Stalinism - Gulag

Referat
7/10 (1 vot)
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 7 în total
Cuvinte : 3155
Mărime: 29.89KB (arhivat)
Publicat de: MC Faul
Puncte necesare: 4

Extras din referat

Acest eseu urmărește să explice una dintre etapele dictaturii comuniste și anume stalinismul de la originile sale intelectuale, etapele istorice ale dictaturii comuniste, precum și conceptul de gulag.

Primul paragraf se axează pe ideile lui Karl Marx care au fost niște idei generoase. Acesta era un om din clasa de mijloc și datorită implicării în revoluția de la 1848 a fost nevoit să plece în exil, mai întâi în Bruxelles unde a scris o carte intitulată Manifestul partidului comunist care conține celebră frază proletari din toate țările, uniți-vă! În opera Capitalul, Karl Mark a elaborat 4 concepte: primul dintre ele este cel legat de dezvoltare economică prin care toate societățile caută să se dezvolte din punct de vedere economic, că toata această dezvoltare este cumva modelată de ceea ce el numește conflict de clasă și asta duce de fapt la o anumită dialectică a dezvoltării și aici apare al patrulea termen cel de revoluție. Prin această operă, Karl Marx descrie o lume capitalistă și care spune că economia capitalistă este o competiție acerbă pentru a produce cât mai ieftin și mai mult. Prin această competiție, autorul îi descriu pe capitaliști cei care dețin capital având interesul să acumuleze cât mai mult capital exploatând proletariatul care sunt nevoiți să își vândă forța de muncă pentru a putea trăi. Acest proletariat va deveni atât de sărac încât va produce o revoluție împotriva celor bogați.

Materialismul economic a lui Marx, ne spune că istoria evoluează în conformitate cu un set de legi proprii iar cunoașterea lor duc la anticiparea viitorului iar schimbările sociale sunt rezultatul dezvoltării economice. Dezvoltarea omenirii se realizează prin stadii succesive, care corespund unui anumit stadiu al dezvoltării economice: comuna primitivă, sclavagismul, feudalismul, capitalismul și trebuia să vină comunismul în care nu mai era niciun fel conflict de clasă pentru că nu mai era decât o singură clasă după ce proletariatul îi elimina pe toți capitaliștii. Evoluția economică a capitalismul spre sfârșitul sec al XIX lea a contrazis predicțiile lui Marx existând o îmbunătățire a condițiilor de muncă și a salariilor, precum și dispute în cadrul partidelor social-democrate sau socialiste între reformiști pe de o parte, care erau adepții schimbărilor prin reforme treptate, prin participare la alegeri și intrare în parlamente și revoluționari pe de altă parte, care erau adepții schimbărilor radicale prin revoluție. Conform teoriei lui Marx, revoluția trebuia să apară spontan, mai întâi acolo unde capitalismul era cel mai dezvoltat (Anglia) pe când Lenin accentuează în opera sa, Ce-i de făcut?, că revoluția poate să apară acolo unde există un proletariat organizat de către un partid politic de revoluționari cunoscuți și ca „avangarda proletariatului”.

Marx și Engels considerau că statul este un instrument de moderare a conflictelor de clasă din societate iar aceasta va avea o singură clasă în comunism pentru că va fi egalitate economică între oameni iar conflictele de clasă vor dispărea deoarece statul va dispare în comunism, după revoluția contra capitalismului, care va începe în țara cea mai avansată economic pentru că acolo proletariatul este cel mai puternic. Lenin justifică că revoluția poate să înceapă nu din țara cea mai bogată (Anglia) ci din țara cea mai săracă care era Rusia, dar în același timp ne spune că după ce această revoluție are loc, statul nu va dispare pentru că va fi nevoie de un timp pentru a institui „dictatura proletariatului” ( a unei minorități asupra majorității) și care trebuie să învingă ceea ce ei au numit „dușmanul de clasă” al proletarilor iar după rezolvarea acestei probleme, revoluția proletară va trebui răspândită în tot restul lumii. Stalin transformă faza tranzitorie în permanență pentru că socialismul trebuie consolidat în țara unde există. Stalin afirmă că a scăpat de capitalism, are pe moment socialismul și va construi comunismul dar pentru a putea face asta trebuie consolidat socialismul și vine cu sintagma „ socialism într-o singură țară” în care transformarea societății este condusă de un partid unic ( Constituția 1936) care corespunde unei societăți cu o singură clasă dar conflictul de clasă nu dispare pentru că dușmanul de clasă se poate ascunde printre oricine și poate scăpa de iei doar identificându-i pe toți și instituie o perioadă de teroare care putea să atingă pe oricine că să le arate tuturor că nimeni nu este la adăpost.

