Poliarhia în concepția lui Dahl

Referat
8/10 (2 voturi)
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 7 în total
Cuvinte : 2439
Mărime: 12.31KB (arhivat)
Publicat de: Georgia Szekely
Puncte necesare: 8
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Nitu Ciprian

Extras din referat

Robert Dahl este profesor emerit de științe politice la Universitatea Yale, unde a și obținut titlul de doctor în științe politice în anul 1940. El este deasemenea președintele Asociației Americane de Științe Politice și unul dintre cei mai distinși cercetători din științele politice de astăzi.

Opera lui Robert Dahl este impresionantă, atât ca volum, cât mai ales datorită influenței pe care a exercitat-o, în ultima jumătate de secol, asupra științei politice. Dahl a fost martor la toate evoluțiile din cadrul acestei discipline, a promovat schimbări – uneori de-a dreptul ”revoluționare” - și s-a adaptat, la rândul său, noilor exigențe ale dezvoltării și crizelor științei politice.

Numele lui Dahl este citat în eseurile-sinteză referitoare la: instituții politice, comportament politic, politică comparată, teorie politică, metodologie politică. Poliarhiile este una dintre cele mai influente contribuții din perimetrul teoriei democratice, pune în evidență câteva dintre ideile cheie care au făcut din Dahl un nume de referință în toate aceste domenii. Poliarhiile este un volum despre democrație și democratizare, mai precis despre condițiile necesare pentru instituirea democrației într-un stat-națiune.

Conceptul de putere

Alături de mulți alți cercetători, Dahl s-a concentrat asupra puterii, el i-a oferit chiar o definiție care, dincolo de numeroase critici și reevaluări la care a fost supusă, ne servește încă foarte bine. Este vorba de faimoasa definiție ”relațională”, care stipulează că ”A are putere asupra lui B în măsura în care îl poate face pe B să facă ceva ce B altfel nu ar face”.

Astfel, puterea presupune cel puțin doi actori sociali. Puterea este relație și nu esență – adică, nu există o natură abstractă și neschimbătoare a puterii. Puterea este întodeauna o experiență socială, o practică. Exercitarea puterii antrenează o responsabilitate.

Definiția este una ”werberiană”, în sensul în care Max Weber este primul teoretician care accentuează aspectul relațional al puterii: pentru el puterea înseamnă ”orice șansă de a face să triumfe în cadrul unei relații sociale propria voință, chiar împotriva rezistențelor”. Pe acest fond, Dahl are în vedere, ca obiect de studiu – pentru a vedea dacă a existat sau nu o relație de putere – comportamentul lui B; modificările survenite în comportamentul lui B reprezintă măsura puterii exercitate asupra sa de către A.

Poliarhia

Poliarhia este un concept elaborat de către Robert Dahl pentru caracterizarea evoluţiei politice contemporane, în direcţia stabilirii unui ansamblu larg şi diferenţiat de instituţii pentru practicarea democraţiei pe scară largă, respectiv ideea unei pluralităţi de centre de decizie. Poliarhia este asociată cu „democraţia” şi „pluralismul”. Dahl propune ca, în cazul democraţiei într-o societate postindustrială, termenul de „guvern al poporului” să fie înlocuit cu cel de „guvern acceptat, aprobat de către popor”. Din această perspectivă, Dahl defineşte poliarhia ca fiind situaţia în care poporul, fără a guverna, are dreptul exclusiv de a-şi alege reprezentanţii şi de a controla structura de guvernare, de a schimba guvernul prin respectul strict al regulii constituţionale.

