin teoretic de primă mână prin publicarea cărţii Vasconia a lui Federico Krutwig, unde se găsesc primele idei ale viitoarei ideologii a naţionalismului radical. Krutwig se rupe oarecum de gândirea lui Arana, pentru că el considera ca element definitoriu al unei naţiuni limba şi nu rasa, aşa încercându-se acreditarea ideii că limba bască este cea mai veche limbă vorbită în Europa.

A doua idee a lui Krutwig era că numai independenţa poate împiedica deznaţionalizarea, iar unicul mijloc prin care se poate împiedica acest lucru este războiul. “Poporul basc nu numai că are dreptul de a se ridica la arme împotriva deznaţionalizării practicate de Spania şi Franţa, dar este şi un dat

moral de a se opune dezumanizării practicate de statele opresoare. Este o obligaţie pentru toţi fii Euskal Herria să se opună deznaţionalizării chiar dacă pentru aceasta trebuie să recurgă la război. Exterminarea conducătorilor şi executanţilor deznaţionalizării este o obligaţie naturală a tuturor bărbaţilor. Mai bine să mori ca un bărbat decât ca o bestie deznaţionalizată de către Spania şi Franţa”.