Traseul Castelului Peleș prin Memoria Socială

„Istoria este emulul timpului, depozit al acţiunilor,martor al trecutului, exemplu şi înştiinţare a prezentului, avertisment al viitorului” ( Miguel de Cervantes) . Din istorie culegem acele locuri ale memoriei, locuri prin care se reîncearcă reconstituirea memoriei colective, locuri prin care trecutul este creator de noi evenimente iar prezentul este negociat, planificat şi transformat. Ovidiu Pecican, în lucrarea sa intitulată Locurile memoriei – eseu despre generarea imaginii trecutului de către memoria colectivităţii definea locurile memoriei ca fiind „(…) toposurile – nume, obiecte şi chiar locuri propriu – zise care marchează hărţile invizibile ale imaginarului unei colectivităţi”. Tot el spunea că „a le desemna ca amintiri ar fi oarecum eronat, câtă vreme, spre deosebire de acestea, care evocă un trecut de care s-a produs separaţia psihologică şi care a fost lăsată în urmă, ele jalonează devenirea în continuare, influenţând deciziile prezentului, deci, practic, supravieţuind timpului lor.”

Cunoscutul scriitor. Mihai Sora, referitor la ţara noastră şi la poporul român, afirma că „…ne aflăm în faţa unei realităţi triste, suntem o ţară fără memorie”. Din acest motiv, căutarea în memorie este salvatoare, iar crearea de muzee şi păstrarea simbolisticii lor vie în memoria socială este deosebit de importantă. Un astfel de loc al memoriei din România il reprezintă Castelul Peleş.

Dintre toate palatele şi castelele regale, Peleşul este, fără îndoială, nu numai cea mai frumoasă construcţie, dar şi prima reşedinţă pe care regele Carol I şi-a construit-o în România. Castelul este în întregime creaţia primului rege al României, care – alături de soţia sa, regina Elisabeta – şi-a impus stilul asupra somptuasei reşedinţe de la Sinaia.

Carol I, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen a fost domnitorul străin, apoi rege, de origine germană, al României, care a condus Principatele Române şi, apoi România, după abdicarea forţată a lui Alexandru Ioan Cuza. În cei 48 de ani cât a durat domnia sa (cea mai lungă domnie cunoscută de vreun conducător al României), a obţinut independenţa ţării, căreia i-a şi crescut imens prestigiul, a redresat economia şi a pus bazele unei dinastii.

Cum cele două palate domneşti de la Bucureşti – cel de pe Calea Victoriei şi cel de la Cotroceni – nu ofereau confort deosebit, domnitorul Carol a decis să-şi construiască o reşedinţă demnă de rangul unui principe german din familia de Hohenzollern. Aşezat la poalele Bucegilor, lângă apa Peleşului, mai sus de Mânăstirea Sinaia, castelul va fi reşedinţa favorită a regelui Carol I, care va supraveghea atent toate lucrările de construcţie până în 1914, rămânând şi astăzi una dintre cele mai mari atracţii turistice.

Investit încă de la punerea pietrei de temelie cu un program simbolico - politic castelul Peleş a fost supranumit de către români, încă din primii ani de construcţie, castel regal. Într-o scrisoare adresată tatălui său, principele Karl-Anton de Hohenzollern, Carol menţioneză atributele cu care îşi investise reşedinţa: leagăn al dinastiei şi garant al stabilităţii regimului monarhic constituţional.