Organizații Internaționale de Protecție a Drepturilor Omului

Introducere

Problematica drepturilor omului a preocupat şi preocupă şi astăzi atât fiecare stat în parte, cât şi comunitatea internaţională, în ansamblu. Prin drepturile omului înţelegem acele drepturi inerente fiinţei umane, căreia îi sunt consacrate şi recunoscute drepturile sale naturale în raporturile cu statul, cu ceilalţi indivizi şi cu colectivitatea din care face parte, drepturi indivizibile şi universale, esenţiale pentru demnitatea omului şi libera dezvoltare a personalităţii umane. Istoria internaţională şi marile evenimente ale secolului al XX-lea au făcut ca oamenii să se grupeze în diferite organizaţii internaţionale ce au ca principal scop protecţia drepturilor omului. Astfel s-au instituit şi au luat naştere organizaţiile internaţionale pentru protecţia drepturilor omului, cu reglementări şi mecanisme specifice de protecţie.

Protecţia drepturilor omului reprezintă o prioritate atât pentru state, cât şi pentru societatea internaţională a secolului XXI, deoarece mulţi speră ca prin instituirea unor mecanisme de protecţie a drepturilor omului istoria marilor dezastre umane să nu se mai repete. De aceea, se consideră importantă existenţa ONG-urile care militează şi luptă pentru protejarea drepturilor individului.

1. Preocupările pentru protecţia drepturilor omului.

Ideea protecţiei unor drepturi fundamentale ale persoanei nu aparţine doar timpurilor noastre. Ideologiile revoluţiilor burgheze au folosit ideea drepturilor naturale, inalienabile persoanei. Stau mărturie declaraţiile de drepturi de la sfârşitul secolului al XVIII-lea: Bill of rights din 1689, Declaraţia drepturilor omului şi ale cetăţeanului din 1789, declaraţiile de drepturi din America de Nord. Problema protecţiei drepturilor omului nu putea depăşi cadrul intern al fiecărui stat, din cauza stadiului dezvoltării relaţiilor internaţionale.

Sfârşitul primului război mondial a însemnat începutul unei noi epoci în dezvoltarea dreptului internaţional, în special în domeniul a ceea ce încă nu se numea „protecţia drepturilor omului” tratatele ce puneau capăt primului conflict mondial conţineau prevederi destinate a asigura un sistem de protecţie a minorităţilor. Aceste prevederi au constituit o schiţă a viitoarei protecţii internaţionale a drepturilor omului, ce se va impune după finele celui de-al doilea război mondial.

Una dintre cele mai importante direcţii de dezvoltare a dreptului internaţional după al doilea război mondial a fost preocuparea pentru drepturile omului. Protecţia drepturilor omului prin intermediul acţiunilor internaţionale a fost o idee revoluţionară. Aceasta pentru că dreptul internaţional clasic este construit în jurul intereselor statelor. Aşadar, în a doua jumătate a secolului al XX-lea a luat naştere ceea ce se numeşte „dreptul internaţional al drepturilor omului”, care depăşeşte această contradicţie a dreptului internaţional clasic, potrivit căreia protecţia individului se poate realiza doar prin intermediul unui drept interstatal, creat de către şi pentru state.

Dreptul internaţional al drepturilor omului diferă în mod substanţial de concepţia tradiţională a dreptului internaţional, prin aceea că oamenii sunt consideraţi a avea drepturi garantate internaţional, dar ca persoane individuale, şi nu ca cetăţeni ai unui anumit stat. Această concepţie a dus la adoptarea unor instrumente juridice internaţionale de protecţie a drepturilor omului şi la crearea unor instituţii internaţionale în a căror competenţă intră protecţia drepturilor indivizilor împotriva încălcărilor drepturilor lor de către state. Aceste instrumente juridice şi instituţii au internaţionalizat problema protecţiei drepturilor omului care a devenit treptat, şi in ordinea politică internaţională, una dintre cele mai importante preocupări. Prin normele dreptului internaţional al drepturilor omului, i se recunosc individului drepturi, problema protecţiei acestora trecând, din sfera exclusivă a dreptului intern al statelor, în cea a dreptului internaţional.

2. Organizaţia Naţiunilor Unite. ONU.

Problematica drepturilor omului a fost inclusă în portofoliul problemelor cruciale ale comunităţii internaţionale nu numai datorită importanţei deosebite a acesteia pentru omenire, dar şi pentru a deveni limba comună a oamenilor de pretutindeni.

Preocupările pentru recunoaşterea, promovarea şi protecţia drepturilor omului au depăşit graniţele tradiţionale ale statelor, în special după crearea O.N.U. Un document cu valoare de simbol în istoria drepturilor omului îl reprezintă "Declaraţia Universală a Drepturilor Omului" care, deşi nu are forţă juridică obligatorie, este recunoscută a fi catalogul-cadru al drepturilor omului şi care a creat sistemul universal al acestora. Vasta activitate a O.N.U. în domeniul drepturilor omului s-a desfăşurat pe trei direcţii fundamentale:

-consacrarea drepturilor omului;

-crearea instituţiilor-mecanism pentru respectarea acestora de către statele părţi la documentele internaţionale elaborate în domeniu;

-promovarea drepturilor omului.