Protecția drepturilor omului în sistemul internațional - pactele internaționale privind drepturile omului

CAPITOLUL I

EDUCAȚIA PENTRU DREPTURILE OMULUI

1.1. Motto-uri

Motto 1 :

"... pentru a exista un stat de drept nu este suficient să se institue un mecanism juridic care să garanteze respectarea riguroasă a legii, ci este totodată necesar ca acestei legi să i se dea un anumit conținut, inspirat de ideea promovării drepturilor și libertăților umane în cel mai autentic spirit liberal și al unui larg democratism. "

Prof. dr. Tudor Drăganu

Motto 2 :

"...noțiunea de drepturi ale omului ... nu are sens decât în cadrul unei societăți organizate, dotată cu o putere organizată și care acționează în relația dintre individ și stat, cu libertăți de care individul trebuie să se bucure,cu dreptul său la justiție în condițiile stabilite prin lege, cu dreptul său de a participa la treburile publice și cu drepturile și îndatoririle sale asupra statului ca un drept la un nivel de viață suficient și la satisfacerea nevoilor sale fundamentale. "

Ashjrn Eide

1.2. Istoricul Drepturilor Omului

Drepturile omului își au rădăcinile în multe culturi și tradiții ancestrale. Codul Hammurabi, în Babilonia (Irak, 2000 î.Hr.) a fost primul cod legislativ scris. A urmărit să impună domnia legii în regat, să distrugă răul și violența, să prevină opresiunile asupra celor slabi de către cei puternici ( ), să înalțe țara și să promoveze binele oamenilor". Un faraon din Egiptul antic (2000 î.Hr.) dădea instrucțiuni subordonaților ca "atunci cînd un reclamant vine din Egiptul de Sus sau de Jos, să se asigure că totul se face conform legii, că drepturile fiecăruia sunt respectate". Carta Cyrus (Iran, 570 î.Hr.), inițiată de regele Persiei pentru poporul său, prin care erau recunoscute dreptul la libertate, securitate, libertate de mișcare și unele drepturi sociale și economice. Magna Carta engleză și Declarația Drepturilor (1215), elaborată de nobilii englezi și membrii clerului împotriva abuzului de putere al regelui John I, a enumerat o serie de drepturi și a pus bazele principiului egalității în fața legii.

În secolele XIX-XX au fost adoptate primele tratate internaționale de drepturile omului, o serie de probleme legate de drepturile omului au început să fie discutate la nivel internațional, în special cele privind sclavia, negoțul de persoane, condițiile inumane de muncă și munca copiilor.

În sec. XX, Carta Națiunilor Unite, semnată la 26 iunie 1945, statuează ca obiectiv fundamental al Națiunilor Unite "apărarea generațiilor viitoare de eventualele războaie" și "reafirmarea credinței în drepturile fundamentale ale omului, în demnitatea și valoarea omului și în egalitatea de drepturi dintre femei și bărbați". La nivelul Națiunilor Unite, Carta Internațională a Drepturilor Omului cuprinde: Declarația Universală a Drepturilor Omului (1948), Convenția Internațională asupra Drepturilor Civile și Politice și Convenția Internațională asupra Drepturilor Economice, Sociale și Politice (1996). Recent, a fost elaborată și Carta Socială Europeană, care urmărește asigurarea anumitor standarde de viață ale popoarelor din Europa.

Aproape toate regiunile lumii au elaborat propriile instrumente pentru protecția drepturilor omului: Convenția Americană a Drepturilor Omului (1969), Carta Africană a Drepturilor Omului și Popoarelor (1986), Convenția Europeană a Drepturilor Omului (1950) și, recent, Declarația Asiatică a Drepturilor Omului și Carta Arabă a Drepturilor Omului.

Educația pentru drepturile omului (EDO) a înregistrat în timp multiple definiții și abordări. Programul pentru tineret al Consiliului Europei, una dintre cele mai active instituții în acest domeniu, a definit EDO drept "( ) programe și activități educaționale care promovează egalitatea demnității umane, în conexiune cu alte programe care promovează învățarea interculturală, participarea și susținerea minorităților".

