Modul de funcționare al unui depozit logistic

Depozitul

Depozitele de distribuţie sunt spaţii, respectiv puncte de stocare, care sunt implantate în drumul fizic al unui produs de la producător la utilizatorul final.

Trebuie făcută distincţie între noţiunea de magazie şi cea de depozit. Se apreciază că, magazia este spaţiul de depozitare pentru materii prime, materiale, în general bune în curs de prelucrare sau utilizare, în timp ce depozitul are rolul de a păstra, în perfecte condiţii de siguranţă calitativă şi cantitativă, mărfurile destinate vânzării către clienţi.

Noţiunea de depozit poate fi definită din punct de vedere economic şi din punct de vedere tehnic.

Din punct de vedere economic, depozitul reprezintă unitatea de bază în cadrul proceselor de aprovizionare tehnico- materială care cuprinde totalitatea stocurilor de materiale sau produse finite păstrate în cadrul întreprinderii în vederea aprovizionării neîntrerupte a secţiilor şi atelierelor şi pentru asigurarea ritmicităţii livrărilor către beneficiari.

Din punct de vedere tehnic depozitele sunt formate din totalitatea construcţiilor sau suprafeţelor special amenajate, împreună cu utilajele, instalaţiile şi dispozitivele necesare efectuării diverselor operaţii, în vederea păstrării materialelor sau produselor finite.

Unele depozite sunt în întregime automatizate, cu nici un muncitor înauntru. Paleţii şi produsele sunt manevrate cu un sistem de transportoare automatizate şi depozitare automatizată şi cu ajutorul maşinilor de recuperare coordonate de conducătorii de logică programabilă şi de către computerele cu softuri de logistică. Aceste sisteme sunt adesea instalate în depozitele răcite unde temperaturile sunt păstrate foarte reci pentru a împiedica produsul să se deterioreze.

Direcţia şi urmărirea materialelor în depozit este coordonată cu ajutorul WMS, sau Warehouse Management System, o bază de date coordonată de un soft. WMS este folosit de personalul de logistică pentru a îmbunataţi eficienţa depozitului prin păstrarea unui inventar corect ce înregistreaza tranzacţiile depozitului.

Depozitarea tradiţională a intrat în declin în ultimele decenii ale secolului 20 cu introducerea treptată de Just In Time( JIT) tehnici proiectate să îmbunătăţească amortizarea investiţiilor unei afaceri. Sistemul JIT promovează livrarea produsului direct de la fabrică la comerciantul de comerţ cu amănuntul, sau de la fabricanţii de parţi direct la o fabrică de scară mare, fără folosirea de depozite.

Dezvoltările recente din marketing au condus de asemenea la dezvoltarea stilului depozitelor de comerţ cu amănuntul, prin situarea tavanului la un nivel foarte înalt unde răftuirea decorativă este înlocuită de rafturile industriale, prin articolele gata de vânzare deja plasate în părtile inferioare ale rafturilor, iar cele gata ambalate sunt puse pe paleţi fiind situate în părţile superioare datorită accesului relativ uşor cu macaraua. În acest mod, aceeaşi clădire este folosită atât ca un magazin de comerţ cu amănuntul cât şi ca un depozit.

Depozitele moderne sunt de asemenea folosite cu o mare frecvenţă de către exportatori/fabricanţi ca punct de dezvoltare a outleturilor de comerţ cu amănuntul într-o regiune specială sau ţară. Acest concept reduce costul final al produsului la consumator şi astfel sporeşte raportul de vânzare al producţiei.

2.Evoluţia conceptului de depozitare

În prima jumătate a secolului, perspectiva asupra depozitarii, in domeniul conceptual şi practic, a fost caracterizată de următoarele aspecte:

• caracterul static – rolul depozitului constă în păstrarea mărfurilor

• necorelarea cu alte activitaţi logistice – atenţia utilizatorilor de spaţii de depozitare era focalizată numai asupra costurilor generate de acest domeniu de activitate

• preocupările limitate pentru creşterea eficacităţii – eforturile de îmbunătăţire a eficacităţii activităţilor erau orientate prioritar spre producţie

• accentul pe resursele umane – întrucat forţa de muncă era o resursă necostisitoare, depozitarea presupunea realizarea manuală a majorităţii covârşitoare a activităţilor

După cel de-al doilea război mondial, mutaţiile din domeniul producţiei şi distribuţiei au avut ca efect o nouă atitudine faţă de depozitarea mărfurilor.

Mai întâi au apărut depozitele regionale care permiteau acoperirea unei arii teritoriale extinse, apoi depozitele localizate strategic, deoarece un depozit localizat favorabil putea lua locul spaţiilor de depozitare existente la fiecare unitate de producţie.

Dezvoltarea distribuţiei contractuale, în anii ’80 şi ’90, a generat un nou mod de a beneficia de servicii de depozitare.

Distribuţia contractuală reprezintă furnizarea de către un distribuitor terţ a unui serviciu de distribuţie complet şi operat pe seama unui anumit client. Forma contractului poate varia de la asigurarea de facilitaţi de depozitare, la un centru de distribuţie dedicat unui client, fie producător, fie detailist. Centrul de distribuţie are rolul de a accelera circulaţia mărfurilor şi, în plus, permite satisfacerea cerinţelor specifice ale clientului.

Comerţul cu amănuntul a fost marcat in anii ’80, de crearea depozitelor de distribuţie centrale, ale marilor detailisti. Producătorii livrau comenzi de dimensiuni mari depozitelor centrale ale detailistilor, fără a mai fi necesar să dispună de spaţii proprii de depozitare.

Marile corporaţii, prezente simultan pe mai multe pieţe, au apelat la conceptul de depozit multi-ţări. Pentru ţarile dintr-o anumită zonă, se creează un depozit central, care livrează depozitelor existente la nivelul filialelor companiei sau distribuie mărfurile direct următorului nivel din canalele de marketing.