Profilul pieței turistice a Japoniei

Referat
8/10 (2 voturi)
Domeniu: Turism
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 9 în total
Cuvinte : 2379
Mărime: 73.09KB (arhivat)
Publicat de: Dorli Roman
Puncte necesare: 6

Extras din referat

Japonia se află în Asia de Est, pe un lanţ de insule aflate între Oceanul Pacific şi Marea Japoniei. Principalele insule, în număr de patru, reprezintă 95% din suprafaţ㪠Honshu, Hokkaido, Kyushu şi Shikoku. Populaţia Japoniei este de 127.076.183 locuitori, ocupând locul 10 pe Glob la acest capitol. În ceea ce priveşte economia are un PIB de 3800 miliarde $, situându-se pe locul 3 din acest punct de vedere între statele lumii. Moneda naţională este zenul japonez. Este stat membru al ONU şi Grupului celor opt naţiuni.

A. SOSIRI TURIŞTI

Sursa datelor: Organizaţia Naţională de Turism a Japoniei

În ceea ce priveşte evoluţia sosirilor turistice în Japonia, că numărul acestora a crescut cu 40,4% faţă de anul precedent în 1970, când Japonia a găzduit Expoziţia Mondială la Osaka, ajungând la 854,419. Anii ’70 au marcat începutul unei schimbări, pe piaţa turistică internă a Japoniei, de la turişti din Vest la vizitatori din Asia. Numărul de vizitatori asiatici a crescut cu 14,3% în 1974. Creşterea economică rapidă a ţărilor asiatice a fost principalul factor al creşterii numărului de turişti din Asia. O creştere explozivă a numărului de turişti dinspre Taiwan a avut loc în 1979 când restricţiile privind călătoriile în afară au fost ridicate. În 1984 numărul de turişti coreeni din Japonia a crescut cu 78,7% datorită liberalizării călătoriilor turistice în afară. În 1990 numărul de turişti a depăşit 3 milioane (3,24 milioane). În anii ’90 numărul de turişti străini a variat în funcţie de condiţiile economice din ţările asiatice, cursul de schimb valutar al yen-ului şi chiar Marele Cutremur Hanshin din 1995. Dar în general, piaţa turistică internă s-a extins de-alungul acestei perioade. În 1997 sosirile turistice au depăşit 4 milioane pentru prima dată în istorie (4.22 milioane), o creştere de 9,9% faţă de anul precedent. În perioada 1999-2002, numărul de vizitatori a crescut datorită recuperării pieţelor turistice reprezentate de Korea şi Asia de Sud-Est şi expanisiunii continue pe pieţele din Taiwan şi SUA. Călătoriile grupurilor de turişti chinezi au fost parţial liberalizate de acordul dintre cele două state din septembrie 2000. De atunci, chinezii au reprezentat un segment important al sosirilor în piaţa turistică a Japoniei. În 2001 numărul de turişti a crescut uşor şi a înregistrat 4,77 milioane (0,3% creştere faţă de anul 2000) în ciuda incidentului terorist din SUA. Din totalul sosirilor din 2001, 57% reprezentau călătoriile de placere, iar 40% în scop de afaceri. Xenofobia şi politica de obţinere a vizelor au împiedicat în trecut Japonia de la a fi o destinaţie turistică importantă. Din 2003 Ministerul Turismului a început Campania Vizitează Japonia având ca scop să ajungă la 10 milioane de turişti străini până în 2010. Această campanie includea activităţi de promovare în 12 ţări (Korea, Taiwan, China, Hong Kong, Thailanda, Singapore, SUA, Marea Britanie, Germania, Franţa şi Australia) care emiteau un număr mare de turişti către Japonia, acestea fiind desemnate ca ţări prioritare. În plus, 3 alte ţări (India, Rusia şi Malaezia) au fost considerate ca având un potenţial promiţător în 2007. Pentru a face cunoscută atractivitatea Japoniei a fost invitată mass-media din alte ţări să fotografieze şi filmeze situri turistice, s-au filmat reclame TV, s-a trecut la promovarea pe diferite site-uri şi la târgurile turistice internaţionale. De asemenea, a fost modificată politica obţinerii vizelor. În 2008-2009 sosirile turistice au cunoscut un regres important datorită crizei economice şi a virusului AH1N1. Numărul de turişti străini în Japonia în anul 2009 a fost de 6,789,936, cunoscând o scădere de 18,7% faţă de anul 2008 (8,350,835).

Din analiza graficului evoluţiei în lungul anului a numărului de sosiri turistice se observă că în anul 2008, numărul sosirilor turistice îl depăşeşte pe cel din 2007 constant până în luna iulie, iar de atunci numărul sosirilor din 2008 nu a mai reuşit să îl echivaleze pe cel din 2007, marcând momentul când criza economică mondială s-a resimţit în sectorul turistic al Japoniei. În anul 2009, numărul sosirilor turistice se menţine în continuare sub nivelul celor din 2007 şi chiar sub nivelul din 2008, până spre finalul anului când se observă o uşoară revenire, numărul turiştilor din noiembrie-decembrie 2009 depăşindu-l pe cel din aceeaşi perioadă a anului 2008. Se observă de asemenea evoluţia asemănătoare în ceea ce priveşte variaţiile numărului de turişti în lungul anului pentru 2007 şi 2008, în timp ce în anul 2009 variaţiile sunt mult diferite de anii precedenţi şi mult mai mari fiind marcate de situaţia economică incertă la nivel mondial, dar şi de teama oamenilor de a călători din cauza virusului AH1N1. Anul 2009, a reprezentat unul dintre cei mai dificili ani din istorie pentru industria turistică mondială, nu doar pentru industria turistică a Japoniei.

Preview document

Profilul pieței turistice a Japoniei - Pagina 1
Profilul pieței turistice a Japoniei - Pagina 2
Profilul pieței turistice a Japoniei - Pagina 3
Profilul pieței turistice a Japoniei - Pagina 4
Profilul pieței turistice a Japoniei - Pagina 5
Profilul pieței turistice a Japoniei - Pagina 6
Profilul pieței turistice a Japoniei - Pagina 7
Profilul pieței turistice a Japoniei - Pagina 8
Profilul pieței turistice a Japoniei - Pagina 9

Conținut arhivă zip

  • Profilul Pietei Turistice a Japoniei.doc

Te-ar putea interesa și

Rusia - profilul pieței turistice

GENERALITATI Asezare geografica: Federatia Rusa este cel mai mare stat din lume si ocupa 11,5% din teritoriul modial, suprafata sa fiind de 17...

Veneția program turistic

Marshal Turism functioneazã din anul 1994. A urmat o evolutie ascendenta in topul companiilor private de turism din Romania, ocupand timp de 6 ani...

Gestiune hotelieră

Bibliografie: - Draica Constantin „Ghid practic de turism intern si international”, Ed. All, Bucuresti 1999. - Radu Emilian „Managementul firmei...

Tour Operatori

TOUR-OPERATORII SI PRODUSELE LOR CURS 8 - 8.1. Definire - 8.2. Tipuri de produse oferite de TO - 8.3. TO pe piata turistica internationala -...

Tehnica operațiunilor de turism

TEHNICA OPERATIUNILOR DE TURISM Tematica - Componente si operatori in dezvoltarea turismului - Yield managementul in firmele de turism -...

Ai nevoie de altceva?