Reprezentare Echitabilă în Parlamentul European

Referat
6.5/10 (2 voturi)
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 5 în total
Cuvinte : 1721
Mărime: 7.93KB (arhivat)
Puncte necesare: 6

Extras din referat

Parlamentul European este una dintre instituţiile Uniunii Europene cu o dezvoltare deosebit de interesantă. El funcţionează la Strasbourg şi este, după cum spunea Conway Henderson, "primul si singurul experiment în democraţia transnaţională”.

Parlamentul European a fost înfiinţat în 1952, ca parte a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului şi a cunoscut o succesiune de redenumiri, ajungând, în 1962, la adoptarea titluaturii de Parlament European.

În ciuda acestui nume, nu reprezintă instituţia legislativă a Uniunii, beneficiind doar de iniţiativă legislativă indirectă (Parlamentul European se implică prin trei proceduri legislative: consultare, aviz conform şi co-decizie). De altfel, încă de la înfiinţare, simplul rol consultativ nu a fost pe placul Adunării, astfel încât Parlamentul European promovează şi dezvoltă o politică a paşilor mărunţi (“baby steps”) care să îi augumenteze prerogativele. “Sub aspect instituţional, Tratatul asupra Uniunii Europene de la Maastricht cu modificările aduse prin tratatul de la Amsterdam, desemnează Parlamentul European ca fiind exponentul cetăţenilor europeni la nivelul organismelor comunitare, fiind compus din reprezentanţii popoarelor statelor reunite în cadrul Uniunii. Potrivit aceloraşi dispoziţii din Tratat, membrii Parlamentului European sunt aleşi prin sufragiu universal direct, pentru o perioadă de cinci ani, conform unei proceduri uniforme, egal aplicabile în toate statele sau pe baza unor principii comune, opozabile tuturor statelor UE.

Primele alegeri cu sufragiu universal au avut loc în 1979. Activitatea principală a Parlamentului European constă în protejarea şi promovarea intereselor cetăţenilor statelor membre. Parlamentul nu este totuşi organizat pe reprezentanţenaţionale, ci în grupuri politice (PSE, PPE etc., plus grupul independenţilor, neafiliaţi nici unei grupări politice). Parlamentarii sunt aleşi proporţional cu numărul populaţiei din ţara membră din care provin, iar în forul european nu mai sunt grupaţi pe blocuri naţionale, ci pe grupuri ideologice, tocmai pentru ca în acest fel Parlamentul European să ofere o imagine a spectrului politic al Uniunii Europene.

De la formarea Uniunii şi până în prezent, numărul membrilor Parlamentului European a crescut progresiv, o dată cu noile aderări. În momentul în care Uniunea avea 12 membri, numărul parlamentarilor se ridica la 518, după mărirea ei la 15 membri, numărul parlamentarilor a crescut la 626. Ultimele aderări, ale României şi Bulgariei, au crescut numărul parlamentarilor europeni de la 732 la 785 (18 pentru Bulgaria şi 35 pentru România O dată cu creşterea numărului de membri, Parlamentul European a cunoscut şi creşteri ale rolului şi competenţei, transformându-se dintr-un simplu organ consultativ într-o instituţie ce împarte cu Consiliul Uniunii Europene atribuţiile legislative şi responsabilităţile referitoare la buget şi care are rolul de a supraveghea activitatea Comisiei Europene, fiind implicat în procedura de formare a unei Comisii şi având prerogativele necesare pentru a demite o Comisie prin intermediul moţiunilor de cenzură.

„Această evoluţie este indisolubil legată de aceea a reprezentativităţii. Dacă, iniţial, structura parlamentară era similară adunărilor parlamentare internaţionale, fiind compusă din membri desemnaţi de parlamentele naţionale – legitimare indirectă – o dată cu alegerea parlamentarilor direct de către corpurile electorale ale statelor membre ale Uniunii şi, mai ales, după ce cetăţenii acestor state au căpătat şi cetăţenia europeană în cadrul Uniunii, Parlamentul European a devenit, implicit, reprezentantul lor nemijlocit, căpătând astfel o legitimitate directă, similară cu aceea a parlamentelor naţionale, dar lascara europeană a Uniunii însăşi. Evoluţia era în sensul dezvoltării caracterului democratic al UE, de care depinde atingerea obiectivelor sale politice, economice şi sociale şi, în mod necesar, a condus la creşterea importanţei şi competenţelor Parlamentului European, îndeosebi în domeniul legislaţiei comunitare, dar şi al răspunderii politice a Comisiei Europene

Situaţia reprezentării în cadrul Parlamentului European este şi a fost întotdeauna o problemă spinoasă. În ciuda faptului că Uniunea Europeană are scopul declarat de a veghea asupra intereselor comune, forul parlamentar, fiind singura instituţie care se află în slujba intereselor naţionale, stârneşte numeroase pasiuni şi orgolii.

Una dintre cele mai simple variantele pentru împărţirea locurilor din Parlamentul European este cea a principiului proporţionalităţii directe (în raport cu numărul de cetăţeni ai fiecărui stat). Însă în condiţiile limitării numărului total la 750 de locuri, se poate ajunge la situaţii în care statele mari să deţină un număr mare de locuri, în timp ce state foarte mici să obţină scoruri de maxim un loc, situaţie inacceptabilă, cu atât mai mult cu cât ea nu ar permite decât reprezentarea unui singur partid din respectivul stat.