Carl J. Friedrich și Z. Brzezinski în cartea Totalitarian Dictatorship and Autocracy spun că acest regim este un regim totalitar care poate fi definit prin:

1) o singură ideologie deoarece modelează tot ce se întâmplă în societate (marxism- leninism),

2) un singur partid condus de un lider unic- dictatorul,

3) un sistem de teroare aplicată aleatoriu- desconsiderarea principiilor statului de drept care nu permit pedepsirea celor care nu sunt dovediți vinovați pe bază de probe irefutabile,

4) monopol asupra mijloacelor de comunicare, asupra circulației informației- cenzură,

5) monopol asupra folosirii armelor letale pentru a preveni revoltele contra regimului, singurul mod de exprimare a dezacordului în lipsa alegerilor libere,

6) monopol asupra economiei prin planificare centralizată.

Pe de o parte pentru URSS și țările satelite, socialismul reprezenta o fază de tranziție spre comunism, proprietatea privată fiind limitată iar ideea era ca muncitorii să nu mai fie exploatați iar fiecare este plătit în funcție de munca depusă și acest lucru va instaura încet, încet o societate cu o singură clasă. Ca să existe complet egalitate economică în comunism, fiecare va trebui să muncească după puteri dar venitul nu va mai fi distribuit după cât muncește ci după nevoile pe care le ai.

Bibliografie

Cărți

1. DEVILLE, Gabriel, Capital- Karl Marx, Paul Editions, București, 2021.

2. FRIEDRICH, Carl; BRZEZINSKI, Zbigniew, Totalitarian Dictatorship and Autocracy, Harvard University Press, Cambridge, 1956.

3. JACQUES, Rossi, Le manuel du Gulag, Le Cherche Midi, Paris, 1998.

4. LENIN, Vladimir, Ce-i de făcut?, Editura Partidului Comunist Român, București, 1946.

5. MARK, Karl; ENGEL, Friedrich, Manifestul Partidului Comunist, Vicovia, Bacău, 2014.

Preview document

Stalinism - Gulag - Pagina 1
Stalinism - Gulag - Pagina 2
Stalinism - Gulag - Pagina 3
Stalinism - Gulag - Pagina 4
Stalinism - Gulag - Pagina 5
Stalinism - Gulag - Pagina 6
Stalinism - Gulag - Pagina 7

Conținut arhivă zip

  • Stalinism - Gulag.docx

Te-ar putea interesa și

O perspectivă comparată asupra comunismului din URSS și România

Introducere Necesitatea elaborării unui astfel de demers analitic ce implică o perspectivă comparată asupra regimurilor comuniste ce s-au impus în...

Intelectualele din România și Raportarea lor la Spațiul Politic

INTRODUCERE Lucrarea de faţa îşi propune să ilustreze impactul pe care feminismul îl are în societatea noastră, în trei capitole care decurg în...

Pluripartidismul în Europa de Est postcomunistă - studiu de caz România

INTRODUCERE Anul 1989 va intra în istorie ca an al prăbuşirii în lanţ a regimurilor comuniste din ţările Europei centrale şi de est. După aproape...

Căi de păstrare a românismului în RSSM

Introducere Suntem români şi punctum! (Mihai Eminescu) Moldovenii, având conştiinţa de sine a romanităţii şi a românismului, au contribuit activ...

Stalinismul și gulagul, calea spre infern

Moartea unui om este o tragedie. Moartea a milioane este statistică" (Iosif Vissarionovici Stalin) Comunismul este definit ca un regim totalitar,...

Conceptul de Totalitarism

1. BIOGRAFIE Hannah Arendt, teoretician politic german, nascuta din parinti evrei, a emigrat in America in 1941 pentru a evita atrocitatile...

Dictaturile din Europa Centrală și de Est - regimuri politice, reacții societale

Odată cu venirea comuniştilor la putere, aceştia au urmat exemplul bolşevicilor ruşi de după oct 1917. Grupările comuniste au dat startul...

Stalin și URSS

Stalin si URSS Sub conducerea lui Iosif Stalin, URSS a devenit in scurt timp un stat industrializat, si iesind invingatoare din cel de-al doilea...

Ai nevoie de altceva?