Clasificarea Zecimală Universală

Introducere

Odată cu apariţia bibliotecilor, datorită creşterii permanente a numărului de volume din diferite domenii ale gândirii umane, încă din cele mai vechi timpuri s-a simţit nevoia unei ordonări a cărţilor. Valoarea colecţiilor unei biblioteci este pusă în evidenţă când acestea sunt bine organizate, după norme şi criterii ştiinţifice, când biblioteca dispune de instrumente de evidenţă, instrumente de lucru şi de informare, de reflectare şi regăsire necesare pentru ca cititorul să afle şi să ajungă în timp util la informaţia dorită.

De-a lungul istoriei, misiunea bibliotecii a fost de a aduna şi depozita publicaţiile şi de a facilita libera lor circulaţie. Astăzi bibliotecile deţin milioane de publicaţii. Pentru a reuşi să te orientezi şi, mai bine zis, să-ţi gaseşti cărţile care te interesează din acest conglomerat, trebuie să apelezi la un sistem de ordonare. Bibliotecarul poate alege o metodă sistematică, nu obligatoriu logică, dar care să-i convină.

Clasificarea documentelor după conţinutul lor este o practică veche. Încă pe la mijlocul secolului al XIX-lea multe biblioteci se foloseau de sisteme de clasificare proprii la organizarea colecţiilor lor. Clasificările de acest gen, de regulă, permiteau doar cea mai generală caracteristică a conţinutului cărţii, indicând în acelaşi timp locul stabil al cărţii pe poliţă. Situaţia s-a schimbat radical odată cu implementarea clasificării zecimale elaborate de americanul Melvile Dewey.

I. Sisteme de clasificare

I.1. Clasificarea Zecimală Dewey

Clasificarea Zecimală Dewey a fost concepută de Melvile Dewey în 1873, fiind student la Colegiul Amherst (Statele Unite). În 1876 acesta publică un tabel de clasificare cu titlul „O clasificare şi un index pe subiecte pentru catalogarea şi aranjarea cărţilor şi broşurilor unei biblioteci”, destinat ordonării fondului de publicaţii al bibliotecii Colegiului Amherst.

Pornind de la schema de clasificare a ştiinţelor concepută de filosoful englez Francis Bacon şi de la modelul preconizat de americanul William Torrey Harris, Dewey a marcat fiecare din cele 9 clase existente la Harris cu câte o cifră de la 1 la 9 şi a atribuit cifra 0 unei grupe de generalităţi, în care a încadrat lucrări care nu puteau fi repartizate la nici una din clase. Fiecare grupă din cele zece a fost divizată în alte zece subdiviziuni şi, la rândul său, fiecare subdiviziune în alte zece unităţi, mergând astfel până la 1000 de subdiviziuni. Clasificarea Zecimală Dewey a fost un pas destul de îndrăzneţ şi s-a bucurat de o mare popularitate, cunoscând în decursul anilor mai multe ediţii.

I.2 Clasificarea Bibliotecii Congresului S.U.A.

Realizată de un grup de specialişti în anul 1901, Clasificarea Bibliotecii Congresului S.U.A. utilizează indici ierarhizaţi numeric, aplicînd notaţia alfa-numerică : diviziunile principale cunt notate cu litere mari ale alfabetului latin, iar subdiviziunile cu cifre arabe, grupate cîte trei cifre, fără ca acestea să reflecte o ordine logică, ci arată locul subdiviziunii în cadrul diviziunii principale.

Schema diviziunilor principale ale clasificării Bibliotecii Congresului S.U.A. se prezintă astfel:

A. Lucrări cu caracter general

B. Filosofie. Religie

C. Istorie. Discipline istorice auxiliare

D. Istorie şi topografie (în afară de America)

E. America şi S.U.A.

E. 11 – 43 America în totalitate

E. 31 – 50 America de Nord

E. 51 – 99 Indienii din America de Nord

E. 185 Negrii din America de Nord

F. S.U.A. diferite localităţi şi America (în afară de S.U.A.)

G. Geografie. Antropologie

H. Ştiinţe sociale

J. Ştiinţe politice

K. Drept

L. Educaţie

M. Muzică

N. Arte frumoase

P. Limba şi literatura

Q. Ştiinţe

R. Medicină

S. Agricultura

T. Tehnică

U. Ştiinţe militare

V. Ştiinţe navale

Z. Bibliografie şi bibliologie

Clasificare Bibliotecii Congresului S.U.A. este o clasificare neunitară şi în ceea ce priveşte soluţiile metodice şe tehnice utilizate. Se foloseşte în biblioteca de la care îşi trage numele.

I.3 Clasificarea Cutter

Clasificarea Cutter asigură ordinea alfabetică în prezentarea documentelor în cadrul fiecărei diviziuni. În acest sens a elaborat Tabela de autori în care toate numele de familie care încep cu aceiaşi silabă au o notare similară, compusă din prima literă a numelui şi numărul de ordine al primei silabe din lista alfabetică a silabelor care incep cu litera respectivă. Aceste tabele se folosesc în prezent în toate bibliotecile cu orînduirea sistematică a fondurilor.

I.4 Clasificarea Ranganathan (colon clasificator)

A fost elaborată de bibliologul şi savantul indian Shiyali Ramamrita Ranganathan, în 1933. Clasificarea Colon este o clasificare analitico-sintetică care permite exprimarea raporturilor complexe dintre ramurile ştiinţei. Schema de clasificare cuprinde 25 clase (notate cu literele alfabetului latin). Fiecare clasă se divide pe baza aspectelor sau punctului de vedere din care e privită noţiunea, aspect numit faţetă.

I.5 Clasificarea bibliotecar – bibliografică sovietică

Este folosită de bibliotecile din fosta Uniune Sovietică. Este o clasificare alfa – numerică şi utilizează pentru codificarea claselor principale litere mari ale alfabetului rusesc, iar pentru diviziuni şi subdiviziuni cifrele arabe.

I.6 Clasificarea Bliss

În 1935 apare o altă clasificare cu faţete alcătuită de Henry Bliss. O ediţie completă a apărut între 1940-1953. Clasificarea Bliss are 43 de discipline principale; termenii sunt aşezaţi pe discipline şi prin faţete în interiorul fiecarei discipline, dar nu se folosesc aceleaşi faţete indiferent de subiect, ci se alege un număr de faţete pentru fiecare domeniu plecând de la analizarea unui eşantion a documentelor. Toate aceste sisteme de clasificare aparute ulterior sunt mult mai rigide. Se consideră ca principalul lor scop este clasificarea cât mai rapidă a documentelor după subiect.