Procedură de codecizie

Uniunea Europeana, entitate internationala sui generis cu elemente interguvernamentale si supranationale , este astazi una dintre marile puterile în devenire care vor reusi sa fure Statelor Unite monopolul politic si economic impus benevol asupra marii majoritati ale statelor lumii, odata cu destramarea URSS-ului. Uniunea Europeana este rezultatul unui proces de cooperare si integrare care a inceput in anul 1951, intre sase tari europene (Belgia, Germania, Franta, Italia, Luxemburg si Olanda). Dupa cincizeci de ani si cinci valuri de aderare (1973: Danemarca, Irlanda si Regatul Unit; 1981: Grecia; 1986: Spania si Portugalia; 1995: Austria, Finlanda si Suedia; 2004: Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia si Ungaria; 2007: Bulgaria si Romania), Uniunea Europeana are astazi 27 de state membre, plus trei state au statutul de stat candidat: Croatia, Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei si Turcia. Misiunea Uniunii Europene este de a organiza relatiile dintre statele membre si intre popoarele acestora, într-o maniera coerenta, având drept suport solidaritatea si având ca principale obiective promovarea progresului economic si social (piata unica fiind instituita in 1993, iar moneda unica a fost lansata în 1999), sa afirme identitatea Uniunii Europene pe scena internationala (prin ajutor umanitar pentru tarile nemembre, o politica externa si de securitate comuna, implicare în rezolvarea crizelor internationale, pozitii comune în cadrul organizatiilor internationale),sa instituie cetatenia europeana (care nu înlocuieste cetatenia nationala dar o completeaza, conferind un numar de drepturi civile si politice cetatenilor europeni), sa dezvolte o zona de libertate, securitate si justitie (legata de functionarea pietei interne si in particular de libera circulatie a persoanelor), sa existe si sa se consolideze în baza dreptului comunitar (corpul legislatiei adoptate de catre institutiile europene, impreuna cu tratatele fondatoare) .Cinci institutii sunt implicate în conducerea Uniunii Europene: Parlamentul European (ales de catre popoarele Statelor Membre), Consiliul Uniunii Europene (reprezentând guvernele Statelor Membre), Comisia Europeana (executivul si organismul cu drept de a initia legislatie), Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene (care asigura compatibilitatea cu dreptul comunitar), Curtea de Conturi Europeana (responsabila de controlul folosirii fondurilor comunitare). Aceste institutii sunt sprijinite de alte organisme: Comitetul Economic si Social European si Comitetul Regiunilor (organisme consultative care acorda sprijin ca pozitiile diferitelor categorii sociale si regiuni ale Uniunii Europene sa fie luate in considerare), Ombudsmanul European (care se ocupa de plangerile cetatenilor cu privire la administratia la nivel european), Banca Europeana de Investitii (institutia financiara a UE) si Banca Centrala (raspunzatoare de politica monetara în zona euro). Parlamentul european este unul din organele Uniunii Europene. Parlamentul European a fost înfiintat prin Tratatul de la Roma (1957) si începând cu anul 1979 este ales direct, o data la 5 ani, prin alegeri generale, libere si secrete. În perioada 1957-1976 membrii Parlamentului European erau numiti de catre parlamentele statelor membre. Parlamentul European este singurul organ al Uniunii Europene ales în mod direct. Cei 785 de deputati în Parlamentul European sunt alesi pe o perioada de cinci ani de catre alegatorii din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, în numele a 492 de milioane de cetateni. Parlamentul European a fost înfiintat pentru a reprezenta popoarele statelor reunite în cadrul Uniunii Europene" , fiind singura institutie a carei componenta este stabilita prin alegeri libere, la nivel european si ale carei sedinte si deliberari sunt publice. Initial, Parlamentul European a fost organizat ca un ansamblu deliberativ, cu functie consultativa si constituit din membri ai parlamentelor nationale. Tratatele de la Maastricht si de la Amsterdam au adus schimbari majore ale rolului Parlamentului European, acesta devenind un organ cu functii politice si puteri legislative si bugetare. La fiecare revizuire a tratatelor, competentele Parlamentului European în cadrul sistemului institutional comunitar nu au încetat sa creasca. Astazi, Parlamentul European se impune ferm în calitatea sa de colegislator, are competente bugetare si exercita un control democratic asupra tuturor institutiilor europene. Parlamentul are trei functii esentiale : 1) Împreuna cu Consiliul Uniunii Europene, are atributii legislative, adica adopta legislatia Uniunii Europene (regulamente, directive, decizii). Participarea sa la procesul legislativ contribuie la garantarea legitimitatii democratice a textelor adoptate; Dupa semnarea Tratatului de la Nisa, în majoritatea domeniilor politice deciziile se iau pe principiul co-participativ, la care parlamentul si Consiliul au drepturi egale, urmând ca în cazul în care nu se ajunge la un consens decizia sa fie luata în a treia sedinta, în cadrul unei comisii de mediere.

2) Împarte autoritatea in domeniul bugetar cu Consiliul Uniunii Europene, prin urmare poate modifica cheltuielile bugetare. În ultima instanta, adopta bugetul in intregime; La capitolul venituri bugetare ultimul cuvânt îl are Consiliul, la cel de cheltuieli îl are Parlamentul. Dreptul de interventie al Parlamentului în domeniul cheltuielilor agricole este însa foarte redus. Însa de când Parlamentului i s-a acordat dreptul de interventie bugetara ponderea cheltuielilor agricole din bugetul UE (cca. 100 mld. euro în anul 2004) a scazut de la aprox. 90% la 50%. Pentru exercitiul bugetar 2005 s-a prevazut o crestere a bugetului cu 10%, la suma de 109,5 mld. euro.

3) Puterea de control democratic asupra Comisiei Europene - înainte de numirea membrilor acesteia, Parlamentul analizeaza în comisiile sale competenta si integritatea comisarilor desemnati. Parlamentul poate aproba numirea membrilor comisiei, sau impune retragerea unuia din comisari prin neacordarea votului de încredere. În afara de acestea, Parlamentul exercita un control politic prin Consiliul de Ministri si Consiliul European, cu precadere în afara Uniunii , acolo unde aceste institutii au functii executive.