Etnografie și patrimoniu cultural în Comuna Sânpetru

I .Cadrul fizico-geografic al comunei Sânpetru

Comuna Sânpetru în germană Petersberg, în dialectul săsesc Pittersbarch), este situată la nordul municipiului Brasov, la 3 km distantă de acesta, pe DJ 103, neavând sate aparţinătoare. Suparfaţa teritoriului administrativ este formată din paşune, pădure, livezi, teren arabil si suprafaţa locuită.În partea de nord, comuna Sanpetru se invecineaza cu comuna Bod, cu care se face legatura prin DJ 103, iar in partea de est, se învecinează cu comuna Hărman, cu care se face legatura prin DC 46.

Teritoriul administrativ este de: 3.934 ha, din care:

• suprafata actuala a intravilanului comunei reprezinta 532 ha

• suprafata agricola 2.438 ha.

II.Istoricul Comunei Sânpetru

Descoperirile arheologice în diferite părti ale Tarii Bârsei, izvoarele narative si documentare ale istoriei dovedesc ca Tara Bârsei si împrejurimile ei au fost locuite de oameni din timpuri stravechi si pâns astazi. În hotarul comunei s-au gasit urme ale omului neolotic în Dealul Brânzei. Pe malul Oltului s-au gasit locuinţe lacustre de formă patrata si rotunda datate 4-5 mii de ani în urmă.

Poporul locuitor era traco-fenician, numeros pe la anii 3000-2000 î.n.e. în sud-estul Europei. Se ştie că poporul trac se închina la idoli un asemenea idol, reprezentând un tap din lut ars, a fost gasit la hotarul cu comuna Bod. Pe Dealul Brânzei, s-au găsit idoli din lut pictaţi şi tatuaţi.Din epoca fierului (Latene) s-au găsit, pe Dealul Lintei, cu ocazia săpăturilor făcute de I.Teutsch, un dublu mormânt cu oase şi cenusă de oale prost arse, alături de topoare din piatră cioplită presupunându-se ca aici ar fi fost un cimitir dacic.

În anii 1959-1960, continuând săpăturile pentru descoperirea monedelor din hotarul comunei Sânpetru s-a gasit un tezaur compus din 16 piese greceşti si macedonene, numite tetradrahme, ce dateaza din secolul II î.e.n. Piesele se găsesc la muzeul municipiului Brasov.

Din secolul VI î.e.n. si până în sec. II al e.n., când are loc războiul de cucerire a Daciei de către romani, Tara Bârsei a fost locuită de geto-daci, din care s-a format poporul dac însusi, stapân al acestor plaiuri pâna în anul 106 e.n.Urme de viata dacica sunt foarte numeroase în Tara Bârsei, dintre cele mai importante fiind: cetatea dacica de la Teliu, cetatea dacică situată între Râsnov şi Vulcan, cunoscută sub numele de “Cumidava”.

Dupa retragerea împaratului Aurelian, în anul 274, din Dacia, aceste locuri au fost cotropite de vizigoti si huni. Ţara Bârsei este un loc foarte important în Transilvania, fiind asezată în colţul de sud-est, între munţi, unde se încrucisează drumurile de trecere pentru invazia barbarilor.

În secolul VI al e.n., s-au asezat în Ţara Bârsei o populaţie slavă, cu care populaţia autotohtonă ducea o viata de buna vecinătate, de prietenie si colaborare, pâna în secolul X-XI, când slavii dispar, asimilaţi de populaţia baştinaşă, mai numeroasă. Slavii au construit cetati din pamânt, de tip Moresti. Mai târziu, aceasta cetate a servit drept aparare în timpul năvălirilor tătarilor, fapt pentru care a fost numită “Biserica tătărească”, descoperită în imediata apropiere a comunei pe Dealul Lempeşului.

În Tara Bârsei sunt foarte numeroase denumirile toponimice slave de râuri, munti, locuri şi asezări. Ţara Bârsei însăşi are o denumire slavă, care derivă de la Bârsa-Boriza, ce înseamna râul repede.

Populaţia româno-slavă a avut asezări pe grinduri şi se îndeletnicea cu agricultura şi păstoritul. Înainte de venirea ungurilor, românii existau aici si se ocupau cu cresterea oilor.