Pentru Robert Dahl trăsătura fundamentală a democraţiei (moderne) este dată de receptivitatea constantă a guvernului la preferinţele cetăţenilor, consideraţi egali din punct de vedere politic. ”Pentru ca un guvern să își păstreze, pentru o perioadă de timp oarecare, receptivitatea față de preferințele cetățenilor lui, pe care îi consideră egali din punct de vedere politic, toți cetățenii trebuie să beneficieze de șanse neîngrădite:

1.De a-şi formula preferinţele;

2.De a face cunoscute aceste preferinţe celorlalţi cetăţeni şi guvernului prin acţiuni individuale şi colective;

3.Guvernul să evalueze aceste preferinţe fără părtinire, fără a face discriminări în funcţie de conţinutul sau sursa preferinţei”.

Preview document

Poliarhia în concepția lui Dahl - Pagina 1
Poliarhia în concepția lui Dahl - Pagina 2
Poliarhia în concepția lui Dahl - Pagina 3
Poliarhia în concepția lui Dahl - Pagina 4
Poliarhia în concepția lui Dahl - Pagina 5
Poliarhia în concepția lui Dahl - Pagina 6
Poliarhia în concepția lui Dahl - Pagina 7

Conținut arhivă zip

  • Poliarhia in Conceptia lui Dahl.doc

Alții au mai descărcat și

Limitele democrației moderne

INTRODUCERE Prin intermediul acestei lucrări aş vrea sa încerc să răspund la o întrebare fundamentală, care a constituit un punct central de...

Democrația Consociațională

1. Introducere. Tema acestei lucrări o reprezintă democraţia consociaţională. Am ales acest subiect din cauza importanţei sale pentru teoria...

Democrația

“Democraţia este un sistem de autodeterminare. Este dreptul de a face alegerea greşită”. John Patrick Conform Dicţionarului explicativ al limbii...

Politici Publice

În sensul comun, termenul politica se considera de obicei ca se aplica la ceva “mai mare” decât deciziile particulare, dar la ceva “mai mic” decât...

Blocada Berlinului

Sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial aduce cu sine era Razboiului Rece,o confruntare deschisa, nonmilitara si limitata intre doua grupuri de...

Organizații Regionale latino-americane

Organizaţie Data creãrii Ţãri membre (Nr). Ţãri membre AEC Asociaţia Statelor din Caraibe 1994 26 Antigua şi Barbuda, Bahamas, Barbados,...

Triunghiul violenței în Columbia

Triunghiul violentei in Columbia Format din: 1. Miscarile de gherila 2. Cartelurile de droguri 3. Organizatiile paramilitare Miscarile de...

Neopluralismul

Patrick Dunleavy si Brendan O Leary prezinta, în lucrarea Teoriile statului. Politica democratiei liberale, o analiza sintetica a viziunilor despre...

Te-ar putea interesa și

Limitele democrației moderne

INTRODUCERE Prin intermediul acestei lucrări aş vrea sa încerc să răspund la o întrebare fundamentală, care a constituit un punct central de...

Partidele politice din România

INTRODUCERE Din antichitate şi până în contemporaneitate, politicul şi politica (respectiv, domeniul politic al vieţii sociale) au suscitat...

Regimurile Politice

Definirea conceptului de regim politic. Continutul si esenta regimului politic. Pentru cunoaşterea şi înţelegerea mecanismului de formare,...

Puterea Politică

Conceptul de putere politică 1Din cele mai îndepărtate timpuri, gânditorii politici au reflectat asupra naturii puterii politice, a raporturilor...

Instituții politice

Rezumat : In urmatoarele pagini vom incerca sa oferim o viziune clara in ceea ce priveste cuvantul “institutie”.Vom incepe prin a evidentia modul...

Termenul de Ideologie

Chestionările esenţiale şi problematica generală a cursului. Abstract în franceză: Ce cours vise d'abord et avant tout à introduire et à initier...

Bazele științei politice

III. NOTE DE CURS BAZELE STIINTEI POLITICII Politica şi puterea. Aristotel definea omul drept “animal politic” (Politica - Casa şcoalelor,...

Bazele științei politice

Cu mai bine de 6000 de ani înainte de Cristos, în mai multe regiuni din Orientul Antic apar primele organizari statale. La început este vorba de...

Ai nevoie de altceva?