Extras din referat
I. Caracteristici tehnico-economice
Transportul rutier este cea mai veche şi totodată şi cea mai folosită metodă de transport de mărfuri. Autovehiculele se caracterizează printr-o mobilitate deosebită, nefiind legate de instalaţii speciale fixe, cum este cazul transportului feroviar.
Datorită acestui fapt, ele pot pătrunde în locuri unde alte mijloace de transport nu au accesibilitate; din acest motiv ele constituie o componentă indispensabilă a transporturilor multimodale.
Mijloacele de transport auto dezvoltă viteze tehnice şi comerciale ridicate, fapt ce are o mare importanţă în transportul de mărfuri perisabile, al celor care presupun un anumit grad de urgenţă, etc.
În transportul pe distanţe mari, cum sunt cele internaţionale, rulajul mijloacelor de transport auto este de două ori mai ridicat decât cel al vagoanelor de cale ferată, ceea ce contribuie la accelerarea proceselor de producţie şi desfacere, la creşterea eficienţei utilizării autovehiculelor.
II. Avantajele şi dezavantajele transportului rutier
Avantaje:
1. transportul rutier se efectuează din poartă în poartă şi elimină încărcările/descărcările repetate în cazul în care pentru a-l înlocui ar trebui utilizate mai multe moduri de transport;
2. marfa este sub supraveghere aproape permanentă iar şoferul asistă la încărcarea/descărcarea mărfurilor la predare şi la destinaţie;
3. se poate reduce ambalarea în cazul unor transporturi de produse în vrac, caroseria autovehiculului putând prelua acest rol;
4. mijloacele de transport auto asigură temperaturi optime pentru conservarea mărfurilor pe parcursul transporturilor (între -20 grade C şi +20 grade C).
Dezavantaje:
1. capacitatea lor de transport este mai redusă în comparaţie cu cea a trenurilor de mărfuri sau a navelor comerciale, generează costuri specifice pe tonă/km de câteva ori mai ridicate decât în transportul naval şi feroviar;
2. eficienţa în transportul auto se realizează îndeosebi pe distanţe scurte;
3. riscul de accident este mai mare, întrucât transportul depinde într-o mare măsură de şofer care este un om imprevizibil, cu personalitate proprie;
4. gradul mai ridicat de poluare în cazul autovehiculelor faţă de tracţiunea feroviară electrică;
5. consumul energetic pe tona transportată este mai mare.
III. Documente necesare în transportul rutier
La bordul vehiculelor care efectuează transportul rutier internaţional de mărfuri trebuie, în general, să existe următoarele documente:
1. licenţa de transport însoţită de caietul de sarcini (copie xerox), vizată pe anul în curs de reprezentanţa Autorităţii Rutiere Române (ARR) care a emis-o;
2. licenţa de execuţie pentru transportul internaţional (în original);
3. certificatul de înmatriculare a vehiculului, însoţit de talonul de inspecţie tehnică;
4. permisul de conducere al conducătorului auto;
5. diagrama tahograf pentru autovehiculele de marfă cu sarcină utilă mai mare de 3,5 tone pentru microbuze (cu mai mult de 9 locuri) şi autobuze;
6. asigurarea civilă şi cartea verde, efectuată de o societate de asigurări din România;
7. documente specifice solicitate de Administraţia Naţională a Drumurilor din România în vederea îndeplinirii obiectivelor controlului efectuat de aceasta:
- autorizaţia specială de transport (în original) pentru eventualele depăşiri ale limitelor maxime admise (de greutate şi/sau gabarit), eliberată la ieşirea din România de către administratorul drumurilor pe care a circulat;
- documente specifice reglementate pentru transporturile umanitare cu destinaţia România (la intrarea în ţară);
- talonul din MTC (matcă, talon şi chitanţă) eliberat la intrarea sau la ieşirea din România în cazul tranzitării teritoriului românesc;
- alte documente impuse pe parcurs prin reglementări interne sau internaţionale;
8. documente de însoţire a mărfii (facturi, avize, etc.);
9. nota de expediţie;
10. scrisoarea de transport internaţional – CMR;
11. carnet TIR şi certificat de agreere vamală (dacă circulă sub convenţia TIR);
12. autorizaţii emise de Ministerul Transporturilor din ţările de tranzit sau de destinaţie.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Transportul Rutier.doc