În secolul XI-XII, Transilvania este cucerită de unguri. Colonizarea Transilvaniei cu germani a avut loc în timpul domniei regelui Géza al II-lea (1142-1162), o data cu mutarea prisacilor de pe linia Mureşului pe linia Oltului, în regiunea pustie de granită, aflată la dispoziţia regelui. Concomitent secuii ce locuiseră în acea regiune au fost strămutaţi, ca apărători ai graniţei, în actuala Secuime. Coloniştii germani întemeiază, dupa anul 1211, în Ţara Bârsei, 14 asezări care au dăinuit pâna în prezent. Printre aceste localităţi se numară şi Sânpetru. Cetatea şi capitala cavalerilor era Feldioara, de unde duce un drum spre Pasul Butii (Muntii Buzaului) unde au construit cetatea Crucenburg (Kreuzburg).Artera principala a acestui drum trecea prin Bod-Sânpetru-Harman-Prejmer-Teliu-Valea Buzaului-Tabla Butii. De-a lungul acestui drum stategic s-au dezvoltat primele asezări săseşti amintite în 1240: Feldioara, Sânpetru, Harman, Prejmer. Primul document despre existenţa comunei Sânpetru datează din anul 1240 când regele Bela al IV-lea a supus Biserica “Sfântu Petru” manastirii Cârţa din Ţara Făgăraşului, care încasează pentru un timp dijmele şi veniturile cuvenite bisericii. În urma cercetărilor, s-a constatat că dialectul populaţiei se aseamănă foarte mult cu cel al locuitorilor din părţile Rinului. Acolo se vorbeşte şi în prezent un dialect asemănator cu cel al sânpetrenilor. În document se aminteşte de localitaţile Helzdorf (Halchiu), lânga oraşul Metz, Honigberg (Harman), în apropierea oraşului Aachen, Krönen (Brasov), Nussbach (Maierus), Weidenbach (Ghimbav), Marienburg (Feldioara), Rosenau (Râsnov), două denumiri de Petersberg (Sânpetru), una situată la nord de Trier, iar cealaltă localitate în sudul oraşului. Se presupune deci, că fondatorii comunei Sânpetru au dat denumirea acestei localităţi în amintirea ţinutului sau localităţii de unde au plecat. Heinrich Wachner, în cartea „Kronstadter Heimat und Wandenerbuch”, pe lângă alte însemnari în legatura cu oraşul Braşov şi localităţile înconjurătoare, se găsesc date şi despre comuna Sânpetru. Tot aici sunt însemnate embelemele oraselor si comunelor întemeiate de colonistii germani. Emblema Sânpetrului reprezinta două chei încrucişate aşezate pe un scut. Cât despre planul satului, este demn de menţionat că, coloniştii francofoni au fondat satul de-a lungul drumului sus mentionat, cu doua strazi aproape paralele (strada principala – Vordergasse si strada cimitirului – Hintergasse) între anii 1211-1225, caracteristică ce se menţine pâna în prezent. Curţile Sânpetrului sunt de aranjare francofonă. La colonizare, fiecare cap de familie a primit o curte numita Hoflos (loc de casa), suprafata fiind la fel de mare. Între timp, datorita împarţelilor, curţile au devenit tot mai înguste.În centrul comunei se află într-o lărgire a străzii principale biserica saşilor, care în secolele XV-XVI a fost înconjurată de o cetate. Sânpetru este fondat de ţăranii liberi germani care au introdus cele mai avansate metode agrotehnice din evul mediu, de exmplu: asolamentul trienal. Populaţia germană a constituit elementul de baza în evul mediu, însa, acest lucru n-a exclus conlocuirea unor familii românesti în tot cursul istoriei. Ţăranii colonizaţi reprezentau o stratificare socială. Conducătorul comunei era groful, care, mai târziu s-a contopit cu nobilimea. Începând din secolul al XV-lea, ţăranii ajung sub conducerea patricienilor din Braşov.Conducătorul obştei ţărănesti era judele (Hann) ajutat de juraţi (Geschvorene).Peste 300 000 de germani nu au venit în calitate de cuceritori, ci au fost chemati de suveran, regele Ungariei, el repartizându-le si zonele de colonizare. Ei au venit „an retinendam coronam” – întru apărarea coroanei, adică a ţării – regele asteptând de la ei impozite consistente, meşteşuguri şi stimularea comerţului