Muzeul de Artă Timișoara

Istoria Muzeului de Artă Timişoara se împleteşte nemijlocit cu începuturile Societăţii Muzeale de Istorie şi Arheologie din Banat, cu sediul în Timişoara, înfiinţată în 1872, prin strădaniile şi entuziasmul unor oameni de cultură din această parte a ţării.

Colecţia muzeului de artă din Timişoara

Timidelor începuturi ale actualei secţii de artă, datând din anul 1879, când în evidenţele muzeale s-a înregistrat prima pictură, li se adaugă între anii 1888-1895 o importantă donaţie din colecţia lui Ormos Zsimond, personalitate marcantă a vieţii culturale timişorene, colecţionar, istoric de artă, unul dintre fondatorii muzeului. Donaţia sa, cuprinzând pictură italiană, flamandă, olandeză, germană, austriacă, maghiară şi lucrări de pictură românească, formează nucleul pinacotecii din Timişoara.

Drept mărturie a muncii de pionierat depusă de Ormos în domeniul muzeologiei stau catalogul colecţiei sale de artă, editat în anul 1874, reeditat şi completat în anul 1888, împreună cu alte zeci de titluri de studii de artă, arheologie şi istorie. Susţinuta activitate pe care a desfăşurat-o pentru stimularea vieţii culturale timişorene şi înfiinţarea Muzeului Banatului a constituit o contribuţie valoroasă la înfiinţarea Societăţii Muzeale, la editarea anuarului „Societăţii de istorie şi arheologie”, precum şi la obţinerea unui lăcaş pentru muzeu, casa Wellauer (str. Rodnei), în care, în anul 1889, au fost prezentate publicului timişorean primele expoziţii ale colecţiilor de ştiinţe naturale, arheologie şi arte plastice.

Patrimoniul de pictură existent la acea dată a fost completat în timp prin donaţii şi achiziţii realizate în condiţii materiale foarte grele consemnate periodic în paginile revistei muzeului dintre anii 1872-1918. Tot aici a publicat Ormos un apel adresat populaţiei din Timişoara pentru a subvenţiona funcţionarea muzeului şi îmbogăţirea colecţiilor sale, prezentat încă de pe atunci drept o instituţie cu importante funcţii cultural-educative.

Între anii 1901-1921, Dr. Berkeszi István, în calitate de custode a muzeului, şi-a îndreptat atenţia spre plastica locală. Cunoaşterea îndeaproape a creaţiei pictorilor din Banat a determinat completarea, în consecinţă, a colecţiilor în temeiul unei riguroase selecţii a operelor achiziţionate pentru muzeu. Odată cu numirea lui Ioahim Miloia la conducerea muzeului, în anul 1928, se intensifică activitatea de cercetare ştiinţifică. Lui îi datorează muzeul şi începuturile colecţiei de artă veche românească. Depistarea şi achiziţionarea unor icoane din Banat oferă azi posibilitatea prezentării începuturilor plasticii locale. Sunt demne de menţionat şi strădaniile lui Ioachim Miloia pentru obţinerea unei noi locaţii adecvate pentru muzeu, strădanii care s-au materializat abia după moartea sa, când, în 1943, sub conducerea pictorului Aurel Ciupe, muzeul s-a mutat într-o aripă a Palatului Culturii, actualul Teatru Naţional. Aurel Ciupe a continuat preocupările iniţiate de Ioachim Miloia pentru formarea unei colecţii de pictură românească modernă şi contemporană.Mutarea muzeului în anul 1947 în Castelul Huniade oferă primul spaţiu propice unei valorificări optime a colecţiilor existente.Reorganizarea treptată a expoziţiilor până în anul 1951 a cerut un efort susţinut, pe care profesorul Marius Moga, ca director al muzeului, l-a depus de-a lungul anilor, ridicând prestigiul muzeului bănăţean. În anul 1987, secţia de artă a Muzeului Banatului se mută într-o nouă locaţie, în aripa de vest a Palatului Baroc din Piaţa Unirii. Acest spaţiu, prea restrâns pentru expunerea colecţiilor de anvergură, a găzduit până astăzi expoziţii temporare. O etapă importantă în istoricul pinacotecii – care numără peste 8500 de obiecte – este reprezentată de transformarea secţiei de artă a Muzeului Banatului în Muzeul de arta Timisoara, începând cu 1 ianuarie 2006. Deasemenea, încheierea lucrărilor de restaurare a Palatului Baroc preconizată pentru sfârşitul anului curent va oferi un spaţiu generos prezentării expoziţiilor permanente, precum şi a altor evenimente artistice care vor transforma Muzeul de Artă într-un pol al vieţii culturale timişorene.

Palatul Baroc

Palatul Vechii Prefecturi, denumit şi „Palatul Baroc”, reprezintă unul dintre cele mai valoroase monumente istorice ale Timişoarei .

Odată cu anul 1751, când în Banat începe separarea administraţiei camerale de cea militară, inginerii militari devin preocupaţi de găsirea unui spaţiu în interiorul Cetăţii pentru reşedinţa casei guvernatorului. În momentul avansării lucrărilor la Dom şi fixării formei Pieţei Principale (astăzi Piaţa Unirii) s-a ales şi poziţia locuinţei guvernatorului civil.

Clădirea era cunoscută în anul 1752 ca şi Casa Camerală Veche, iar în 1954 se transformă, fiind amenajată ca reşedinţa pentru preşedintele administraţiei civile, contele de Vilana Perlas. Noua denumire a monumentului este Palatul Preşedintelui. Motivele decorative trădează o filiaţie vieneză strânsă, în care se recunoaşte îndeosebi modelul „Palatului Kinsky” din Viena .

Palatul Preşedintelui apare drept una dintre cele mai reprezentative construcţii din Timişoara secolului al XVIII-lea şi confirmă preocuparea administraţiei vremii pentru înfrumuseţarea oraşului. De altfel, aspectul clădirii este menţionat elogios în lucrarea lui Francisc Griselini, Istoria Banatului Timişean, apărută la Bucureşti în 1926.