Extras din referat
Argument
Turismul reprezintă un fenomen economico – social specific civilizaţiei moderne,puternic ancorat în viaţa societăţii şi influenţat de evoluţia acesteia. Adresându-se unor segmente largi şi răspunzând pe deplin nevoilor acestora, turismul se detaşează printr-un înalt dinamism, atât la nivel naţional cât şi internaţional.
Complexitatea fenomenului turistic plasează într-o poziţie centrală prestatorul de servicii turistice, obligat să se implice într-un fel sau altul în toate celelalte activităţi care au atingere cu turismul. De fapt, pentru companiile prestatoare de servicii, activitatea se bazează pe competenta personalului, una dintre cele mai valoroase resurse ale unei firme de turism fiind resursele umane.
Industria hotelieră, apreciată în cele mai multe ţări că o activitate autonomă, distinctă a domeniului turistic, reuneşte într-un sistem coerent toate procesele desfăşurate în unităţile de cazare generate de primirea, sejurul şi plecarea călătorului. Conţinutul acestui domeniu a evoluat pe măsura dezvoltării capacităţilor de cazare şi a implicării lor în activitatea turistică, amplificându-se cu noi funcţii şi forme de prestaţii.
Studierea unei firme de turism se deosebeşte esenţial de cea a unei firme de comerţ tocmai prin faptul că produsele acesteia sunt de fapt servicii şi pentru care prima impresie, data de ambianta, comportamentul personalului este foarte importantă. Acestea reprezintă elemente de materializare a serviciului, mod de punere în practică şi realizarea prestaţiilor.
Lucrarea de fata îşi propune să abordeze aspecte referitoare la resursele umane ale Hotelului Vega Mamaia, această alegere fiind motivată de evoluţia favorabilă a acestui hotel, care şi-a câştigat în cei câţiva ani de activitate o reputaţie remarcabilă în domeniul serviciilor. Această evoluţie se datorează în cea mai mare parte introducerii şi aplicării de către departamentul de resurse umane a unei politici de personal eficiente, moderne, unde omul este în centrul atenţiei. Pentru aceasta s-a pus accentul pe stimularea competentei profesionale, prin provocări intelectuale permanente, prin preocuparea departamentului de resurse umane de dezvoltare a carierelor, ceea ce constituie o motivaţie puternică a angajaţilor.
Lucrarea este structurata în 4 capitole astfel : primul capitol abordează elemente teoretice privind managementul resurselor umane, cel de-al doilea conţine prezentarea generală a Hotelului Vega Mamaia. Al treilea capitol face o analiză a managementului resurselor umane din cadrul hotelului, iar cel din urmă conţine recomandări ce apar în urma analizei aspectelor managementului resurselor umane din cadrul hotelului. Ultima parte a lucrării conţine rezultatele analizelor efectuate în capitolele anterioare.
Schimbările economice induc modificări în piaţa muncii şi în structura forţei de muncă. De-a lungul timpului pentru firmele de servicii din turism s-a produs o modificare de statut a resurselor umane şi a avut loc o amplificare a rolului deţinut de personalul firmei, în special datorită creşterii şi diversificării sectorului terţiar în economiile lumii.
Se poate constata că cerinţele crescânde şi tot mai diversificate ale clienţilor au dus la realizarea serviciilor de către un personal competent, modificarea atrăgând după sine şi un nou nume pentru activitatea în cauza şi pentru cel care se ocupa cu aceasta : managementul resurselor umane şi managerul de resurse umane.
CAPITOLUL I
Prezentarea generală a Hotelului Vega
1.2 Prezentarea hotelului Vega Mamaia
În 1992 s-a deschis Hotel Vega Mamaia care avea 98 camere, 2 săli de conferinţa mici, un restaurant clasic, un bar şi o braserie, o piscină internă, spa ,piscină externă, teren de tenis etc.
Intre 1994-1996, hotelul a funcţionat sub conducerea statului, fiind preluat în 1997 de către un vestit om de afaceri.În perioada ianuarie 1997-aprilie 1998, hotelul a fost renovat şi modernizat (investiţia pentru modernizare a fost de 100 miliarde), deschiderea oficială a noului Hotel Vega având loc pe data de 10 decembrie 1999 (hotelul a fost repus în funcţiune încă din data de 23 aprilie 1998).
Hotelul este situat în staţiunea de lux Mamaia fiind destinat turismului de afaceri.
Hotelul Vega Mamaia dispune de 125 camere ,cu unul sau două paturi, 8 săli de conferinţă cu capacităţi de până la 200 de locuri, un restaurant cu bucătărie internaţională, braserie, bar, cafenea şi oferă diverse servicii pentru recreere. 1.2.1.Situaţia juridică a hotelului
Hotelul Vega Mamaia face parte din societatea S.C. Cătălin Hotels S.A. din 1996, cu un capital mixt de 112.665.000 acţiuni, din care :
- S.C Cătălin Group S.A. – 81,026 % capital social subscris : 72,475 % vărsat ;
- S.C. Nord S.A. – 18,479 % capital social subscris : 26,807 % vărsat ;
- Copos George– 0,378 % capital social subscris : 0,549 % vărsat ;
- S.C. Cătălin S.A. – 0,088 % capital social subscris : 0,128 % vărsat ;
- S.C. Cătălin. S.R.L. – 0,029 % capital social subscris : 0,038 % vărsat.
Forma juridică – S.A. ; Înregistrat la Registrul Comerţului J40/4267/1996, Cod Fiscal B 468423.
Hotelul funcţionează în baza unui contract de management încheiat în 1997, pentru o perioadă de 5 ani, intre proprietarul S.C. Cătălin S.A., George Copos, şi compania BASS Hotels & Resorts.
În anul 2003 S.C. Cătălin S.A avea o cifră de afaceri de 397.629.433.000 lei, la un număr mediu de salariaţi de 453.
Contractul de management este „un act prin care o persoană (mandant) îi acorda alteia (mandatar) puterea de a produce în contul său unul sau mai multe efecte juridice. Acesta comporta, în principiu, puterea acordată mandatarului de a acţiona în numele mandantului şi de a-l reprezenta din punct de vedere juridic. În practică însă, mandatarul acţionează în nume propriu, pe contul mandantului şi fără să-l reprezinte pe acesta din urmă cu adevărat.
Varianta de contract de management pe o perioadă de 3-5 ani, cum este cazul hotelului Vega Mamaia (cu contract de management pe o perioadă de 5 ani) oferă posibilitatea suplimentară de renegociere la termen a unor clauze.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Resursele Umane ale Hotelului Vega Mamaia.docx