Seminar contabilitate financiară IAS2

Norma internaţională IAS 2 “ Stocuri “ clarifică aspecte cu privire la evaluarea stocurilor, modalităţile de determinare a bazelor de evaluare şi informaţiile referitoare la stocuri ce trebuie prezentate în situaţiile financiare.

Pentru a încadra un element în categoria stocurilor trebuie să verificăm dacă acesta corespunde definiţiei prezentată de standard.

Potrivit IAS 2 stocurile sunt active :

a)deţinute pentru a fi vândute pe parcursul desfăşurării normale a activităţi;

b)în curs de producţie în vederea vânzării în aceleaşi condiţii ca mai sus ; sau

c)sub formă de materii prime, materiale şi alte consumabile ce urmează a fi folosite în procesul de producţie sau pentru prestarea de servicii.

După cum puteţi observa, definiţia conţine o enumerare de utilizări posibile pentru acest tip de active. Prin urmare, natura elementelor nu este suficientă pentru a le considera stocuri. De asemenea, standardul nu precizează o limită valorică superioară sau o durată de utilizare maximă.

Exemplu

Întreprinderea ALFA a achiziţionat un calculator. În ce condiţii poate fi inclus acesta în categoria stocurilor?

Urmând definiţia prezentată de IAS 2, acest calculator achiziţionat poate fi considerat stoc în cazul în care este “deţinut pentru a fi vândut în cursul normal al activităţii”. Dacă ALFA este o firmă specializată în comercializarea de calculatoare sau a achiziţionat calculatorul pentru a-l revinde ulterior îl poate încadra în categoria stocurilor. Însă, dacă ALFA intenţionează să utilizeze calculatorul în activitatea sa atunci acesta reprezintă o imobilizare corporală, al cărei tratament contabil este detaliat de norma internaţională IAS 16 “Imobilizări corporale”.

Evaluarea stocurilor

Evaluarea reprezintă desemnarea unei expresii monetare unui element în vederea prezentării în situaţiile financiare. Stocurile sunt evaluate în bilanţ la cea mai mică valoare dintre cost şi valoarea realizabilă netă.

În cele ce urmează vom prezenta cum se determină costul si valoarea realizabilă netă.

Costul stocurilor trebuie să cuprindă toate cheltuielile afectate achiziţiei şi prelucrării, precum şi alte costuri suportate pentru a aduce stocurile în forma şi în locul în care se găsesc în prezent.

Costul de achiziţie

Exemplu

Întreprinderea ALFA achiziţionează 5.000 de perechi de pantofi de la furnizorul extern BETA la un preţ de 25 $/pereche. Cursul de schimb la data achiziţiei este de 2,7 lei/$, taxa vamală este de 2%, iar comisionul vamal este de 0,5%. Pentru a aduce marfa în unitate, ALFA primeşte de la o societate de transport o factură în valoare 833 lei (din care TVA 19 %) pentru transportul pe parcurs intern.. Determinaţi costul de achiziţie al mărfurilor .

Costul de achiziţie al mărfurilor se determină astfel:

Elemente Calcule Valoare

Preţul de achiziţie 5.000 perechi x 25 $/pereche x 2,7 lei/$

(+)Taxa vamală 2%

(+)Comision vamal 0,5%

(+)Cheltuieli de transport

(=)Cost de achiziţie

Taxa pe valoarea adăugată este inclusă în costul de achiziţie doar dacă nu este deductibilă fiscal.

Achiziţia de mărfuri va genera următoarea înregistrare:

+A +D;+D;+D

371

Mărfuri = %

401.01

Furnizori

/analitic furnizor extern BETA

401.02

Furnizori

/analitic transport intern

446

Impozite, taxe şi vărsăminte asimilate

4

Potrivit IAS 2 costul de achiziţie al stocurilor cuprinde preţul de cumpărare ,

taxele de import şi alte taxe (dacă întreprinderea nu le recuperează ulterior de la

autorităţile fiscale), costurile de transport, manipulare şi alte costuri

direct atribuibile achiziţiei.

Reducerile comerciale (rabatul, remiza şi risturnul) sunt deduse pentru a determina costul de achiziţie.

Exerciţiu

Determinaţi costul de achiziţie al unui stoc de materii prime cunoscând următoarele informaţii: preţul de achiziţie 60.000 de lei, reducere comercială de care se beneficiază de 2 %, cheltuieli de transport 2.500 de lei, cheltuieli cu manipularea 800 de lei, TVA 19%, amortizarea clădirii unde se află sediul firmei 800.000 de lei, cheltuieli cu iluminarea secţiilor de producţie 9.000 de lei.

Costurile de transformare (de producţie)

Costul stocurilor supuse prelucrării se determină prin însumarea cheltuielilor directe cu o cotă parte din cheltuielile indirecte de producţie , fixe şi variabile, ocazionate de transformarea materiilor prime în produse finite.

Cheltuielile directe sunt cheltuielile ce pot fi direct afectate costului stocului fără alte raţionamente de atribuire.

Cheltuielile indirecte sunt alocate sistematic costului stocurilor la a căror producere participă.

Exemplu

Societatea X achiziţionează roţi în vederea fabricării unor biciclete în valoare de 1.000.000 lei./bicicletă. Acestea sunt cheltuieli directe deoarece pot fi afectate direct producerii unei biciclete. Dacă societatea X plăteşte redevenţe pentru un utilaj luat în leasing şi asigurarea pentru secţia în care se realizează producţia, aceste cheltuieli nu pot fi afectate direct producerii unei biciclete şi reprezintă cheltuieli indirecte.

IAS 2 insistă asupra distincţiei dintre cheltuielile fixe şi cheltuielile variabile.

Cheltuielile variabile sunt cheltuieli care se modifică în funcţie de volumul de activitate al întreprinderii dar nu neapărat proporţional cu acesta.Cheltuielile fixe sunt cheltuielile care rămân relativ constante în timp indiferent

de cum variază volumul producţiei.

Alocarea regiei fixe de producţie costului de prelucrare se face în funcţie de capacitatea normală de producţie.

Capacitatea normală de producţie este producţia estimată a fi obţinută, în medie, de-a lungul unui anumit număr de perioade sau sezoane, în condiţii normale , având în vedere şi pierderea de capacitate rezultată din întreţinerea planificată a echipamentului. Aceasta poate fi aproximată pornind de la nivelul actual de producţie.