România și Geopolitica Minorităților

Introducere

Minorităţile etnice au reprezentat întotdeauna un procent semnificativ din populaţia României. În anul 1930, populaţia României Mari era puţin peste 18 milioane de locuitori. Românii reprezentau 73% după limba maternă şi 71,9% după etnie, din populaţia ţării. Peste şase decenii, conform ultimului recensământ, procentul minorităţilor din totalul populaţiei României (de circa 22 milioane de locuitori) reprezintă circa 12%.

Minorităţile etnice cele mai importante au fost - şi sunt şi acum - cele reprezentate de maghiari, rromi, germani, ucraineni, ruşi lipoveni, evrei, turci, tătari, armeni, bulgari, sârbi şi croaţi, cehi şi slovaci, polonezi, greci, albanezi, italieni. La ora actuală în România sunt recunoscute oficial 19 minorităţi etnice, fiecare dintre acestea fiind reprezentate automat în Parlamentul României. Lor li se mai adaugă organizaţii deja constituite ale slavilor macedoneni (de asemenea, cu un reprezentant în Camera Deputaţilor), ale rutenilor etc.

În general, cu unele excepţii tragice, minorităţile etnice s-au bucurat în România modernă de drepturi şi libertăţi care le-au permis să-şi conserve şi promoveze specificul etnic sau cultural. Nu trebuiesc trecute totuşi cu vederea unele momente triste din istorie precum perioada de robie a rromilor, masacrarea a numeroşi evrei şi tigani în anii '40, politicile de deznaţionalizare a maghiarilor sau cele de favorizare a plecării din ţară a germanilor şi evreilor în timpul regimului comunist.

După 1990, chestiunea ocrotirii minorităţilor s-a pus cu mai multă pregnanţă. Crearea şi menţinerea condiţiilor pentru păstrarea, dezvoltarea şi afirmarea identităţii minorităţilor naţionale au devenit - din păcate, uneori doar la nivel retoric - politici de stat. Principala idee care ramâne este că minorităţile naţionale, prin contribuţia lor la viaţa culturală, stiinţifică şi economică a ţării, prin spiritul de convieţuire şi acceptare reciprocă pe care-l generează, reprezintă un atu şi o bogăţie pentru România. În acest context, protecţia şi valorizarea lor poate însemna o îndatorire.

Romania celor 19 minorităţi

Romania este considerată un model european al relaţiilor interetnice, deoarece are legi care sancţionează aspru discriminarea, permite minorităţilor să devină politicieni profesionişti, acceptă învăţământul în limbile diferitelor etnii şi universităţile multiculturale. În acelaşi timp însă, marile comunităţi minoritare nu sunt reprezentate aproape deloc în administraţia centrală.

România, ţara în care populaţia majoritară este socotită tolerantă faţă de minoritari, a fost totuşi marcată de conflicte interetnice. Din 1990 şi până în 1996, când a fost cooptată la guvernare, numai comunitatea maghiară a fost "minoritatea de serviciu", fiind folosită de fiecare dată când se dorea distragerea atenţiei de la probleme economice. Cele mai puternice conflicte au avut epicentrul în judeţul Mures, unde convieţuiesc maghiari, români şi rromi, şi s-au petrecut în primii ani după căderea dictaturii Ceauşescu, când populaţia nu era obişnuită cu libertatea de exprimare, iar tensiunile sociale răbufneau instantaneu.

Comunitatea romă este mai prost văzută şi adeseori marginalizată, în ciuda eforturilor Guvernului de a o integra în societate. Din ce în ce mai multe voci ale politicienilor de la Bucureşti acreditează ideea că problema rromilor nu este una naţională, ci una a întregii Europe, considerând că ea ar trebui rezolvată la nivelul UE.

Maghiarii şi rromii, vinovaţii de serviciu

Minorităţile mai vizibile pot fi folosite pe post de ţapi ispăşitori pentru a deturna atenţia cetăţenilor de la problemele interne importante cu care se confruntă o ţară. Aceasta este o practică "frecventă, peste tot în lume, inclusiv în România, iar conditiile de criză sunt prielnice aplicării acestei tactici" . România a avut, de-a lungul timpului, astfel de "minorităţi de serviciu": "Dacă înainte de ‘89, aceasta era minoritatea maghiară, dându-se tot timpul vina pe iredentismul maghiar", după Revoluţie, minoritatea maghiară a fost înlocuită de cea romă. Momentul schimbării l-a reprezentat cooptarea UDMR la guvernare, iar minoritatea de sacrificiu este acum cea romă.

Renaşterea naţionalismului în apropierea alegerilor prezidenţiale din acest an, cu toate că teoretic ar putea fi o posibilitate de luat în seamă, este greu de anticipat – susţine profesorul Salat –, deoarece "clasa politică din România cu ocazia alegerilor anterioare, a facut eforturi apreciabile pentru evitarea apariţiei acestui aspect în campanie". Ovidiu Voicu argumentează, la rândul său, că naţionalismul nu va fi deocamdată decât un discurs marginal. Pe termen lung însă, după ce va trece criza economică – şi în ideea că şi în România va creşte numărul de imigranţi – "recrudescenţa naţionalismului poate renaşte", admite sociologul.