Instrumente de Politică Comercială Netarifare Bariere Netarifare și Paratarifare

Seminar
8/10 (1 vot)
Domeniu: Comerț
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 14 în total
Cuvinte : 4856
Mărime: 25.64KB (arhivat)
Puncte necesare: 0
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Raischi

Extras din seminar

Barierele netarifare sunt un complex de măsuri şi reglementări de politică comercială publice sau private care impiedică, limitează sau deformează fluxurile internaţionale de bunuri şi servicii, şi care au ca principal scop apărarea, protejarea pieţei interne de concurenţa străină şi/sau echilibrarea balanţei de plăţi.

Spre deosebire de barierele tarifare (taxele vamale), cele netarifare au câteva particularităţi:

1) prin formele pe care le îmbracă, acestea urmăresc mărfurile pe tot parcursul lor (de la exportator până la consumatorul final) şi acţionează eşalonat (din momentul în care s-a efectuat comanda pentru un produs care urmează a fi importat până în momentul consumului final al acestuia);

2) prezintă o mare diversitate şi un grad de protecţie diferenţiat;

3) domeniile în care se aplică sunt extrem de variate (sunt legate de sfera relaţiilor economice internaţionale);

4) în marea lor majoritate, aceste bariere netarifare sunt mai greu de cunoscut de exportatori şi, deci, se evaluează mai greu, precum şi gradul lor de protecţie sau de discriminare;

5) pot influenţa, în mod direct, volumul fizic al mărfurilor importate, limitându-l;

6) pot influenţa, în mod indirect, volumul importurilor, prin mecanismul preţurilor sau pot crea anumite condiţii care să îngreuneze realizarea importurilor.

Se apreciează că, în planul economiei mondiale, barierele netarifare au proliferat începând cu deceniul opt.

Odată cu inventarea lor, GATT le-a grupat pe anumite criterii.

În literatura de specialitate se întâlnesc mai multe clasificări ale barierelor netarifare (exemplu: protecţionism tarifar, legislativ, etc.), dar ne vom referi la clasificarea pe care a făcut-o GATT, şi anume:

1. bariere netarifare care implică o limitare cantitativă directă a importurilor (restricţii cantitative la import);

2. bariere netarifare care implică o limitare cantitativă indirectă prin intermediul preţurilor;

3. bariere netarifare care decurg din formalităţi vamale şi administrative la import;

4. bariere netarifare care decurg din participarea statelor la activităţile comerciale;

5. bariere netarifare care decurg din standardele aplicate produselor importate şi celor indigene (se mai numesc şi “obstacole tehnice”).

1. Restricţiile cantitative la import

Acest tip de bariere netarifare sunt împărţite în practica comercială internaţională în 5 subgrupe:

1.a. interdicţiile (prohibiţiile) la import;

1.b. contingentele de import;

1.c. licenţele de import;

1.d. limitările voluntare la export (autolimitări la import);

1.e. acordurile privind comercializarea ordonată a produselor.

1.a. Interdicţiile la import sunt reglementări adoptate de către stat, care interzic, total sau parţial, pe o perioadă determinată de timp sau nelimitată, importul anumitor produse sau grupe de produse. Acestea sunt folosite, în special:

- fie din motive economice: asigurarea unei protecţii mai mari a unor produse, subramuri sau ramuri faţă de concurenţa străină şi echilibrarea balanţei de plăţi;

- fie din motive politice: discriminarea comercială;

- fie din alte motive: asigurarea sănătăţii, motive fitosanitare, etc.

Interdicţiile la import se realizează prin refuzul organelor de stat de a elibera licenţe de import pentru produsele supuse interdicţiilor.

Sunt ţări care introduc interdicţii selective şi temporare pentru anumite produse agricole provenind din ţările terţe, în scopul de a realiza echilibrul între cererea şi oferta pe piaţa de produse agricole.

