Operațiuni de Swap și Switch

Operaţiunile comerciale combinate sunt afaceri internaţionale care îmbină operaţiunile de export, import, prestări de servicii etc într-un mecanism tranzacţional unic, conceput şi pus în aplicare de compartimentele de comerţ exterior sau de firme specializate în acest domeniu.

Operaţiunile combinate s-au dezvoltat în comerţul internaţional în special în deceniile opt şi nouă şi se menţin şi în prezent ca o formă de tranzacţii adaptată condiţiilor specifice care caracterizează anumite direcţii ale relaţiilor economice internaţionale.

Dezvoltarea acestui gen de operaţiuni are la bază mai mulţi factori:

-migraţia comercială – preocuparea firmelor de comerţ exterior de a oferi noi modalităţi de promovare a tranzacţiilor şi sporire a profiturilor;

-diferenţele de nivel şi performanţă între ţările participante la comerţul mondial;

-amplasarea geografică în raport cu partenerii comerciali;

-deosebiri şi imperfecţiuni în mecanismele de piaţă dintre diferite ţări;

-regimul juridic general şi cel al comerţului în diferite ţări;

-politica comercială şi valutară a diferitelor state.

Operaţiunile combinate se particularizează prin următoarele aspecte:

-baza juridică a operaţiunilor este creată, de regulă, prin două sau mai multe contracte, între care există o anumită legătură;

-tranzacţia prezintă un grad mai ridicat de risc;

-realizarea tranzacţiilor presupune un grad mai înalt de profesionalism.

Principalele tipuri de operaţiuni comerciale combinate sunt: contrapartida, reexportul operaţiunile switch şi operaţiunile de swap.

Switch

Pe măsura dezvoltării clearing-ului şi, mai ales, în condiţiile clearing-ului multilateral, determinat şi de lipsa de lichidităţi în valute forte, a apărut şi s-a individualizat treptat o tehnică complexă de comerţ exterior, anume tehnica de switch. Unii autori consideră că tehnica de switch are suficiente caracteristici proprii, pentru a fi analizată distinct de cea de contrapartidă, care a generat-o iniţial. Punând accent pe latura financiar-valutară şi pe posibilităţile oferite de această operaţiune ca aport de devize, o parte din specialişti separă complet switch-ul de contrapartidă. Alţi autori apreciază însă că tehnica de switch rămâne doar o formă a contrapartidei şi priveşte doar unele modalităţi de lichidare a unor solduri persistente în cadrul acordurilor de clearing. Aceştia consideră că switch-ul face parte integral din contrapartidă şi, că până la individualizarea sa ca tehnică distinctă, va mai fi necesar mult timp.

Practic, tehnica de switch s-a afirmat la începutul anilor 1940-1950 şi s-a dezvoltat şi consolidat în perioada 1960-1970, când dezechilibrele frecvente rezultate în unele conturi de clearing au obligat, pentru lichidare:

–fie la transformarea soldului disponibil din contul de clearing al unei ţări (faţă de alta ) în valută forte, şi lichidarea în acest fel a datoriei;

–fie, invers, la transformare unor fonduri în valută în disponibilităţi de clearing, pe o anumită relaţie, şi apelarea la reexport pentru a stinge datoria.

Oricum am încadra tehnica de switch, în cadrul acestui proces de lichidare succesivă a unor solduri ale contului de clearing (şi de aport valutar), interesează faptul că această tehnică este extrem de complexă, greu de negociat şi de găsit parteneri