Recenzie Giovanni Sartori - Ce facem cu străinii

Giovanni Sartori profesor de filozofie, de stiinte politice în universitati din Statele Unite, editor de revista îsi pune sau/si ne pune întrebarea Ce facem cu strainii?în una din cele mai recente traduceri ale operei sale în limba româna. În discursul sau face o radiografie a situatiei create în tarile dezvoltate în urma unei masive migratii anarhice.

Gânditorul italian mentioneaza înca de la început, chiar din prefata lucrarii scopul eseului si anume dezbaterea teoriei societatii bune, iar el sustine ca societatea pluralista (cf.op.cit.,p.7) ar fi dupa cum ziceau si filosofii antici cel mai bun regim cea mai buna optiune.

Pe scurt, cartea spune ca: multiculturalismul este o tentativa de destructurare a comunitatilor actuale occidentale, bazate pe toleranta si drepturile omului. Este un nou fel de tribalism. Strainii trebuie acceptati numai in masura in care ei însisi accepta regulile jocului din aceste societati.

Intoleranta fata de intoleranti este nu doar acceptabila, ci singura optiune logica si realista a societatilor moderne asaltate de valuri de imigranti straini de cultura si cutumule pe care le gasesc in tarile de destinatie. Drepturile omului individual sunt pentru toti si nu pot fi limitate în numele valorilor colective tribale.

Cititorul va vedea ca Sartori a fost provocat de fenomenul imigratiei; va sesiza ca interesul sau pentru tema în cauza se rezuma la orasele occidentale si exprima nemultumirea fata de politica Italiei ce sustine integrarea noilor-veniti din Lumea a treia; va vedea ca desi filozoful accepta interculturalitatea ca pe un concept fundamental reflectînd identitatea comuna europeana, el neaga utilitatea recunoasterii diversitatii, respectiv, multiculturalitatea; va remarca de ce Sartori trateaza viata comunitatilor nationale ca rezultat al relatiilor lor cu exteriorul si nu ca o consecinta a istoriei interne a Europei; va descoperi ca autorul abordeaza peiorativ imigratia, ideea de strain, respectiv, capacitatea imigrantului de a se integra în societatea gazda; va vedea cum este ignorata perspectiva timpului pe care îl traim, cum filozoful în loc sa se aseze cu fata spre viitor, se întoarce constant spre trecut; va descoperi ca autorul omite problema imigratiei din fosta Europa comunista, interesul fiind orientat aproape exclusiv spre imigratia din tarile islamice si din Africa; va constata ca, adesea, ghetourile imigrantilor sînt echivalate comunitatilor multiculturale. Oricît de subiective sau motivate de o perceptie personala a socialului (în acord cu standardele culturii civice florentine din care provine filosoful), reflectiile lui Sartori sînt un bun prilej pentru o utila clarificare a contradictiei ori a complementaritatii conceptelor pluralism si multiculturalism. În sfîrsit, ideile volumului în discutie arata evolutia unui segment reprezentativ al gîndirii intelectuale europene, una pe care politicile de mîine vor încerca sa o valorifice.