Preview document

Instrumente de Politică Comercială Netarifare Bariere Netarifare și Paratarifare - Pagina 1
Instrumente de Politică Comercială Netarifare Bariere Netarifare și Paratarifare - Pagina 2
Instrumente de Politică Comercială Netarifare Bariere Netarifare și Paratarifare - Pagina 3
Instrumente de Politică Comercială Netarifare Bariere Netarifare și Paratarifare - Pagina 4
Instrumente de Politică Comercială Netarifare Bariere Netarifare și Paratarifare - Pagina 5
Instrumente de Politică Comercială Netarifare Bariere Netarifare și Paratarifare - Pagina 6
Instrumente de Politică Comercială Netarifare Bariere Netarifare și Paratarifare - Pagina 7
Instrumente de Politică Comercială Netarifare Bariere Netarifare și Paratarifare - Pagina 8
Instrumente de Politică Comercială Netarifare Bariere Netarifare și Paratarifare - Pagina 9
Instrumente de Politică Comercială Netarifare Bariere Netarifare și Paratarifare - Pagina 10
Instrumente de Politică Comercială Netarifare Bariere Netarifare și Paratarifare - Pagina 11
Instrumente de Politică Comercială Netarifare Bariere Netarifare și Paratarifare - Pagina 12
Instrumente de Politică Comercială Netarifare Bariere Netarifare și Paratarifare - Pagina 13
Instrumente de Politică Comercială Netarifare Bariere Netarifare și Paratarifare - Pagina 14

Conținut arhivă zip

  • Instrumente de Politica Comerciala Netarifare Bariere Netarifare si Paratarifare.doc

Alții au mai descărcat și

Profilul Antreprenorului de Succes

Intre iunie 2005 si ianuarie 2006 in 13 state membre UE si in cele doua tari candidate – Romania si Bulgaria – s-a desfasurat o ancheta (Factorii...

Calitatea Mărfurilor Alimentare

I Obiectul de studiu al merceologiei Merceologia este o disciplina cu caracter economic al carei obiect îl constituie studierea proprietatilor...

Analiza celor patru procese de integrare a pieței bunurilor

A: Politica comerciala comuna Aceasta este denumirea generica pentru ansamblul de masuri, instrumente, politici aplicate în domeniul comercial...

Comerț internațional și politici comerciale

I. Aparitia schimbului de marfuri si diviziunea sociala a muncii : Aparitia schimbului regulat de produse este inseparabil legata de aparitia si...

Te-ar putea interesa și

Politica Comercială a României în Contextul Aderării la Uniunea Europeană

CAPITOLUL I: DEFINIREA CONCEPTULUI DE POLITICĂ COMERCIALĂ, A OBIECTIVELOR, FUNCŢIILOR ŞI INSTRUMENTELOR SALE. Subcapitolul 1.1. Politica...

Analiza Gradului de Integrare a României în Comerțul Internațional Contemporan

Comerţul internaţional reprezintă modalitatea esenţială prin care se efectuează circuitul de valori şi are ca obiectiv schimbul de produse şi...

Politicile Comerciale ale UE

Politica comerciala reprezinta totalitatea reglementarilor adoptate de catre stat (cu caracter juridic, administrativ, fiscal, bugetar, financiar,...

Practică - instrumente de politică comercială întâlnite în activitatea firmelor cu activitate de comerț exterior

I. Abordări generale privind politica comercială Majoritatea economiştilor au susţinut şi argumentat ideea potrivit căreia comerţul liber...

Cum acționează UE ca o piață unică în relațiile sale de comerț exterior

Cap.I. Piata unica europeana Uniunea Europeana (UE) este rezultatul unui proces de cooperare şi integrare care a început în 1951 între 6 ţări....

Politică comercială netarifară

Instrumentele politicii comerciale: • Instrumente tarifare • Instrumente netarifare • Instrumente paratarifare • Masuri promotionale • Masuri...

Instrumente ale Politicii Comerciale

INSTRUMENTE ALE POLITICII COMERCIALE Politica comercială ar putea fi definită ca totalitatea măsurilor şi acţiunilor întreprinse de stat, prin...

Ai nevoie de altceva?