Soluţia actuală, văzută însă ca o soluţie de tranziţie, ce va trebui adaptată o dată cu apariţia unor noi cerinţe, este cea a reprezentării conform principiului proporţionalităţii degresive. Aceasta înseamnă că Deputaţii Europeni din statele mai mari vor trebui să reprezinte, fiecare în parte, un număr mai mare de cetăţeni, decât cei din statele membre mai mici. Statele mai populate vor avea mai mulţi europarlamentari, dar acest avantaj este redus o dată cu numărul cetăţenilor. „Practic, proporţionalitatea degresivă se reflectă în numărul de locuitori pe care îi reprezintă un eurodeputat: de exemplu un german reprezintă 820.000 de europeni în timp ce un spaniol 815.000, Germania având o populaţie mai mare ca Spania. Prin recurgerea la astfel de limite se pot elimina unele anomalii (de exemplu faptul că fiecare Deputat European din Spaniareprezintă mai mulţi cetăţeni decât fiecare Deputat European din Germania, deşi populaţia Germaniei este mult mai numeroasă).

Preview document

Reprezentare Echitabilă în Parlamentul European - Pagina 1
Reprezentare Echitabilă în Parlamentul European - Pagina 2
Reprezentare Echitabilă în Parlamentul European - Pagina 3
Reprezentare Echitabilă în Parlamentul European - Pagina 4
Reprezentare Echitabilă în Parlamentul European - Pagina 5

Conținut arhivă zip

  • Reprezentare Echitabila in Parlamentul European.doc

Alții au mai descărcat și

Parlamentul European și Europarlamentarii României

TRANSFORMARILE PARLAMENTULUI EUROPEAN Parlamentul European este institutia cu cea mai spectaculoasa evolutie din istoria Uniunii Europene. La...

Activitatea Europarlamentarilor din România la Parlamentul European

I. PARLAMENTUL EUROPEAN Parlamentul European este institutia cu cea mai spectaculoasa evolutie din istoria Uniunii Europene. Initial, ca Adunare...

Politici Publice

În sensul comun, termenul politica se considera de obicei ca se aplica la ceva “mai mare” decât deciziile particulare, dar la ceva “mai mic” decât...

Blocada Berlinului

Sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial aduce cu sine era Razboiului Rece,o confruntare deschisa, nonmilitara si limitata intre doua grupuri de...

Organizații Regionale latino-americane

Organizaţie Data creãrii Ţãri membre (Nr). Ţãri membre AEC Asociaţia Statelor din Caraibe 1994 26 Antigua şi Barbuda, Bahamas, Barbados,...

Triunghiul violenței în Columbia

Triunghiul violentei in Columbia Format din: 1. Miscarile de gherila 2. Cartelurile de droguri 3. Organizatiile paramilitare Miscarile de...

Rusia după Încheierea Războiului Rece

Rusia si strainatatea apropiata Dupa încheierea razboiului rece, fiecare tara europeana a blocului socialist a fost confruntata cu problemele...

Planul de dezvoltare rurală și ocuparea forței de muncă în Comuna Feleacu, județul Cluj

Prezentarea generalǎ a comunei Feleacu Transilvania este consideratǎ de cǎtre mulţi specialişti ca fiind ţara tuturor formelor de relief, de la...

Te-ar putea interesa și

Viitorul Uniunii Europene și Procesul Decizional

PREAMBUL Lucrarea de faţă îţi propune să prezinte raporturile care se stabilesc între procesul decizional şi cel de extindere ,respectiv integrare...

Parlamentul European

ARGUMENT Unul din proiectele de anvergură care venea în “ajutorul Europei suferinde de dezastrul economic şi social” parvenit la sfârşitul celui...

Suveranitatea și UE

INTRODUCERE Uniunea Europeană reprezintă un proiect de integrare europeană iniţiat în 1993, odată cu intrarea în vigoare a Tratatului semnat la...

Strategia de Campanie a Partidului United Kingdom Independence Party

Strategia campaniei electorale a Partidului Independenţei Marii Britanii (UKIP) 1. INTRODUCERE Campania electorală – caracter european vs....

Instituțiile Uniunii Europene

PARLAMENTUL EUROPEAN Parlamentul European a apărut prin Tratatele institutive, fiind denumit, la început, fie Adunarea comună (în Tratatul...

Structura bugetului Uniunii Europene

“Materia vieţii de stat e munca, scopul muncii bunul trai, averea,-deci acestea sunt esenţiale. De aceea se vede care e răul cel mare: sărăcia.”...

Delimitări conceptuale cu privire la Uniunea Europeană

Capitolul I - CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE Secţiunea I - Scurt istoric 1. Premizele ideilor de unitate europeană Construcţia europeană la care...

Tratatul de la Lisabona și Modificările aduse Structurii Instituționale

Introducere După decenii de război cu costul a milioane de vieți, înființarea Uniunii Europene a marcat începutul unei noi ere în care țările...

Ai nevoie de altceva?