1.3. - Generațiile - Drepturilor Omului

Evoluția drepturilor omului este descrisă în literatura de specialitate prin trei "generații". Prima generație de drepturi a cuprins drepturile civile și politice, de ex., dreptul la viață, dreptul la asociere, dreptul la judecată dreaptă, libertatea de expresie, dreptul de participare la viața politică a societății și așa mai departe. Drepturile civile se referă la garantarea integrității fizice și morale, cele juridice - de obicei clasificate ca "drepturi civile" - protejează indivizii în relația cu sistemul legislativ și politic, iar drepturile politice reglementează participarea la viața socialăb (de ex., dreptul la vot, dreptul de a se înscrie într-un partid politic, dreptul la asociere liberă și de a participa la întruniri, libertatea de expresie și accesul la informații). Delimitările între diferite tipuri de drepturi nu sunt clare, unele drepturi putând fi încadrate în mai multe categorii: de ex., dreptul la libera expresie este un drept civil, dar și unul politic. Valoarea centrală a primei generații de drepturi a fost libertatea.

A doua generație de drepturi a inclus drepturile sociale, economice și culturale - de ex., dreptul la o viață decentă, dreptul a muncă, dreptul la sănătate și la educație, dreptul de a se asocia într-un sindicat. Valoarea fundamentală care a stat la baza celei de-a doua generații a fost egalitatea: accesul egal la servicii, oportunități sociale și economice echivalente. Drepturile sociale promovează participarea deplină la viața socială: dreptul la educație, dreptul de a avea o familie, dreptul de a petrece timpul liber, dreptul la sănătate, dreptl la non-discriminare. Drepturile economice se referă la standardele de viață, ca premisă a demnității și libertății umane: dreptul la muncă, la locuință, la asigurări sociale. Drepturile culturale cuprind dreptul de a participa liber la viața culturală a comunității, dreptul la educație, drepturi referitoare la păstrarea identității culturale.

A treia generație de drepturi (solidaritatea) promovează o categorie nouă de drepturi, aflate încă în curs de recunoaștere: drepturile "colective" ale societății sau ale persoanelor. Acestea au apărut ca urmare a dezastrelor ecologice, a războaielor și sărăciei, fenomene care au atras atenția omenirii asupra dreptului la dezvoltare, la pace sau la un mediu sănătos, la asistență umanitară.

1.4. Conceptul de Educație pentru Drepturi ale Omului

Ca și alte dimensiuni ale educației, EDO este deseori definită prin scopul său: programe și activități care urmăresc să dezvolte o cultură în care drepturile omului sunt înțelese, apărate și respectate. Aceasta nu înseamnă o limitare a obiectivelor EDO la dobândirea de cunoștințe, la informarea despre drepturile omului, ci presupune în egală măsură cunoașterea și respectarea lor, o interrelaționare de atitudini, comportamente, convingeri, norme și regulamente. Obiectivele generale ale EDO vizează promovarea respectului pentru drepturile omului și pentru libertățile fundamentale, a respectului față de sine și respectul față de alții; dezvoltarea unor atitudini și comportamente care să conducă la respectarea drepturilor celorlalți, promovarea egalității de gen, respectarea, înțelegerea și valorizarea diversității culturale, în special în ceea ce privește diferențele naționale, etnice, religioase, lingvistice și alte minorități sau comunități; promovarea cetățeniei active și a democrației.

Rezultatele EDO se reflectă în: cunoștințe (învățare despre drepturile omului), competențe (învățare pentru drepturile omului), atitudini și valori (învățare prin drepturile omului).

O definiție a drepturilor omului este dificil de formulat, ca și în cazul altor valori fundamentale - binele, adevărul, dreptatea. În sens juridic, un drept este o revendicare pe care suntem îndreptățiți să o cerem. Un drept al omului este o revendicare atribuită prin simpla condiție de a fi ființă umană. La baza drepturilor omului stau valorile fundamentale: demnitatea umană, egalitatea, xistență interpersonală și interstatală în mod practic. De exemplu: libertatea, respectul pentru celălalt, nediscriminarea, toleranța, dreptatea, responsabilitatea.

Comunitatea internațională a stabilit că drepturile omului sunt:

- inalienabile (nimeni nu le poate pierde, deși în unele circumstanțe ele pot fi suspendate sau restricționate);

- indivizibile, interdependente și interrelaționate (nu pot fi abordate izolat unele de altele);

- universale (se aplică în mod egal pentru toate persoanele, indiferent de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinii politice sau de alt gen, origine națională, origine socială sau alt tip de statut).